joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSportROMÂNIA - SLOVACIA 1-1. Am terminat peste Belgia, am evitat Franța, vom...

ROMÂNIA – SLOVACIA 1-1. Am terminat peste Belgia, am evitat Franța, vom întâlni Olanda!

-

Nu doar că ne-am calificat în „optimi”, dar am făcut-o de pe locul 1, înaintea Belgiei, Slovaciei și Ucrainei! Am câștigat grupa cea mai nebună de la acest turneu final și vom întâlni cea mai tare echipă de pe locul 3: Olanda – marți, 2 iulie, de la ora 19.00, la München (unde am învins Ucraina cu 3-0).

Grupa E a avut un final suprarealist, cu toate cele 4 echipe având câte 4 puncte! Echilibrul s-a văzut în cele 13 minute cât România a fost condusă: un singur gol, cel marcat de Duda cu capul, ne-a trimis de pe locul 1 pe 4 (de pe primul pe ultimul!), iar penalty-ul scos de Ianis Hagi și transformat de Răzvan Marin ne-a readus în frunte.

Timp de 13 minute, Slovacia a fost pe locul 1, iar noi eram eliminați. Un singur gol primit a fost suficient pentru ca echipa antrenată de italianul Francesco Calzona să coboare pe 3.

Golul lui Răzvan Marin a readus entuziasmul în tabăra română

În celălalt meci al grupei, oricare dintre Belgia și Ucraina avea nevoie de un gol ca să termine pe locul 1. Dar a fost 0-0, Belgia a încheiat pe 2, iar Ucraina pe 4, fiind eliminată.

- Advertisement -

Urmare a câștigării Grupei E, România a evitat o confruntare cu Franța în „optimi”. Adversară ne va fi Olanda, locul 3 în Grupa D (după Austria și Franța).

Meciul România – Olanda se va disputa marți, 2 iulie, ora 19.00, la München, acolo unde a început aventura românească la Euro 2024 (3-0 cu Ucraina). De la noi va lipsi fundașul stânga Bancu, pentru cumul de cartonașe galbene.

Pentru România este a doua grupă câștigată în campania Euro 2024: mai întâi s-a impus în preliminarii (devansând Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra), apoi la turneul final din Germania (în fața Belgiei, Slovaciei și Ucrainei). În cele 13 meciuri oficiale, bilanțul este: 7 victorii, 5 egaluri și o înfrângere, golaveraj 20-8.

- Advertisement -

Grupa E, ultima etapă

  • România – Slovacia 1-1: R. Marin (37 – din penalty) / Duda (24).
  • Belgia – Ucraina 0-0.

Pe 3 iulie, la o zi după România – Olanda, portarul Florin Niță va împlini 37 de ani

Georgia a învins Portugalia, a eliminat Ungaria și ne-a trimis „în dar” Olanda (în loc de Slovenia)

Ungaria (locul 3 în Grupa A, cu 3 puncte, golaveraj 2-5) a așteptat zadarnic să-i vină salvarea de la Grupa F (ultima). Pentru ca maghiarii să se califice în „optimi”, era nevoie să nu câștige nici Cehia, nici Georgia. Dar caucazienii lui Kvaratskhelia au învins cu 2-0 echipa de rezerve a Portugaliei (totuși, cu Cristiano Ronaldo pe teren), trimițând Ungaria acasă și Olanda în calea României. Dacă se califica Ungaria, adversară în „optimi” ne-ar fi fost Slovenia.

Clasamentul echipelor de pe locul 3

1. Olanda – 4 p (4-4)

2. Georgia – 4 p (4-4)

3. Slovacia – 4 p (3-3)

4. Slovenia – 3 p (2-2)

5. Ungaria – 3 p (2-5)

6. Croația – 2 p (3-6)

Cehia a încheiat pe ultimul loc în Grupa F, fiind învinsă și de Turcia. Grupa a fost câștigată de Portugalia, grație victoriilor din primele două etape.

Grupa A, ultima etapă

  • Germania – Elveția 1-1: Füllkrug (90+2) / Ndoye (28).
  • Ungaria – Scoția 1-0: Csoboth (90+10).

Grupa B, ultima etapă

  • Croația – Italia 1-1: Zaccagni (90+8) / Modrici (55).
  • Spania – Albania 1-0: Ferran Torres (13).

Grupa C, ultima etapă

  • Anglia – Slovenia 0-0
  • Danemarca – Serbia 0-0

Grupa D, ultima etapă

  • Austria – Olanda 3-2: Malen (6 – autogol), Schmid (59), Sabitzer (80) / Gakpo (47), Depay (75).
  • Franța – Polonia 1-1: Mbappé (56 – din penalty) / Lewandowski (79 – din penalty).

Grupa F, ultima etapă

  • Georgia – Portugalia 2-0: Kvaratskhelia (2), Mikautadze (57 – din penalty).
  • Turcia – Cehia 1-1: Çalhanoglu (51), Tosun (90+4) / Soucek (66).

Traseul spre finală: după Olanda, ar urma Austria sau Turcia, apoi Anglia sau Italia!

România are o pauză lungă, de 6 zile, până la meciul cu Olanda, care se va juca în ultima zi a „optimilor”. Cel mai tare meci din această fază pare a fi Franța – Belgia.

Dacă se va califica în „sferturi”, România va întâlni învingătoarea din partida Austria – Turcia.

Apoi, în semifinale, una dintre România / Olanda / Austria / Turcia va înfrunta învingătoarea dintre Anglia / Slovacia / Elveția / Italia.

Pe jumătatea „de sus” a tabloului s-au înghesuit majoritarea marilor puteri fotbalistice ale continentului: Germania, Spania, Franța, Potugalia, Belgia, plus Danemarca (campioană europeană în 1992, semifinalistă în 2021), plus Slovenia și Georgia.

Pe jumătatea „de jos” a tabloului, pe care ne aflăm și noi, e un culoar mai bun spre finală, cu doar trei mari puteri, Olanda, Anglia și Italia, cărora li se adaugă Elveția, Austria, Turcia, Slovacia și România.

Naționala țării-gazdă, Germania, ar putea avea un traseu infernal: cu Danemarca („optimi”), Spania („sferturi”), Franța sau Portugalia (semifinale), Anglia sau Italia (finală)!

Prezențele-surpriză în „optimi” sunt România, Slovacia, Slovenia și Georgia.

Cele 8 echipe eliminate în grupe: Ungaria, Croația (de pe locul 3), Scoția, Albania, Serbia, Polonia, Ucraina, Cehia (de pe locul 4).

Edi Iordănescu în meciul cu Slovacia

Programul „optimilor”

  • Elveția – Italia (sâmbătă, 29 iunie, ora 19.00)
  • Germania – Danemarca (sâmbătă, 29 iunie, ora 22.00)
  • Anglia – Slovacia (duminică, 30 iunie, ora 19.00)
  • Spania – Georgia (duminică, 30 iunie, ora 22.00)
  • Franța – Belgia (luni, 1 iulie, ora 19.00)
  • Portugalia – Slovenia (luni, 1 iulie, ora 22.00)
  • România – Olanda (marți, 2 iulie, ora 19.00)
  • Austria – Turcia (marți, 2 iulie, ora 22.00)

Programul „sferturilor”

  • Spania / Georgia – Germania / Danemarca
  • Franța / Belgia – Portugalia / Slovenia
  • România / Olanda – Austria / Turcia
  • Anglia / Slovacia – Elveția / Italia.

Programul semifinalelor

  • Spania / Georgia / Germania / Danemarca – Franța / Belgia / Portugalia / Slovenia
  • România / Olanda / Austria / Turcia – Anglia / Slovacia / Elveția / Italia.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ziua adevărului: România – Slovacia. Posibili adversari în „optimi”: Franța, Spania, Anglia sau o echipă de pe locul 3. Șanse de calificare: 98%. Probabilitatea unei remize: 90%

* BELGIA – ROMÂNIA 2-0. Neputincioși, dar optimiști: o remiză cu slovacii ne califică și pe noi, și pe ei!

ROMÂNIA – UCRAINA 3-0. Slava România! Debut istoric la Euro 2024: cea mai clară victorie în 13 turnee finale, întinse pe 94 de ani

* Italia, salvată în minutul 90+8 de cea de-a 5-a sa rezervă! O șansă în plus pentru România: ne calificăm și de pe locul 3

* EURO 2024. Premieră istorică: departajarea între Danemarca și Slovenia s-a făcut prin criteriul 9 – meciurile directe din preliminarii!

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Opriți planeta, Real Madrid vrea să coboare! Caută o altă galaxie, aici s-a plictisit să tot câștige

A încărunțit Generația de Aur! Dar a încărunțit frumos

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

1 COMENTARIU

  1. Vom vedea un stadion în galben și portocaliu. Cred ca vom avea un meci al suporterilor, abia aștept. Ce îmi place cel mai mult la acest campionat sunt suporterii romani. Sper ca se vor bucura la fel si la următoarele meciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -