joi, martie 28, 2024
AcasăNewsÎn Top 3 la încredere sunt doar PSD-iști, zice sondajul lui Pieleanu....

În Top 3 la încredere sunt doar PSD-iști, zice sondajul lui Pieleanu. Pe 4 apare Geoană, vehiculat ca viitor candidat PSD-PNL la Președinție

-

Primii 3 oameni cei mai de încredere în România ar fi PSD-iști, arată un sondaj de opinie publicat de Avangarde, institut de sondare a opiniei publice afiliat social-democraților și Antenei 3. Românii au cea mai mare încredere (conform sondajului care s-ar fi efectuat în perioada 16-24 noiembrie) în Alexandru Rafila (37%), Marcel Ciolacu (30%) și Gabriela Firea (28%). Pe locul 4 apare Mircea Geoană (27% încredere), deși acesta e absent de mulți ani din prim-planul vieții publice interne.

Datele prezentate de Avangarde ridică multe semne de întrebare. La fel ca și rezultatele privind scorurile partidelor politice, și cele legate de întrebarea privind încrederea în diverși oameni sunt curioase. Unii oameni au apărut brusc pe lista „personalităților”, alții au scoruri curios de scăzute, în timp ce alții sunt surprinzător de bine văzuți de populație.

Rezultatele prezentate de Avangarde la capitolul încredere a populației în diverse personalități din România

  1. Alexandru Rafila – 37%
  2. Marcel Ciolacu (PSD) – 30%
  3. Gabriela Firea (PSD) – 28%
  4. Mircea Geoană – 27%
  5. Emil Boc (PNL) – 27%
  6. Raed Arafat – 26%
  7. Nicolae Ciucă (PNL) – 19%
  8. George Simion (AUR) – 19%
  9. Klaus Iohannis – 17%
  10. Ludovic Orban – 12%
  11. Dacian Cioloş (USR) – 7%
  12. Florin Cîţu (PNL) – 5%
  13. Nicuşor Dan – 4%
Conform sondajului Avangarde, politicienii de la PSD domină categoric topul încrederii. Sunt urmați de tehnocrați, de liberali și, la coadă, de inamicii politici ai PSD și ai lui Dan Voiculescu

Multe anomalii: ce caută Geoană în top 4?; misterioasa dispariție și reapariție a Gabrielei Firea; ce a dus la stabilizarea lui Iohannis în sondaje?; cum de toți inamicii PSD și ai lui Dan Voiculescu sunt la coadă?

Prezența lui Alexandru Rafila pe primul loc poate fi acoperită de realitate, pentru că fiul fostului torționar securist, ajuns acum ministrul Sănătății, a fost „pompat“ puternic de mașinăria de propagandă a PSD și prezentat ca un tehnocrat priceput de către Antena 3 și România TV. Celelalte partide s-au abținut să-l atace până acum.

De la locul 2 în jos, în schimb, apar întrebările. Marcel Ciolacu, liderul PSD pregătit să preia postul de premier începând din mai 2023, este prezentat drept al doilea cel mai bine văzut politician din România! Ciolacu are însă un scor mult sub al partidului (pe care Avangarde îl dă cu 40% intenție de vot).

- Advertisement -

Pe locul 3 reapare, după o lună, Gabriela Firea. La precedentul sondaj, din luna octombrie, fosta primăriță a Capitalei dispăruse de pe lista personalităților despre care erau întrebați românii. Au existat speculații că această dispariție subită avea legătură cu cererea expresă a lui Ciolacu. Însă, între timp, clanurile din PSD au ajuns la o nouă înțelegere, Firea a bătut palma și cu Dan Voiculescu, așa că a fost băgată în Guvern la un minister nou-creat special pentru ea (al Familiei). A reînceput și popularizarea ei masivă la Antena 3. După cum se vede, Marius Pieleanu a introdus-o în sondaje și nu oricum, ci direct pe locul 3.

Apariția lui Mircea Geoană este cea mai ciudată. E neclar de ce l-ar credita peste un sfert dintre români cu încrederea lor. Cert este că numele fostului candidat din 2009 al PSD la președinție este vehiculat pentru o nouă candidatură în 2024, Geoană urmând să fie susținut, de data aceasta, de PSD și PNL, într-un acord în cadrul căruia Iohannis ar urma să preia, după viitoarele alegeri, șefia Guvernului.

Actualul premier Nicolae Ciucă este cotat cu 19% încredere, la fel ca liderul AUR, George Simion.

- Advertisement -

În schimb, în mod absolut miraculos, Klaus Iohannis și-a oprit căderea de popularitate în noiembrie, după ce s-a ajuns la acordul de guvernare PSD-PNL. În valul din octombrie al sondajelor date publicității de Avangarde, președintele coborâse la 14%. În noiembrie însă, după forjarea alianței PSD-PNL, și românii întrebați de institutul lui Pieleanu și-au mai îmbunătățit un pic părerea despre președintelelor, care a urcat la 17%.

Previzibil, inamicii PSD și ai lui Dan Voiculescu sunt la coada-cozii: Ludovic Orban are, conform Avangarde, 12% încredere, Dacian Cioloș – 7%, Florin Cîțu – 5%, Nicușor Dan – 4%.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Alertă: tulpina Omicron a ajuns și în România! Au adus-o din Africa de Sud o brașoveancă și un vasluian

* Încă un caz de factură aberantă la energie electrică. Furnizorul dă vina pe o „eroare de sistem”

* Planul invaziei ruse: capturarea a două treimi din Ucraina, inclusiv capitala Kiev! Trupele lui Putin ar veni până la granița cu România

* Ministrul Romașcanu a abuzat de imunitatea parlamentară pentru a nu deschide portbagajul mașinii, la un control de rutină al Poliției

VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

* SERIAL (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

- Advertisement -

8 COMENTARII

  1. Vorbe în vânt! De sondajele lui Pieleanu și „obiectivitatea” acestora ne-am convins de ceva timp și niciun om serios nu le ia în considerare. „Sondajele” lui nu sunt nici pe departe atât de îngrijorătoare precum este apetitul site-ului Dvs. de a rostogoli toate aceste inepții. Este chiar atât de mare foamea de resurse financiare, domnilor gazetari? Vă așezați, resemnați, cu farfurioara în mână la ușile USL? Mă dezamăgiți. Încă una-două știri marca Antena 3 și vă las în plata Domnului cu Ciolacu, Pieleanu, Grindeanu, Firea etc.

    • Daca te orbeste furia inainte de a citi articolul,asta e vina dumitale…citeste calm,sa intelegi ca trebuie bine analizate facaturile astea de sondaje ,de ce le arunca pe piata si contextul in care sunt aruncate…acest site si inca unul,aktual24 ,sunt SINGURELE care le prezinta critic si le analizeaza,in rest,celelalte le prezinta ,cica „obiectiv:”,..

  2. Iar dacă, prin abdurd, ar fi să fie așa cum reiese din sondaj… românilor de orice vârstă activă, care mai speră la o viață decentă, le rămâne o singură variantă – drumul pribegiei!

  3. […] Față de sondajul anterior, efectuat în luna septembrie, AUR a crescut de la 14% la 15%, USR a scăzut de la 13% la 11%, iar PNL a scăzut un procent de la 18% la 17%. PSD și UDMR au staționat. La întrebarea „Ce părere aveți despre următoarele personalități politice?”, respondenții au declarat că au o părere bună despre: Alexandru Rafila (37%), Marcel Ciolacu (30%), Gabriela Firea (28%), Mircea Gioană (27%), Emil Boc (27%), Raed Arafat (26%), Nicolae Ciucă (19%), George Simion (19%), Klaus Iohannis (17%), Ludovic Orban (12%), Dacian Cioloș (7%), Florin Cîțu (5%) și Nicușor Dan (4%). (date preluate) […]

    • Ce tot ne aburesti,postakule,propagi minciunile lui pieleanu pe aici?Stai la Buhusi,ca aici nu gasesti prosti sa creada minciunile voastre! Hotilor!!vreti sa ramaneti vesnic la ciolan si va platiti slugi sa umfle procentele ca pe baloane!!

  4. Sondaj comandat lui pieleanu sa ne lamureasca de pe acum cine va conduce tara si pe viitor,nu??Sapte ani cu hotii ,uniti acum din nou in FSN, fara sa mai incercam sa cautam alternative ,iar geoana apare ca din spuma marii,la ordinul SECURITATII CARE DE 32 ANI CONDUCE TARA,NU ATI PRICEPUT?? Ce nu au putut sa ascunda,este popularitatea fostului presedinte liberal,aruncat din partid de sluga lor,iohannis..deci,trebuie sa citim bine minciunile ca sa descoperim adevarul ascuns printre ele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -