Războiul Vlad Voiculescu – Nicușor Dan intră în „faza penală”: USR-PLUS îl amenință cu plângeri la DNA pe primarul Capitalei

2
244
Nicușor Dan și Vlad Voiculescu au colaborat în campania electorală, apoi și-au reluat vechiul conflict

Filiala USR-PLUS București, condusă de Vlad Voiculescu (fostul ministru al Sănătății), îl amenință pe Nicușor Dan (fondatorul USR, acum independent) cu plângeri penale, dacă primarul general al Capitalei nu-l va demite „urgent” pe directorul ASSMB, Vasile Apostol, și nu va prezenta „scuze public”.

USR-PLUS București îl acuză pe primarul Capitalei de „tentativă de trucare a concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcției Management și Structuri Unități Sanitare”.

Somația USR-PLUS București la adresa lui Nicușor Dan a fost făcută joi seara, prin intermediul unui comunicat, publicat și pe Facebook.

Scandalul dintre Nicușor Dan și USR-PLUS este unul mai vechi. Primarul Capitalei i-a delegat viceprimarului Horia Tomescu (USR-PLUS) atribuţiile privind coordonarea celor 19 spitale din Capitală, însă nu şi dreptul de semnătură. Prin urmare, managerii spitalelor din subordinea Primăriei, precum și directorul ASSMB, pot fi demiși și numiţi în funcţie numai cu acordul primarului general.

Nicușor Dan a fost ales primar al Capitalei, pe 27 septembrie 2020, candidând ca independent susținut de PNL și USR-PLUS. Pentru a merge pe o candidatură unică și a o învinge pe Gabriela Firea (PSD), USR-PLUS l-a convins pe Vlad Voiculescu să se retragă din cursă și să-l susțină pe Nicușor Dan. De atunci, relația dintre cei doi a rămas permanent tensionată.

Comunicatul USR-PLUS București

„USR-PLUS i-a solicitat ieri Primarului General măsuri ferme, după tentativa de trucare a concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcției Management și Structuri Unități Sanitare. ASSMB și PMB au impus niște condiții pentru ocuparea postului care par cu dedicație pentru domnul dr. Cristinel Badiu, vicepreședinte PNL Sector 4: excluderea celor cu experiență de conducere în privat prin condiția «experiență de conducere într-o instituție publică»; excluderea celor cu specializare în studii juridice, economice, în management sanitar prin condiția «diplomă de licență în medicină».

Mai mult, cu privire la experiență, ASSMB și primarul general condiționează participarea la concurs de «15 ani vechime în specialitate» cu doar – atenție – «6 luni vechime într-o funcție de conducere». Câți ani credeți că are experiență în specialitate și într-o funcție de conducere domnul dr. Cristinel Badiu, vicepreședinte PNL Sector 4, conform CV-ului dumnealui? Mai rămânea doar ca primarul general și ASSMB să solicite și apartenența candidatului la Marea Lojă Națională, condiție ce ar fi fost de asemenea îndeplinită de candidatul preferat (conform declarației de interese a dânsului).

Am solicitat ieri suspendarea concursurilor și măsuri împotriva celor care au pus la cale și au girat această mascaradă.

USR-PLUS București va acționa în justiție pentru înlăturarea acestor practici, inclusiv prin sesizarea organelor de cercetare penală, dacă primarul general Nicușor Dan nu va lua măsurile care se impun: demiterea de îndată a directorului ASSMB, domnul Vasile Apostol, și prezentarea de scuze publice de către primarul general Nicușor Dan.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Minciunile nerușinate prin care Tribunalul Giurgiu motivează eliberarea lui Dragnea. „Și-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”

* Documentul anti-Orban cu antetul Guvernului i-a fost fatal Mioarei Costin. Consiliera premierului Cîțu a demisionat la exact 3 luni de la numire

Stenograme DNA: baronul Rădoi a intervenit la doi lideri PNL pentru „a scăpa de ministrul Drulă”. Orban și Violeta Alexandru l-au trimis la plimbare

* Consilierii PSD și PNL au boicotat ședința în care urma să se aprobe rezilierea contractului Sectorului 1 cu Romprest. Clotilde Armand, foc și pară: “Au refăcut USL!“

S-a terminat boieria pentru „Sărmăluță”: noul CNA nu-i mai iartă golăniile PSD-iste! 10.000 de lei amendă pentru două emisiuni de la TVR

* Cvartetul Ciutacu-Șoșoacă-Becali-Piperea aduce amenzi postului România TV. Noul CNA nu mai tolerează complicitatea moderatorului cu aberațiile invitaților

Previziuni electorale 2024: Emil Boc câștigă turul 1 la prezidențiale și intră în finală cu candidatul USR-PLUS. PSD se scindează

Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

* Fiica lui Petre Roman a purtat măști de fițe „Gucci”, contrafăcute de fosta nevastă a lui Ilie Năstase. Țeapă: n-au protejat-o de Covid!

Radu Moraru, amendat pentru fantasmele cu teste anti-Covid prin „bețișoare băgate în fund”. „Vor să ia teste din anus. E sodomizare!”

2 COMENTARII

  1. ce vede publicul larg este ca amandoi corifeii din imagine care ne prosteau inainte de alegeri ca vor oameni fara pile si doar specialisti pe posturi au fiecare cate o pila pe care incearca sa si-o puna pe post.

    SA VA FIE RUSINE PNL SI USRPLUS-ERE!!!!! Datorita prostiei si foamei de posturi pt proprii prieteni de care dati dovada o sa ne trezim la urmatoarelke alegeri cu un PSD si un AUR care o sa va spulbere, iar UDMR va trece ca de obicei in barca invingatorilor!!!!!! RUSINE SA VA FIE!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here