Vladimir Putin, președintele pe viață al Rusiei, a anunțat joi că „zeci de persoane“ din anturajul său sunt bolnave de Covid, focar care „l-a obligat“ să intre în izolare, scrie News.ro citând AFP. Situația este fără precedent și arată virulența valului patru al pandemiei, virusul reușind să penetreze măsurile sanitare deosebit de riguroase luate în jurul „țarului“ de la Kremlin.
Intrat prin videoconferință la summitul Tratatului Securității Colective (OTSC) din Tadjikistan, Putin le-a relatat participanților: „În anturajul meu (…), nu una, nici două, ci câteva zeci de persoane s-au îmbolnăvit de covid-19. Am fost nevoit să-mi anulez în ultimul momet vizita la Duşambe, îmi pare cu adevărat rău”.
Vaccinat în luna martie cu Sputnik V, vaccinul rusesc, Putin a comunicat că va intra „câteva zile“ în izolare din cauza focarului de la Kremlin. Marți, el spusese că a fost în contact „în mod foarte apropiat“ cu un singur colaborator vaccinat, dar infectat cu virusul.
Rusia este în aceeași oală cu România și Bulgaria, din perspectiva populației vaccinate. Rușii cred mai degrabă în conspirații și rugăciuni decât în puterea științei moderne și sub 30% din populație s-a imunizat. Nici măsurile de precauție nu prea sunt respectate în Rusia. Distanțarea socială și purtarea măștii de protecție au fost însușite de un număr redus de oameni.
Rusia e pe locul 6 în lume la numărul deceselor de Covid raportate oficial – peste 195.000.
Probabil toți erau vaccinați cuuu… „APA-de-PLOAIE”/MIZERIA-și-ȘARLATANIA numită… „Sputnik-V”, AȘA-ZISUL (!!!!!!!!!!!!!!!!!) vaccin-anti-Covid RUSKOIESC!!!