Românii de pe ambele maluri ale Prutului par să se îndrepte spre ideea unei reunificări a țării după aproape 7 decenii. Un interesant studiu publicat în Adevărul de Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) arată că, în acest moment, curentul unionist întrunește majoritatea atât în România, cât și în Republica Moldova.
Potrivit analizei, sondajele realizate constant de diverse instituții sociologice după 2012 au arătat că românii rămân pro-unioniști. În ultimii 9 ani, procentul celor favorabili unirii cu Moldova a oscilat între 57% și 87%.
Ultimul sondaj, realizat anul acesta de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, indică dorința de a se reuni cu Moldova la 69,6% dintre cetățenii români. Numai 13,6% dintre ei se opun, ceilalți fiind nehotărâți.
Românii își doresc unirea cu Moldova, dar sunt sceptici că actuala clasă politică e capabilă de așa ceva
Dacă dorința românilor de a vedea reîntregită țara după atâtea decenii nu reprezintă o noutate, în schimb interesant este trendul în republica de dincolo de Prut.
În Republica Moldova, notează analiza LARICS, rata de acceptare a unirii cu România a ajuns la 44-50%, conform sondajelor, iar trendul este permanent ascendent de-a lungul ultimilor ani. Cei care se opun categoric, chiar dacă asta ar însemna ca salariile să rămână în continuare foarte mici, reprezintă 43%, iar 7% sunt nehotărâți.
Cu toate acestea, românii sunt sceptici că actuala clasă politică e capabilă să realizeze unirea. Proporția celor care și cred că Moldova va reveni la patria-mamă într-un viitor apropiat sau îndepărtat este, conform ultimului Barometru de Securitate realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, de numai 43,4%.
Motivele sunt multiple. Faptul că subiectul este tabu pentru actuala clasă politică din România, că unirea n-a fost inclusă printre priorități de niciun Guvern și că nu a existat dezbatere reală în spațiul politic și cu atât mai puțin un acord strategic între toate partidele face ca acest act care ar readuce România aproape de granițele pe care le-a avut în perioada interbelică (mai puțin Nordul Bucovinei și Cadrilaterul) să rămână doar la nivelul dezideratului.
Din nefericire, incapacitatea politicienilor de a aborda acest subiect pe cât de mare, pe atât de complex și dificil a deschis ușa unor partide extremiste și populiste, adesea manevrate din umbră chiar de Rusia. AUR exploatează masiv tema unionistă în România. Alte partide de dincolo de Prut procedează la fel, manipulând frici și speranțe ale locuitorilor de acolo.
Istoria unui conflict început la 1812, cu un tratat nul din punctul de vedere a dreptului internațional. Turcia a cedat atunci Rusiei un teritoriu care nu-i aparținea
Teritoriul dintre Prut și Nistru a făcut parte din Moldova istorică până în 1812. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, emisarii otomani trimiși la tratativele de pace au comis un act de trădare și, deopotrivă, nul din punctul de vedere al dreptului internațional, semnând că sunt de acord ca acest teritoriu botezat Basarabia să treacă la Imperiul Rus.
Acest accept era nul, din perspectivă juridică, pentru că turcii nu dețineau respectivul teritoriu și, deci, nu-l puteau înstrăina. Moldova nu era pașalâc turcesc, ci un stat de sine stătăror, cu granițe și statut internațional reglementat. Conducătorii acestui stat nu și-au dat acordul pentru a ceda provincia către Rusia.
Când s-au întors la Constantinopole, delegații turci au fost judecați condamnați pentru înaltă trădare. Unul a fost decapitat, celălalt exilat.
Rusia a stăpânit acest teritoriu anexat abuziv timp de mai bine de 100 de ani, între 1812 și 1918, subiectul rămânând permanent motiv de fricțiuni între Moldova/Principatele Unite/România, pe de o parte, și Imperiul Rus pe de cealaltă parte.
În 1918, pe fondul destrămării Imperiului Rus și al revoluției bolșevice, Moldova și-a declarat independența. În martie 1918, Sfatul Țării a decis unirea cu România.
În iunie 1940, după prăbușirea Franței în războiul cu Germania, ca urmare a Pactului Ribbentrop – Molotov, prin care Hitler și Stalin își împărțeau sferele de influență în Europa, Uniunea Sovietică a dat două ultimatumuri României, pretinzând să-i fie cedată Basarabia și, sub titlu de despăgubiri pentru „ocuparea” acelui teritoriu, Herța și Nordul Bucovinei. Rămasă fără aliați și “sfătuită” de Germania să accepte, România a cedat în fața amenințării.
În 1941, România a profitat de Planul Barbarossa și s-a aliat cu Germania în războiul contra URSS pentru a-și recupera teritoriile pierdute cu un an în urmă.
În 1944, însă, sovieticii au ocupat România și au reanexat Basarabia, Herța și Nordul Bucovinei.
Această situație s-a menținut până în 1991, când Republica Moldova și-a declarat independența pe 27 august, odată cu dezmembrarea URSS. Rusia și-a menținut însă trupele în fâșia de pământ de pe Nistru, de la granița cu Ucraina. În ciuda cererilor repetate ale guvernelor moldovene, armata rusă de ocupație păstrează acel teritoriu, care deși aparține juridic Moldovei, este controlat de un regim-marionetă separatist, pro-moscovit. Prin intermediul acestei pârghii, Rusia s-a amestecat permanent în Moldova. Afaceriști controversați, partide politice, agenți de influență, mass-media controlate de ruși au grijă ca țara să nu se apropie prea mult de UE și România.
Din cauza acestei situații, care este catalogată drept “conflict înghețat” – o metodă clasică folosită de Rusia în statele ex-sovietice considerate de regimul Putin în sfera sa naturală de influență –, Moldova are drumul blocat atât către UE, cât și către NATO. Cele două organizații nu acceptă în rândurile lor decât state fără litigii sau conflicte teritoriale atât cu vecinii, cât și în interior.
Nu mai scrieți că iar se duc cervele cu flori la ambasadă.