Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 2 septembrie 2004.
Toţi cei care, în perioada 1989-1991, au luptat pe viaţă şi pe moarte contra independenţei Republicii Moldova, contra desprinderii ei de Imperiu, azi se consideră mari apărători ai acesteia. Iar pe noi, cei care împreună cu domniile-voastre am realizat-o, ne declară „duşmani ai statalităţii”.
Voronin, în 1991, era cetăţean al Federaţiei Ruse şi stătea ascuns la Moscova. V. Mişin stătea şi el ascuns în sediile firmelor sale (multe), conspirând contra aspiraţiilor de suveranitate ale populaţiei. Stati se refugiase în spatele dicţionarelor româneşti, din care – plagiator de vocaţie – transcria de zor „regionalismele” moldoveneşti pentru viitorul său „dicţionar”.
Etc.
Acum, toţi aceştia culeg roadele eforturilor noastre de atunci.
De Ziua Independenţei, Voronin a rostit cu satisfacţie: „Noi am creat un stat al nostru, propriu”. Ei. Iar acesta e statul LOR.
La monumentul lui Ştefan cel Mare, dacă doreşti să depui o floare în zile de sărbătoare, nu ai loc de Mişini, Tarlevi, Ostapciuci şi Voronini, care l-au şi confiscat pe marele voievod.
Joia trecută, în curtea Ministerului Apărării, conducerea de vârf a ţării a participat la inaugurarea Aleii Domnitorilor. La manifestare, Voronin a menţionat, între altele: „Înaintaşii noştri Pentru I Musat, Vasîle Lupu… au consolidat statul nostru” (al LOR!). Şi apoi care Pentru Musat?! Care Vasîle…? Că-n istoria sa, aceste pământuri au cunoscut un singur Vasîle: pe Vasîle Tarlev. În rest, ceilalţi au răspuns la numele de Vasile şi de Petru.
Tot în curtea Ministerului Apărării, Voronin a amintit cu mândrie că Alexandru cel Bun „a fost cel care a împărţit statul în ţinuturi” (judeţe). Şi-atunci voi, care vă consideraţi continuatorii lui, de ce l-aţi împărţit în raioane?!
Dar Republica Moldova nu poate fi nicidecum considerată succesoare a statului Ţara Moldovei, descălecat la 1359.
Acesta s-a unit la 1859 cu Valahia, constituind împreună România.
Noi, cel mult, ne putem considera succesori ai statului de la Balta, iniţiat în 1924 de Stalin, care după 1940 a trecut cu tancurile sovietice dincoace de Nistru.
Dar şi acest drept ni l-a răpit Smirnov.
El se declară succesorul celora care la sugestia lui Stalin au creat un stat „moldovenesc” în stânga Nistrului, pentru a putea uni la el Basarabia sau – cum i-a spus „tătucul popoarelor” lui Ivan Osoţki – dacă se vor ivi condiţiile prielnice „poate, chiar întreaga Românie”. Aceasta însemnase în epocă „ideea de la Balta”.
Întemeietor al acestui stat – Republica Moldova – nu e Bogdan I întemeietorul, ci Iosif Stalin, care în 1924 a creat RASS Moldovenească şi Partidul Comunist Român, care dorea şi el pe atunci constituirea unui mare stat românesc, de la Tisa la Tiligul, cu capitala la Balta.
Dacă admitem că aberaţia cu republica moldovenească transnistreană devine realitate, mâine îl vom putea auzi şi pe Smirnov declarând că marginile statului lui trec pe la Putna şi apa Milcovului.
ŢARA ni-i dincolo de Prut, aici a rămas doar ceea ce s-a furat din ea. Şi iată că hoţul ne impune o nouă istorie, o altă logică: că ceea ce a furat el – doar aceea ar exista cu adevărat.
Smirnov face acelaşi lucru: a pus talpa pe un colţ de ţară, pe care o declară „adevărata ţară”.
Independenţa a fost proclamată la 27 august 1991. Faţă de cine?! Faţă de URSS, adică faţă de Balta. Sau vizavi de „ideea de Balta”. Şi nu faţă de România, ţara din care a fost smulsă Basarabia, cea peste care s-a lăţit Balta în anul 1940.
Tot de Ziua Independenţei, guvernanţii au depus jerbe de flori la Memorialul „eliberatorilor”, ca şi cum toţi aceştia şi-au dat viaţa în 1944 pentru ca Basarabia să devină ulterior stat independent, cu Voronin în frunte. Tocmai invers, cu faptele lor ei au readus Basarabia sub jug rusesc, strivind orice tendinţă de independenţă şi suveranitate pentru multe decenii înainte.
A-i considera pe aceştia „părinţi” ai statului sau, cum le-a zis Voronin, „cei care au dorit independenţa Republicii Moldova” – e o profanare a ideii de independenţă, dar şi a bunului-simţ.
Din păcate, la 13 ani de la proclamarea Independenţei, Republica Moldova n-a devenit încă un stat independent. Atunci, în august 1991, URSS s-a prăbuşit şi am impresia că aceasta a prins în cădere Republica Moldova sub cadavrul ei, în descompunere şi azi, şi de sub care acest unic stat comunist din Europa n-a reuşit încă să se smulgă.
Stat independent e acela care e liber cu adevărat şi nu cel care doar îşi mimează libertatea, ca să placă ocupantului. Stat independent e cel care-şi stăpâneşte întregul său teritoriu, care-şi controlează frontierele, a cărei monedă circulă de la o margine a lui la cealaltă, care nu are baze militare străine pe teritoriul său, care are anumite atribute ale statalităţii pe care le apără: limbă, drapel, imn, stemă, teritoriu.
Atunci când Voronin face un „cadou” Zilei Naţionale „Limba Noastră cea Română”, propunându-ne încă două limbi de stat, rusa şi ucraineana, cu ce se deosebeşte acesta de Smirnov?! Şi acela a decretat în Transnistria trei limbi de stat: rusa, „moldoveneasca” şi ucraineana. Dar să încerce careva să vorbească la o întrunire în altă limbă decât rusa, şi atunci e vai şi amar de capul lui!
Iar dacă Voronin se declară continuator al lui Ştefan cel Mare în dreapta Nistrului, Smirnov se declară continuator al lui Dimitrie Cantemir în stânga Nistrului, căruia i-a şi pus chipul pe „rublele” sale.
Azi, Voronin arde de nerăbdare să extindă „experienţa” lui Smirnov şi dincoace de Nistru.
O ţară fără limbă, fără istorie, fără demnitate, fără viitor poate fi independentă?!
Nu vom putea fi independenţi atâta timp cât nu vom fi liberi. Nu vom putea fi independenţi câtă vreme o armată de ocupaţie va staţiona pe teritoriul nostru. Nu vom putea fi independenţi cât vom avea enclave separatiste. Nu vom putea fi independenţi cât vom muri de foame. Nu vom putea fi independenţi cât vom avea în fruntea statului indivizi care urăsc ţara, poporul, limba acestora, istoria acestora.
O ţară care are în capul ei o chelneriţă (suntem republică parlamentară, nu?!) îşi merită soarta. Iar dacă mai are şi preşedinte pe un miliţian, merită o soartă şi mai a dracului. Dar totu-i înainte, vrea să ne convingă Voronin.
Cei 13 ani scurşi de la proclamarea independenţei au însemnat, de fapt, 13 ani de „jocul de-a independenţa”.
Şi aici ar veni şi nişte întrebări.
Pentru ce v-aţi jertfit voi, generaţii care aţi înfundat Siberia şi aţi murit între gheţari, străluminate de un vis?
Pentru ce v-aţi jertfit voi, luptători în tranşeele de la 1991 lângă Nistru?
Pentru ce, copii şi tineri ai anilor ’88-’89, v-aţi culcat sub tancuri, aţi luat cu asalt Ministerul de Interne condus de V. Voronin, aţi stat în ploaie şi lapoviţă la manifestațiile din acei ani furtunoşi?!
Pentru ca să le faceţi ţară lui Voronin şi lui Mişin?
Nu cred.
Nu vreau să cred.
Se ştie: o ţară de slugi naşte slugi. Iar „păcatul” nostru, al celor etichetaţi azi de mai-marii zilei „naţionalişti” şi „extremişti”, e doar unul: că v-am dorit, dragi compatrioţi, stăpâni în casa şi în ţara moşilor şi strămoşilor voştri. De ce ezitaţi să fiţi?! Ridicaţi-vă fruntea din ţărână şi fiţi ceea ce meritaţi: un popor demn dintr-o ţară demnă de pe un continent plin de demnitate!
Nicolae Dabija, 2 septembrie 2004
