Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a confirmat luni că liberalii au în vedere, alături de PSD, „reforma Constituției“. Fostul moderator de la Realitatea TV spune că, deși PNL discută și cu USR, o majoritate cu PSD ar fi mult mai confortabilă, iar „pentru țară trebuie să treci peste orice”.
Publicului larg i se flutură în față o presupusă reformă administrativă prin modificarea Constituției. În realitate, nimeni de pe scena politică nu-și dorește așa ceva pentru că renunțarea la județe și trecerea la regiuni ar duce la pierderea funcțiilor pentru mii de oameni din clientela politică și la pierderea influenței pentru baronii de azi ai județelor.
Surse social-democrate au dezvăluit despre ce reformă constituțională ar fi vorba, de fapt – modificarea legii fundamentale astfel încât România să se transforme din republică semiprezidențială în republică parlamentară, în care rolul președintelui să fie doar unul decorativ. În actuala organizare a țării noastre, președinția este funcția supremă în stat. PSD nu a mai câștigat-o de 20 de ani și toate calculele sociologilor și politologilor arată că acest lucru e foarte greu de realizat în 2024, pentru că bazinul electoral de dreapta este substanțial mai mare decât cel de stânga. Așa că social-democrații vor majoritate constituțională a noii coaliții (PSD–PNL–UDMR) ca să modifice Constituția și să reducă rolul președintelui țării la unul decorativ.
Rareș Bogdan a pomenit de schimarea Constituției și a pretins că PNL nu va renunța la Ministerul Justiției: „Putem discuta despre reforma Constituției, reforma administrativ-teritorială. Sunt însă linii roșii pentru PNL – reforma justiției este pentru noi un punct nodal, nu vom opri reforma. Vom propune un ministru al Justiției acceptat de populație“.
Liderul liberal a invocat situația din Parlament ca motiv al alianței cu PSD: „Aritmetica e dură și clară. Pentru o majoritate mai avem nevoie de 9 parlamentari, de la minorități, neafiliați sau de la domnul Orban. Asta, pentru o majoritate cu USR. Cu PSD e mai simplu – ajungem la o majoritate largă cu UDMR. Sunt alte incompatibilități, dar pentru țară trebuie să treci peste orice“.
PSD a anunțat că nu se pune problema ca viitorul Guvern să fie condus de Florin Cîțu. În propriul său partid, președintele PNL pare să-și piardă tot mai tare influența. Acest lucru s-a văzut și din exprimarea lui Rareș Bogdan: „Cel mai important pentru țară e să avem un guvern în 2-3 săptămâni (…) Sigur că Florin Cîțu are dreptul la opinie. Eu cred că e bine să luăm cât mai repede o decizie. PNL va da premierul, cum e absolut firesc, deși numele e exclusiv apanajul președintelui”.
Simplu ca bună-ziua. După marșăviile din ultima perioadă, atât PSD cât și PNL realizează că nu vor mai câștiga în veci funcția de Președinte al României. Ca atare, tot ce le rămâne este să o golească de conținut, înainte ca aceasta să ajungă la vreun alt politician – eventual Drulă, Cioloș, Kovesi etc.
Dezagreabil, tovarăși! Chiar jalnic!
”Pentru tara treci peste orice”. Sictir, demagogule!…
Tovarase Bogdan, ca ce bine le zice dvs. Tot pentru tara, va rog frumos, treceti peste orice si dati-mi si mie o viluta de vreun milion de euroi, cu vreo 3-4 dormitoare si 3-4 bai complete, cu o piscina acoperita si o livada de pomi fructiferi. Si tot pentru tara, mai am nevoie si de un job la care sa nu fac nimic, sa nu ma deranjeze nimeni, dar sa iau lunar un salariu de vreo 10 000 euroi. Hai ca nu este mult ce va rog eu sa faceti pentru tara. Iar acum ca tot v-ati aliat cu PSD „pentru tara”, nici nu v-ar fi greu sa-mi dati ceea ce va cer eu tot „pentru tara”. Daca tot v-ati cacat imprastiat pe votul nostru si v-ati incalcat promisiunile „pentru tara”, merit si eu o casa misto si un job linistit.
Si acum pe un ton ceva ma serios, imi amintesc ca regele Ludovic al XIV-lea ne tot zicea ca „statul sunt eu”. Sunteti atat de amabil sa ne explicati cine este „tara” pentru care treceti „peste orice”? #echipainselatoare? #echipamincinoasa? #echipadistrugatoare? #Iohannissiechipadistrugatoare?