Italia, salvată în minutul 90+8 de cea de-a 5-a sa rezervă! O șansă în plus pentru România: ne calificăm și de pe locul 3

0
1458
Mattia Zaccagni, noul erou al Italiei

Campionatul European din Germania continuă în sistemul thriller: ambele grupe încheiate până acum au fost decise în minutele de prelungire! Mai mult: jumătate dintre golurile marcate în ultima etapă (3 din 6) au venit după minutul 90, autorii lor fiind – fără excepție – rezerve activate în repriza a doua! După germanul Füllkrug (90+2) și maghiarul Csoboth (90+10), a punctat providențial și italianul Zaccagni (90+8). Toate aceste reușite târzii au avut impact major în soarta echipelor calificate. 

Finalurile devastatoare de duminică seara, din Grupa A, când Germania și-a recuperat locul 1 în minutul 90+2 (gol Füllkrug), iar Ungaria a smuls locul 3 în minutul 90+10 (Csoboth), au avut o continuare pe măsură. Luni, în Grupa B, Italia și-a păstrat locul 2 doar printr-o reușită providențială în minutul 90+8 (Zaccagni).

Cu un singur punct după primele două etape, Croația avea nevoie absolută de victorie în marele derby cu Italia, căreia îi era suficientă o remiză pentru a ocupa locul 2.

Modrici a ratat un penalty, tot el a marcat golul marilor speranțe croate. Dar a intrat Zaccagni…

Veteranul Luka Modrici (38 de ani, în septembrie va face 39) a ratat un penalty în minutul 54 (a apărat Donnarumma), dar același Modrici a puctat din apropierea porții un minut mai târziu.

Croații s-au apărat apoi foarte bine, iar Italia părea condamnată la locul 3, cu 3 puncte și golaveraj 2-3 – o zestre cu care putea, totuși, să ajungă în „optimi”, dar cu mari emoții. „Azzurrii” stăteau deja mai bine decât o altă echipă de pe locul 3 – cea din Grupa A, Ungaria (3 puncte, golaveraj 2-5) –, mai rămânea ca încă o formație, din ultimele patru grupe, să cadă sub nivelul Italiei.

Dar a venit golul providențial al lui Mattia Zaccagni (29 de ani), din minutul 90+8, un șut plasat magistral pe colțul lung, și cerul Italiei s-a colorat din nou într-un albastru senin, alungând norii de furtună. Echipa lui Luciano Spalletti a revenit pe locul 2 și va juca în „optimi” cu Elveția, cea care i-a barat drumul spre Campionatul Mondial din Qatar (2022).

În schimb, prin golul primit la ultima fază, Croația și-a semnat practic eliminarea. Cu doar două puncte și golaveraj 3-6, croații au șanse minime, de cel mult 1%, de a ajunge în „optimi”. Echipei lui Zlatko Dalici i-ar putea veni salvarea doar din grupele C (Slovenia are două puncte, iar Serbia unul) sau F (Cehia și Georgia au câte un punct), cu condiția ca Serbia, Cehia și Georgia să piardă, iar Slovenia să fie învinsă de Anglia cu cel puțin 3-0.

În afara Italiei, o altă mare beneficiară a golului marcat de Zaccagni este Ungaria. Clasată in extremis pe locul 3 în Grupa A, aceasta este deja peste Croația și are șanse bune să încheie măcar peste încă o altă ocupantă de loc 3. Așadar, Ungaria își poate face planuri pentru „optimi”, dar mai are de tremurat…

În celălalt meci al serii, echipa de rezerve a Spaniei a învins Albania cu 1-0. Ibericii au câștigat Grupa B cu punctaj maxim și fără gol primit.

Lovitura de maestru a lui Zaccagni (numărul 20)

Füllkrug, Csoboth, Zaccagni – ultima schimbare, mereu salvatoare

Cei trei marcatori din minutele adiționale de duminică și luni au câteva elemente comune: toți au fost rezerve; toți au fost trimiși pe teren în ultimul sfert de oră (între minutele 76 și 86), ca ultimă schimbare (a 5-a); toți au schimbat destinul echipelor lor.

  • Niclas Füllkrug (31 de ani / atacant / Borussia Dortmund) l-a înlocuit în minutul 76 pe atacantul Jamal Musiala. A fost a 5-a schimbare (ultima) făcută de selecționerul Julian Nagelsmann. A egalat în minutul 90+2 (1-1 cu Elveția), urcând Germania de pe locul 2 pe 1.
  • Kevin Csoboth (24 de ani / atacant / Ujpest Budapesta) l-a înlocuit în minutul 86 pe fundașul dreapta Bolla. A fost a 5-a schimbare (ultima) făcută de selecționerul Marco Rossi. A marcat golul victoriei în minutul 90+10 (1-0 cu Scoția), urcând Ungaria de pe locul 4 pe 3.
  • Mattia Zaccagni (29 de ani / mijlocaș / Lazio Roma) l-a înlocuit în minutul 81 pe fundașul central Darmian. A fost a 5-a schimbare (ultima) făcută de selecționerul Luciano Spalletti. A egalat în minutul 90+8 (1-1 cu Croația), urcând Italia de pe locul 3 pe 2.

Se cunoaște deja prima „optime”: Elveția – Italia.

Celelalte echipe deja calificate: Germania, Spania și Portugalia.

Echipe deja eliminate: Polonia, Scoția și Albania.

Grupa A, ultima etapă

  • Germania – Elveția 1-1: Füllkrug (90+2) / Ndoye (28).
  • Ungaria – Scoția 1-0: Csoboth (90+10).

Clasamentul Grupei A

Grupa B, ultima etapă

  • Croația – Italia 1-1: Zaccagni (90+8) / Modrici (55).
  • Spania – Albania 1-0: Ferran Torres (13).

Clasamentul Grupei B

Varianta locului 3: suntem deja peste Croația, iar Ungaria ne poate depăși doar dacă pierdem cu 5-0!

Ambele grupe încheiate până acum – A și B – s-au încheiat foarte bine și pentru România. Urmare a rezultatelor înregistrate în cele patru partide de duminică și luni, echipa antrenată de Edi Iordănescu se poate califica și în cazul unei înfrângeri cu Slovacia, cu condiția să ocupe locul 3 în Grupa E. Pentru ca varianta aceasta să se concretizeze, ar trebui ca Belgia să învingă Ucraina, într-un meci de „care pe care”.

Dacă pierdem în fața Slovaciei, iar Belgia bate Ucraina, România va ocupa locul 3, cu golaveraj 0 sau –1 sau…

În Grupa A, Ungaria a încheiat cu 3 puncte, golaveraj 2-5. Ca să coboare sub maghiari, românii ar trebui să piardă meciul cu Slovacia la cel puțin 5 goluri diferență, ceea ce este neverosimil.

În Grupa B, croații au încheiat cu două puncte, deci suntem deja peste ei.

Așadar, avem deja sub noi doi posibili concurenți la calificarea de pe locul 3: Croația (sigur) și Ungaria (foarte posibil). Astfel, păstrăm o posibilitate în plus (una de rezervă) de a merge în „optimi” chiar și cu numai 3 puncte.

O remiză cu Slovacia ne-ar asigura, însă, cel puțin locul 2 (teoretic, e posibilă și prima poziție).

O victorie cu Slovacia ne-ar crește șansele de a câștiga grupa.

Programul de marți (25 iunie)

  • 19.00: Olanda – Austria (Grupa D)
  • 19.00: Franța – Polonia (Grupa D)
  • 22.00: Anglia – Slovenia (Grupa C)
  • 22.00: Danemarca – Serbia (Grupa C)

Programul de miercuri (26 iunie)

  • 19.00: Slovacia – România (Grupa E)
  • 19.00: Ucraina – Belgia (Grupa E)
  • 22.00: Cehia – Turcia (Grupa F)
  • 22.00: Georgia – Portugalia (Grupa F)

Toate meciurile sunt transmise, după caz, de Pro TV și Pro Arena.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* BELGIA – ROMÂNIA 2-0. Neputincioși, dar optimiști: o remiză cu slovacii ne califică și pe noi, și pe ei!

Slava România! Debut istoric la Euro 2024: 3-0 cu Ucraina! Cea mai clară victorie în 13 turnee finale, întinse pe 94 de ani!

Simulare: cum se va derula Euro 2024. Anticipăm o finală Germania – Anglia, câștigată de nemți

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Opriți planeta, Real Madrid vrea să coboare! Caută o altă galaxie, aici s-a plictisit să tot câștige

A încărunțit Generația de Aur! Dar a încărunțit frumos

A murit Kaiserul fotbalului: Franz Beckenbauer. Campion mondial cu Germania și ca jucător, și ca antrenor

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.