Cinci consilieri USR-PLUS au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în cazul tragediei care a avut loc pe șantierul din apropierea Bibliotecii Naționale, în care doi oameni și-au pierdut viața.
Autorii plângerii au trimis procurorilor imagini de acum o lună de pe șantier, când autoritățile au fost chemate ”să constate nelegalitatea lucrărilor”.
Cei cinci consilieri i-au cerut demisia lui Robert Negoiță, ”ca responsabil moral al tragediei petrecute luni pe șantierul deschis nelegal din ordinul său”.
În plângerea trimisă procurorilor, cei cinci consilieri USR-PLUS au relatat ce au găsit pe șantierul din centrul Capitalei, în luna iulie.
Un comunicat al USR-PLUS arată: „Atunci, consilierii USR-PLUS au sesizat autoritățile și opinia publică în legătură cu lucrarea ilegală săvârșită din ordinul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. O lună mai târziu, pe același șantier, doi oameni și-au pierdut viața. Ana Ciceală și Nicorel Nicorescu (consilieri generali USR-PLUS), Eugen Matei și Alexandru Sava (consilieri locali USR-PLUS Sector 3) și și Teodora Stoian (consiliera ministrului Justiției) le-au trimis procurorilor imagini și înregistrări video de pe șantierul deschis în zona Esplanada, precum și mărturii privind discuțiile purtate cu edilul Sectorului 3 pe șantier, dar și cu autoritățile chemate la fața locului pentru a constata nelegalitatea lucrărilor”.
VIDEO: Proba-cheie: filmarea postată pe Facebook de Nicorel Nicorescu (consilier USR-PLUS) pe 6 iulie 2021
https://www.facebook.com/nicorelusrplus/videos/1229463014235966/
Totodată, cei cinci consilieri USR-PLUS s-au pus la dispoziția procurorilor pentru a fi audiați ca martori în dosarul în care se investighează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Important: Robert Negoiță a vizitat șantierul ilegal de lângă Biblioteca Academiei chiar în dimineață zilei de luni, 2 august, cu câteva ore înainte de proucerea tragediei. Primarul Sectorului 3 a vrut să se asigure că lucrările merg înainte, chiar dacă nu exista nicio autorizație pentru ele.
Un șir de nelegalități și abuzuri. Autorul moral al tragediei: primarul Robert Negoiță
Autorii plângerii i-au cerut demisia lui Robert Negoiță: „Dacă primarul Sectorului 3 mai are vreo fărâmă de decență sau onoare, ar trebui să-și prezinte imediat demisia, ca responsabil moral al tragediei petrecute luni pe șantierul deschis nelegal din ordinul său”.
Ana Ciceală, consilier general USR-PLUS: „Din investigațiile și documentările noastre există indicii mai mult decât rezonabile că tragedia în care și-au pierdut viața două persoane este rezultatul unui lant de nelegalități și abuzuri girate de primarul Robert Negoiță. M-aș fi așteptat ca, până la ora asta, Robert Negoiță să-și fi dat deja demisia, fără a mai aștepta rezultatele anchetei penale. Ar fi fost gestul de minimă decență, ținând cont că în urma dispozițiilor lui s-a ajuns la pierderi de vieți umane”.
Nicorel Nicorescu, consilier general USR PLUS: „În după-amiaza zilei de 6 iulie, am fost pe teren în zona Esplanada. Muncitorii de pe șantier, care descărcau pământ și resturi de materiale, au spus că Primăria Sector 3 le-a comandat lucrările, că ar urma să fie făcută o amenajare pentru realizarea unui parc în zonă și igienizare. Din câte cunoșteam, terenul nu se află în administrarea Sectorului 3 și, din acest motiv, colegul meu Alex Sava l-a sunat pe Robert Negoiță. Conversația acestuia cu domnul Negoiță a fost surprinsă de unul din live-urile transmise de mine de la fața locului. În urma discuțiilor, am înțeles că domnul Negoiță nu dorește oprirea lucrărilor executate pe terenul altei entități (Ministerul Culturii) și că își asumă răspunderea pentru continuarea lucrărilor în ciuda avertismentelor”.
Șase muncitori au fost prinşi luni sub un mal de pământ, pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională. Lucrarea aparţine Primăriei Sectorului 3.
Doi dintre muncitori, având vârste cuprinse între 50 şi 55 de ani, au fost acoperiţi complet de pământ, fiind căutaţi timp de mai multe ore de către echipele de intervenție. Ei au fost găsiți decedați.
Ceilalți patru au fost îngropaţi până la talie, fiind scoşi de pompieri și duși la spitalale Universitar și Floreasca.
Poliția Capitalei și Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 au deschis dosar penal in rem (pentru fapte) în cazul accidentului.
Șantierul nu avea nicio autorizație
Lucrarea aparține companiei Algorithm Residential, înființată în urmă cu 4 ani de Consiliul Local Sector 3.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Tiberiu Taropa, a spus la Digi 24 că lucrările au început în luna iulie 2021, iar investitorul nu a comunicat ISC data începerii lucrărilor de construcții. „Investitorul nu a obținut în prealabil autorizație de construire în condițiile legii. Pentru neîndeplinirea dispozițiilor legislației în vigoare, factorii responsabili vor fi sancționați contravențional”, a afirmat el.
De asemenea, firma fusese amendată de Garda de Mediu. Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu, a explicat: „Noi am dispus încetarea lucrărilor și aducerea la starea inițială. Nu aveau niciun fel de autorizație, drept pentru care s-a întocmit și un proces-verbal. S-au dispus măsuri de aducere a terenului la starea inițială și o amendă de 50.000 de lei aplicată societății respective”.
Terenul aparține Ministerului Culturii
Terenul pe care lucra Algorithm Residential se află în proprietatea Ministerului Culturii, care spune însă că nu a contractat lucrările.
„Ministerul Culturii regretă tragicul accident întâmplat ieri, 2 august 2021, în proximitatea sediului din Bulevardul Unirii, nr. 22. Totodată, suntem alături de autoritățile competente și le asigurăm de tot suportul necesar. Terenul se află în proprietatea statului și administrarea Ministerului Culturii, însă lucrările nu au fost solicitate sau contractate de către instituția noastră. Urmează să ne adresăm Primăriei Sectorului 3 pentru a obține toate informațiile cu privire la existența documentației necesare pentru lucrările efectuate”, a transmis marți Ministerul Culturii.
Continuă jaful comunist. Dormiti liniștiți PSD-PCR veghează !