Acasă News Aberațiile Elenei Udrea. Condamnarea ei "a fost un plan extern de schimbare...

Aberațiile Elenei Udrea. Condamnarea ei „a fost un plan extern de schimbare a țării”. Altfel, ar fi fost „în topul politicienilor care conduc astăzi țara și chiar Europa”

Elena Udrea, fost ministru și o susținătoare înfocată a lui Traian Băsescu, a declarat că împotriva ei și a altor lideri importanți a existat un plan secret de înlăturare a acestora din fruntea țării. Așa justifică fosta soție a milionarului Dorin Cocoș faptul că a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri în dosarul „Gala Bute”.

Acest gen de teorii ale conspirației e foarte popular printre politicienii români condamnați pentru corupție. Elena Udrea a fugit de închisoare în Costa Rica, unde a stat o perioadă de trei ani și unde, o vreme, a fost și reținută ca urmare a cererii de extrădare formulată de statul român.

În acest moment, Elena Udrea este liberă pentru că magistrații au decis în 2018 suspendarea executării pedepsei de 6 ani până la soluționarea contestației la CCR în ce privește alegerea completurilor de 5 judecători la Înalta Curte de Justiție și Casație. Între timp, aceasta a cerut reluarea procesului de la zero, în urma deciziei CCR de acceptare a contestației.

„Cred că nu mai există vreo îndoială că ce mi s-a întâmplat mie a fost parte dintr-un plan de schimbare a țării prin înlăturarea sau subordonarea liderilor de orice fel, în special a liderilor politici. Uitați-vă cine face politică azi în România și cu ce rezultate. Dacă nu aș fi fost chiar vârful acestui plan, bine ticluit în afara granițelor, cu siguranță eram în topul politicienilor care conduc astăzi țara și chiar Europa”, a declarat Elena Udrea, într-un interviu pentru revista „Ciao”.

Deși a fost un politician mediocru, care și-a construit cariera politică promovându-și intens frumusețea și folosindu-se de banii și influența soțului ei, Elena Udrea se consideră în continuare un mare lider nedreptățit.

Ea a candidat la președinția României în anul 2014, fiind susținută de PMP și Traian Băsescu, dar a obținut un scor modest, puțin peste 5%.

„Nu aș schimba felul în care am văzut eu politica, în care am înțeles să fiu ministru, dar ar conta mult mai mult ce înțeleg oamenii din ceea ce eu spun și fac. Aș fi mult mai atentă la cei care sunt în preajma mea, la prieteni, dar și la cei pe care mi i-am făcut dușmani.  Sunt lucruri pe care acum le consider greșeli mari, pe care nu le-aș repeta”, a mai declarat Elena Udrea pentru revista „Ciao”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Haos în Dosarul 10 august. Soțul Giorgianei Hosu, un procuror de caz, a cerut ajutor de la o persoană anchetată. Celălalt procuror s-a pensionat

* Erdogan, tot mai speriat, a arestat 228 de funcționari din justiție și armată. Peste 80.000, întemnițați în ultimii 4 ani

* INTERVIU. Drumul sângelui: de la donare la comercializare. Cum o afacere a lui Vâlcov bântuie încă Ministerul Sănătății

* Probleme în dosarul „10 august”. Colonelul Paraschiv, prieten la cataramă cu soțul procurorului de caz

* Prefectul beat la volan e tot o beizadea ucigașă! Tatăl său, fost secretar de stat, e unul dintre marii latifundiari ai Dobrogei

* Noul chip al „Ciumei Roşii”! Cum se reface cartelul baronilor după epoca Dragnea-Tăriceanu, la centru şi în judeţe

 

 

loading...

1 COMENTARIU

  1. Poate pe centură…o panaramă că tine nici că se putea…nu ziceai că ai avut gemeni ???. și cum dracu’ a ieși un pui de hoț???… și că vezi Doamne justiția te-a făcut să avortezi unul din germeni….ba proasta dracului , râd și curcile când aud o așa inepție…cred că ăla cu marinarul a fost… și tu zici că ajungeai să conduci Europa. ..?..la parașutism ,..cum dracu’ se face că toți acoliții cretinului au ajuns hoți???…tu, Blaga, falcă,scripcaru,hava, Videanu,valcov, Dragnea, pinalti, Berceanu,…. ăștia care ziceai că doreau să conducă țara și lumea….unii dintre ei au fugit , alți s-au făcut europarlamentari! .. nici o problemă,știm unde stau la Bruxelles…o să la faca diaspora o vizită de lucru….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings