Eșec rușinos pentru regimul lui Vladimir Putin: „cel mai puternic spărgător atomic de gheață din lume”, cu care se lăuda Rusia, s-a defectat în timpul rodajului, iar anunțul oficial este că nu poate fi reparat!
În urmă cu aproape 4 ani, pe 17 iunie 2016, sute de oameni au luat parte la o ceremonie pompoasă la şantierul naval din Sankt Petersburg, unde a fost construit „cel mai puternic spărgător atomic de gheață din lume”. Arktika impresiona prin cifrele sale: o lungime de 173 de metri şi o greutate de peste 33.000 de tone.
Oficialii ruși anunțau atunci că vasul „va fi dat în folosinţă anul viitor, fiindcă mai trebuie montate cele două reactoare nucleare, ce-i vor asigura o viteză maximă de 22 de noduri”.
Așadar, Arktika trebuia dat în folosință în 2017. Suntem în 2020, iar super-spărgătorul de gheață cu care se împăuna Vladimir Putin n-a făcut nici măcar o cursă! Arktika s-a defectat în faza de rodaj, iar oficialii ruși au anunțat că nava nu va putea fi reparată.
Arktika fusese proiectat să spargă gheaţă cu o grosime de trei metri. Doar rușii și-au propus să construiasă astfel de spărgătoare de gheață cu propulsie nucleară, folosite pentru a croi drumul convoaielor prin Oceanul Arctic, în căutare de hidrocarburi.
Arktika, Sibir, Ural
În urmă cu mai puțin de un an, pe 26 mai 2019, la Uzina Baltiiski din Sankt Petersburg a avut loc ceremonia oficială de lansare la apă a celui de-al treilea spărgător de gheață rusesc, din proiectul 22220: Ural. ”Speranța noastră de a exploata Calea Maritimă de Nord este legată tocmai de aceste nave. Este o navă principial nouă”, a declarat, la ceremonie, vicepremierul rus Iuri Borisov.
Ural se adăuga altor două spărgătoare de gheață nucleare, Arktika și Sibir, care la vremea respectivă se aflau încă în diferite faze de construcție sau de testare.
Directorul general al societății Uzina Baltiiski, Aleksei Kadilov, a explicat că spărgătoarele de gheață din această categorie folosesc un reactor atomic modular, considerabil mai puternic decât cel din proiectul precedent, 2220. „Dar cel mai important element este noua turbină, care va asigura funcționarea navei timp de 40 de ani”, a declarat el pentru jurnaliști.
Cele trei spărgătoare erau proiectate să asigure o navigație permanentă în Arctica, însoțind caravane de nave și spărgând stratul de gheață de până la 3 metri. De asemenea, spărgătoarele urmau să însoțească navele cu hidrocarburi de la zăcămintele Iamal și Gîdansk spre piețele din regiunea Asia-Pacific.
Anunțul privind eșecul spărgătorului Arktika trimite în ridicol întregul proiect al Rusiei și ambițiile lui Vladimir Putin de a domina Oceanul Arctic.