Când au pornit atacul la România democratică, Dragnea şi Tăriceanu au ştiut că vor ajunge şi în acest punct, al excluderii partidelor lor din grupurile politice europene. Dar nu i-a interesat niciodată această consecinţă. Pentru că planul lor e unul de terorism politic: vor să arunce în aer România, ca să bombardeze indirect şi Europa. Cui îi foloseşte?
Anunţul de azi privind „îngheţarea relaţiilor” dintre Partidul Socialist European (PSE) şi PSD îi lasă reci pe capii PSDragnea. Din comunicatul a ceea ce forţat se mai numeşte „partid” (este vorba mai mult de un grup infracţional organizat, susţinut de toţi cei interesaţi să distrugă legea şi democraţia din România) se înţelege că PSD se pregăteşte oricum să treacă în grupul „ciumaţilor” Europei: aşa-numiţii „naţionalişti”, în fapt marionetele lui Putin, care nici măcar nu se mai feresc să-şi afişeze relaţia cu stăpânul de la Kremlin.
Mateo Salvini (Italia), Viktor Orban (Ungaria) sau Marine Le Pen (Franţa) încearcă să coaguleze un grup anti-european, pretins apărător al „valorilor creştine”, în fapt simple „bombe” plasate în interiorul UE pe care Rusia se poate bucura să le detoneze la nevoie. Instabilitatea Europei, bucuria Rusiei. Ce le garantează ea, la schimb? Imunitate în justiţie, liber la hoţie de partid, protecţie precum cea pentru Maduro, în Venezuela.
De aceea, PSD a reacţionat atât de murdar la anunţul „blocării” relaţiilor făcut azi de preşedintele PSE şi a lăsat de înţeles că are bagajele pregătite pentru mutarea în grupul sabotorilor UE. Iată fraza din comunicatul PSD (integral, mai jos):
„Atunci, după alegeri, situația va fi cu totul alta, când cei aleși în numele PSD vor avea o poziție mult mai puternică. Atunci va veni și răspunsul nostru.”
PES consideră BLOCATE toate relaţiile cu PSD
Serghei Stanishev, liderul PSE, a anunţat azi oficial „îngheţarea relaţiilor cu PSD.
”Preşedintele PES ( Partidul Socialistilor Europeni) dl. Serghei Stanishev a confirmat îngrijorările legate de respectarea regulilor statului de drept în Romania . El a informat Prim-Miniştrii, liderii de partide si comisarii europeni că, până la momentul la care Guvernul României îşi reafirmă ataşamentul faţă de statul de drept şi urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră BLOCATE toate relaţiile cu PSD. Urmează ca discuţia oficială privind apartenenţa PSD la PES să aibă loc la următoarea reuniune a Prezidiului PES”, arată un comunicat al PES.
Mai mult, Stanișev arată în comunicatul citat că apartenența PSD la familia socialiștilor europeni va fi discutată în iunie, la viitoarea întâlnire a conducerii PSD.
Până în iunie, PES nu va mai organiza nici un eveniment împreună cu PSD, a mai anunțat Stanișev în comunicatul oficial postat pe site-ul PES.
Măsurile luate de PES la adresa PSD vin la scurt timp după ce PPE a suspendat FIDESZ, partidul premierului mahiar Viktor Orban, iar ALDE european a anunțat că va discuta o cerere de excludere a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Comunicatul PSD
Referitor la comunicatul afișat ieri pe site-ul Partidului Socialiștilor Europeni, în care se face trimitere la situația statului de drept din România, Partidul Social Democrat face următoarele precizări:
Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aștepta la mistificări și acuzații fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii.
Înțelegem că, în realitate, situația PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziționare nu reflectă poziția de ansamblu a PES.
Dar dacă sunt colegi în PES care au îngrijorări cu privire la statul de drept din România, așteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează. Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijorați de situația din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea.
De aceea considerăm că toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală. Toată această efervescență se va stinge după alegerile din 26 mai.
Atunci, după alegeri, situația va fi cu totul alta, când cei aleși în numele PSD vor avea o poziție mult mai puternică. Atunci va veni și răspunsul nostru.
Însă acum nu vom intra în acest joc și nu e cazul să-i acordăm o atenție mai mare decât e cazul.
Presa italiană a descoperit cum finanţează Putin „naţionalismul”
Publicaţia L’Espresso a anunţat o amplă investigaţie în care este vorba despre un acord privind vânzarea a trei milioane de tone de combustibil diesel către o companie italiană, un contract comercial care maschează sprijinul Rusiei pentru formaţiunea ministrului de Interne italian Matteo Salvini în campania pentru alegerile europarlamentare, negocierile fiind derulate de un apropiat al vicepremierului Salvini.
Conform publicaţiei, negocierile pentru finanţarea Ligii Nordului s-au desfăşurat în secret în ultimele luni, fiind vorba despre întâlniri, călătorii, mailuri şi un draft de contract, de o parte aflându-se un fidel al lui Salvini, iar de cealaltă, oameni ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
„Cel puţin trei milioane de tone de combustibil diesel vândute unei companii italiene de o companie rusă. O tranzacţie mulţumită căreia Kremlinul ar putea revigora conturile formaţiunii lui Salvini înaintea alegerilor europene din mai”, scrie publicaţia despre ancheta desfăşurată sub titlul generic „Cartea Neagră a Ligii”, precizând că nu este sigur dacă acordul a fost finalizat, dar că deţine informaţii privind diferite acţiuni desfăşurate la Roma, Milano şi Moscova, având drept unic scop finanţarea formaţiunii lui Salvini.
Omul-cheie a fost în Donbas, Crimeea şi Moscova
Potrivit L-Espresso, personajul cheie este fostul purtător de cuvânt al vicepremierului italian, Gianluca Savoini (alăturat, lângă Putin), prezentat în presa rusă drept consilier al acestuia şi elogiat pentru activităţile asociaţiei sale Lombardia – Rusia şi pentru poziţiile adoptate de Liga în cazul sancţiunilor impuse de Europa Rusiei.
Fără a avea un rol oficial în partid sau în Guvern, Savoini a fost întotdeauna prezent în vizitele oficiale ale lui Salvini la Moscova, scrie publicaţia, spunând că acesta a girat alianţa dintre Ligă şi partidul lui Putin şi a făcut zeci de călătorii în Moscova, în Crimeea şi în Donbas şi este cel care a purtat negocierile privind finanţarea rusă.
Jurnaliştii susţin că totul a început în iulie 2018, cu Savoini şi o clădire din Moscova care adăposteşte sediile celor mai mari companii petroliere, dar şi firmele unuia dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, avocat, ortodox, anti-avort şi anti-gay, conducător al unui imperiu economic.
Italienii au dovezi!
Jurnaliştii italieni prezintă mai multe fotografii despre care afirmă că au fost făcute la Moscova, în perioada 17 – 19 octombrie, precizând că cea mai importantă dată este 18 octombrie 2018, când ei înşişi au fost martorii unei întâlniri care a avut loc cu câteva ore înaintea vizitei lui Salvini în capitala Rusiei. Cu o zi înainte, vicepremierul fusese invitat la o conferinţă organizată de Confindustria, la hotelul Lotte.
„Era 18 octombrie 2018. În momentul în care am finalizat ancheta jurnalistică, nu ştiam dacă acordul a fost încheiat şi în ce termeni. Dacă ceea ce am auzit a fost transpus în practică, ne-am putea afla în faţa unui paradox: un partid naţionalist, Liga lui Salvini, finanaţat în campania pentru următoarele alegeri europene de o companie de stat din Rusia.
Pe scurt, principala forţă politică din Guvernul italian este susţinută de Putin, inamicul numărul 1 al Uniunii Europene. Toate acestea au fost negociate la Moscova de un om, Savoini, care nu avea nicio caliate nici pentru a discuta despre petrol şi nici despre finanţarea Ligii”, afirmă L’Espresso, care anunţă mai multe dezvăluiri din acestă investigaţie.
O posibilă explicaţie pentru derapajul PSDragnea
”Scrisoarea conține un mesaj de laudă vis a vis de PSD și este într-adevăr, un fel de invitație la o colaborare pe viitor mai strânsă cu PSD lăudând România și românii”, au declarat surse din partid.
O eventuală ieșire din Partidul Socialiștilor Europeni pare să depindă, totuși, de rezultatul alegerilor din 26 mai. În caz că socialiștii vor rămâne în continuare un grup relevant iar populiștii lui Salvini nu vor performa, este puțin probabil că PSD va ieși din PES.
Relaţii dintre Dragnea şi Salvini sunt tot mai strânse. Cei doi s-au întâlnit la Bucureşti, când vicepremierul italian a vizitat România.
acum se da victima si patriot si el nu este decat o curva politica iesita la produs in politica anti-romaneasca de dupa 89 ,atat el fuge de justitie cu dureri de spate de fata,asa il sfatuiesc israelienii platiti tot din banii nostri sa se auto-victimizeze