vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLumeaEuropaRomânul care i-a tradus magistralul discurs al lui Donald Tusk: "Şi l-a...

Românul care i-a tradus magistralul discurs al lui Donald Tusk: „Şi l-a scris singur. Am făcut și o înregistrare vocală și i-am dat-o”

-

Discursul citit în limba română de președintele Consiliului European, Donald Tusk, joi seară, la Ateneul Român a fost tradus de Dan Mărășescu, șeful unității de limbă română a traducătorilor de la Consiliul Uniunii Europene, format la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

„Am văzut reacțiile și pe Facebook și sunt surprins de ce amploare au luat lucrurile, eu nu mi-am făcut decât treaba”, a declarat Dan Mărășescu (43 de ani) pentru Transilvania Reporter. „Discursul și l-a scris el singur, nu știu cine i-a furnizat citatele, dar cea mai mare parte a scris-o singur. Eu am primit textul în engleză și apoi l-am tradus. Am făcut și o înregistrare vocală și i-am dat-o. Nu vă imaginați că m-am întâlnit cu el și am stat față în față la masă. Nu așa se procedează”, a completat traducătorul.

El a spus că a fost impresionat de cât bine a reușit să pronunțe Tusk în română. „Sunt convins că dacă ar fi avut timp să repete încă o dată, ar fi citit chiar impecabil”, a mai spus Dan Mărășescu. „Am făcut mai puțin decât crede lumea. Nici nu l-am văzut pe Tusk pentru traducerea aceasta, și el nici nu este șeful meu administrativ, ci e liderul politic al Consiliului, dar sunt bucuros că a ieșit așa de bine”, a încheiat, cu modestie, traducătorul, pentru Transilvania Reporter.

CITIŢI ŞI:

VIDEO. Dacă doriţi să revedeţi… Donald Tusk, şapte minute MEMORABILE pentru România

SENZAŢIONALUL Donald Tusk. „Apăraţi statul de drept aşa cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând, la Sevilla”

VIDEO. „Fuck PSD, ALDE şi UDMR!” Recorder.ro – film tradus în engleză despre protestul de la Ateneu

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -