vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriSă fie Tăriceanu? Dezvăluirea lui Kovesi despre politicianul care i-a cerut să...

Să fie Tăriceanu? Dezvăluirea lui Kovesi despre politicianul care i-a cerut să „împrietenească” DNA cu unii acuzaţi şi să fie dură cu alţii

-

Laura Codruţa Kovesi „joacă” pe toate fronturile, inclusiv pe terenul new media. Ea a acordat un interviu programului de podcast realizat de Virgil Stănescu, dar nu pe teme de justiţie, ci despre legătura ei cu… sportul! Însă fosta şefă a DNA nu a putut omite detalii importante din biografia ei publică, mai ales atunci când a fost vorba de intervenţii grave ale politicului în justiţie.

„Am fost legată de sport de mică, pentru că eram foarte energică şi părinţii mei s-au gândit că dacă mă dau la atletism din clasa întâi aşa îmi consum mai bine energia şi ei stau mai liniştiţi. În clasa a doua ne-am mutat la Mediaş şi profesoara de Sport, văzându-mă că sunt înaltă, mi-a zis: «Nu vrei să joci baschet?». Şi m-am dus. Mergeam de 3-4 ori pe săptămână la antrenamente. Am fost vicecampioane europene la junioare, am pierdut finala cu Cehia la Timişoara. Cu echipa de la Mediaş am ieşit campioană naţională în 1989. Am continuat şi la facultate, chiar şi în primul an de procuror, dar apoi am renunţat la sportul de performanţă pentru că era dificil să joci pe toate fronturile. Dar am învăţat multe din sport. Înainte de toate, să pierzi, dar să nu renunţi dacă ai pierdut”, s-a destăinuit fosta şefă a DNA.

După mai bine de o oră de discuţii captivante pe tema sportului, Laura Codruţa Kovesi a vorbit, inevitabil, şi despre viaţa ei profesională din afara terenului de baschet în care a cunoscut plăcerile victoriei.

- Advertisement -

În acest context, ea a făcut şi o dezvăluire gravă, despre un politician care i-a transmis mesajul s-o lase mai moale cu anchetarea la grămadă a politicienilor, indiferent de funcţia sau partid.

„Când eram la DNA, a venit un coleg şi mi-a spus: Uite, m-am întâlnit în aeroport cu o persoană importantă, mai bine să nu-i dăm numele, şi a zis: «Șefa ta greşeşte». Colegul meu a întrebat: «Cu ce greşeşte?» «Păi, prea îi ia pe toţi, cu unii ar trebui să se împrietenească şi să-i aresteze numai pe ceilalţi». Si când mi-a zis colegul, m-a pufnit râsul, ştiam cine este persoana, şi în spaţiul public poza tot timpul în cel care este egal în faţa legii şi să nu facem justiţie selectivă, dar mesajul transmis mie era: «Împrieteneşte-te cu unii!». I-am zis colegului: «Păi, atunci facem justiţie selectivă? Noi trebuie să ne facem treaba, indiferent… Nu putem să avem prieteni în poziţia asta. Avem prieteni acasă, în familie, în timpul liber, dar la serviciu toţi sunt egali»”, a dezvăluit fosta şefă a DNA.

Să fie Tăriceanu cel care i-a transmis mesajul?

Jurnaliştii de la Aktual 24 au făcut legătura între exprimarea Laurei Codruţa Kovesi privind „justiţia selectivă” şi politicianul care a folosit public acest termen în mai multe ocazii: Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, anchetat el însuşi pentru corupţie de către DNA în cazul Microsoft pentru o presupusă şpagă de 800.000 de dolari.

- Advertisement -

Calin Popescu Tariceanu„În ultima vreme am văzut o anumită abordare greșită din partea dnei procuror Kovesi, este o abordare politică, ce se vede în modul de raportare a rezultatelor DNA care se centrează pe enumerarea dosarelor care se referă exclusiv la politicieni și parlamentari care au fost trimiși în instanță. Lucrurile acestea denotă o anume filosofie și abordare care înseamnă justiție selectivă și acest lucru este foarte grav. Mă refer la enumerările pe care le face considerând că succesul instituției se măsoară în câți politicieni au fost trimiși în instanță sau câți parlamentari sau câți miniștri. Lucrul acesta denotă o filozofie și o abordare care denotă o justiție selectivă și asta este foarte grav”, a afirmat fostul președinte al Senatului, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, în urmă cu trei ani şi jumătate.

Marea victoriei finală

După ce a fost îndepărtată din fruntea DNA de cuplul Liviu Dragnea – Călin Popescu Tăriceanu, Laura Codruţa Kovesi a fost anchetată abuziv de „SS-Gestapo”, numită oficial Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SSIJ), creată de PSD şi ALDE cu scopul de a distruge justiţia din interior şi de a scoate, pe cale de consecinţă, România din Uniunea Europeană – singura variantă pentru ca liderii politiciacuzaţi de corupţie să poată scăpa de justiţie.

Adina Florea şi Lia Savonea, un tandem periculos pentru justiţie

În urma acestui calvar instrumentat de procurorii conduşi de Adina Florea (susţinută de Lia Savonea, şefa CSM, la şefia SS-Gestapo), Kovesi a învins monstrul din justiţie şi a ales un nou „teren” de joc în care să joace la victorie: cursa către şefia viitorului Parchet European.

În cele din urmă, după noi „meciuri” de astă dată la Bruxelles şi Strasbourg, unde a fost sabotată de Guvernul României (condus de Viorica Dăncilă), fosta şefă a DNA a ieşit din nou victorioasă: a câştigat competiţia pentru postul de procuror-şef al UE.

Acum, ea primeşte deja mesaje din alte ţări decât România (în special din Europa de est – Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia), în care cetăţenii dornici de mai multă lege şi ordine îi cer să descindă şi în ţările lor şi să acţioneze fără milă, „neselectiv”, aşa cum a procedat şi în România.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -