joi, martie 28, 2024
AcasăNewsPrimele decizii ale interimarului Bode: avizează proiectul "Anghel Saligny" și suspendă procedura...

Primele decizii ale interimarului Bode: avizează proiectul „Anghel Saligny” și suspendă procedura de numire a procurorilor-șefi

-

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a anunţat joi că va aviza proiectul Programului Anghel Saligny” și că va suspenda procedura de numire a procurorilor-șefi de la DIICOT, DNA și Parchetul General. Bode este și ministru titular de Interne.

În ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», acest proiect de act normativ a fost dezbătut în primă lectură în Guvern în urmă cu trei săptămâni şi, aşa cum rezultă din primele discuţii pe care le-am avut cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, cunoscând subiectul în coordonate mari ca membru al Guvernului, în această seară ne vom consulta cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, cu cei care au iniţiat actul normativ şi, cu siguranţă, voi aviza acest proiect”, a declarat Lucian Bode la Ministerul Justiţiei, după preluarea portofoliului.

Procedura de avizare a unui act normativ este de natură tehnică şi aşa trebuie să rămână. Ministerul Justiţiei trebuie să se pronunţe strict pe legalitatea actelor. Despre oportunitatea unui program sau a unei măsuri guvernamentale, deciziile sunt luate atunci când construieşti Programul de guvernare, când stabileşte politicile publice sau direcţiile de acţiune. Ministerul Justiţiei se va pronunţa de fiecare dată pe legalitatea unui proiect de act normativ, şi nu pe oportunitate”, a mai spus Bode.

Cel mai probabil, proiectul va fi discutat și adoptat în ședinta de guvern care va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 16.00.

- Advertisement -

Programul „Anghel Saligny”, considerat o continuare a programelor PNDL 1 și 2, prevede alocarea către zona rurală a 50 de miliarde de lei până în anul 2028.

USR-PLUS consideră că este doar o acțiune de „îndestulare” a primarilor liberali care pe 25 septembrie sunt chemați să-l voteze pe Florin Cîțu în funcția de președinte al PNL.

Procedura de numire a procurorilor-șefi „nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar”

Lucian Bode s-a referit și la problema numirii procurorilor-șefi de la parchete. Ministrul interimar de la Justiție a spus clar că va suspenda procedura de numire pe posturile de conducere vacante din Parchetul General, DNA și DIICOT, declanșată de Stelian Ion. Motivul: o astfel de procedură nu se poate derula în mandatul unui ministru interimar.

- Advertisement -

„Am văzut dezbaterile legate de concursurile pentru funcțiile de conducere din parchete. Vreau să vă spun că sunt adeptul concursurilor transparente, care să fie câstigate de persoane bine pregătite profesional. Numirea în funcții de conducere la vârful parchetelor este crucială pentru buna functionare a acestor instituții. În consecinţă, consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiștilor din Ministerul Justiţiei, în special Direcției de Resurse Umane, un punct de vedere. Sunt convins că, în cel mai scurt timp, ţinând cont de această oportunitate, structurile de specialitate vor publica un anunț în acest sens”, a spus Bode.

Ministerul Justiţiei a declanșat pe 28 iulie procedura de selecție pentru 8 posturi vacante de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA.  Procedura ar fi urmat să se încheie pe 15 septembrie, când ministrul Justiției ar trebui să trimită președintelui Klaus Iohannis propunerile sale pentru aceste posturi. Dosarele de înscriere au putut fi depuse de procurori până pe 1 septembrie, ora 17.00.

Candidații urmează să susțină interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, în perioada 6-9 septembrie. Ulterior, propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru obținerea avizului, apoi vor ajunge pe masa președintelui, pentru semnarea decretului de numire.

Unul dintre posturi este cel de procuror-șef al DIICOT, vacant din septembrie 2020, când Giorgiana Hosu a demisionat după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig.

Pentru această funcţie de şef al DIICOT şi-au depus candidatura Daniel Horodniceanu (care a mai condus instituţia între 2015 şi 2018), Oana Daniela Pâţu (care a preluat interimar șefia instituției, după demisia Giorgianei Hosu) şi Ioana Bogdana Albani.

Lista candidaturilor

Pentru Parchetul General

  • Cătălin Andrei Popescu – pentru funcția de procuror-șef secție – Secția de resurse umane și documentare

Pentru DIICOT

  • Daniel Horodniceanu – pentru funcția de procuror-șef al DIICOT
  • Oana Pâțu – pentru funcția de procuror-șef al DIICOT
  • Ioana Albani – pentru funcția de procuror-șef al DIICOT
  • Mihaela Iosipescu – pentru funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT

Pentru DNA

  • Codrin Gavra – pentru funcția de procuror-șef adjunct
  • Andreea Nica – pentru funcția de procuror-șef secție Secția de combatere a corupției
  • Ioan Amariei – pentru funcția de procuror-șef secție Secția de combatere a corupției
  • Silviu Paul Dimitriu – pentru funcția de procuror-șef secție Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție
  • Monica Danciu – pentru funcția de procuror-șef secție Secția juridică penală

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

* Domnul Cîțu și-a făcut harakiri

* Orban: „Am fost informat la alibi de revocarea lui Stelian Ion, prin SMS, cu două minute înainte de declarația premierului. Nu putem arunca România în ghearele PSD“

* Secretarul general al PNL: „E timpul ca USR-PLUS să dovedească, în sfârșit, maturitate politică. Doar Dragnea și-a torpilat două guverne cu moțiuni de cenzură”

Dan Barna: „Florin Cîțu nu poate conduce nimic. E mai rău decât Dragnea. Ia decizii noaptea ca hoții. Trebuie să plece!”

* Clotilde Armand despre Cîțu: „Mizerabil și mișelesc gest”. Către Iohannis: „Domnule Președinte, ați greșit! Dvs. sunteți problema!”

Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

* O doctoriță, soția unui antrenor de fotbal, a eliberat certificate de vaccinare false pentru toată echipa! Apoi a și decontat, luând bani de la Casa de Asigurări

- Advertisement -

11 COMENTARII

  1. Cele 10 amendamente cerute de U.S.R.-P.L.U.S. pentru aprobarea programului de investiții „Anghel Saligny” (cunoscut și ca P.N.D.L.-3)!

    U.S.R.-P.L.U.S. transmisese premierului Florin Cîțu, miercuri, o listă cu zece (10) amendamente pentru programul „Anghel Saligny” (numit și P.N.D.L.-3) de investiții în valoare de 50 de miliarde de lei (10 miliarde euro) în dezvoltarea locală, în special în zonele rurale.
    U.S.R.-P.L.U.S. a spus premierului că toate aceste zece condiționalități ar trebui (cu)prinse în O.U.G.-ul „Anghel Saligny”.
    Dan Barna declarase, tot miercuri, că U.S.R.-P.L.U.S. va lua o decizie privind rămânerea sau ieșirea de la guvernare în funcție de decizia premierului Cîțu la ședința de guvern de la ora 19.

    Cele zece amendamente:
    1. Filosofie de cheltuire similară fondurilor europene, dar simplificată în implementare.
    2. Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele cinci tipuri mari de investiții.
    3. Stabilire de indicatori de program.
    4. Stabilire de criterii generale de eligibilitate și ordinea de importanță a acestora.
    5. Stabilire de cofinanțare.
    6. Decontare pe bază de costuri unitare maximale.
    7. Mecanism de implementare și control similar programelor operaționale, simplificat și adaptat la complexitate.
    8. Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrativă.
    9. Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministrul Dezvoltării.
    10. Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți etc.).

  2. Cu fiecare gest al lui Iohannis de a aproba tot ce ii trimite catu,echipa din spatele sau,numai pedelisti dornici de functii la stat ,fac ce vor !!Parca au primit guvernul pe persoana fiziica,nu se mai feresc de alegatori ,isi arata toti lacomia fara margini!!!Pana nu vom scapa de catu,pnlul nu mai poate fi credibil,gruparea lui catu ,sprijinita de Iohannis a ajuns ,vorba lui Bolojan intr-o fundatura,de unde doar membrii care vor vota presedintele pot scoate partidul!Pana atunci,daca catu nu vrea sa plece,useristii trebuie sprijiniti ,poate vor initia iar o petitie de genul „fara penali” si cu semnaturile sa mearga la Cotroceni direct,ca acolo-i buba!!!

    • Adevărul căăă… MARILE NECAZURI în P.N.L. au cam ÎNCEPUT… atunci când au primit în partid PERICULOSUL (!!!) grup deee… P.D.L.-iști, cu Blaga, DEZASTRUL de Alina Gorghiu (care, apropo, OROAREEEEA-ORORILOOOR: este OPȚIUNEA-PRINCIPALĂ a lui Iohannis deee… PREMIER, după sacrificarea lui Cățu!!!), Turcan, Flutur, Boc ș.a.m.d.!!!

      AICI…, n-avem ce face…, chiar vă dăm DREPTATE (MIE-la-SUTĂ, chiar!!!), vouă, P.N.L.-iștilor „PURI”/ORBANIȘTI!!!

      • EXAAAAAAAACT asta tooot spunem (ȘI!!!) noi, ÎNCĂ din momentul în care… Florin Cîțu a început… NEAȘTEPTATUL, ABSURDUL și AUTODESTRUCTIVUL… MĂCEL-INTERN DIN P.N.L. (!): BUBA laaa… COTROCENI SE AFLĂ!!!!!

        • Aoleooo…, când vorbeam despre P..D.L.-iștii CARE AU NENOROCIT P.N.L.-ul, l-am uitat pe PENIBILUL-NĂTĂRĂU Lucian Bode, protejatul lui Emil Boc și (ÎN-TRECUT, desigur!) al… ELENEI UDREA!!!

          S-o spunem CLAR: în acest moment, România este condusă de către coaliția… P.D.L.-U.D.M.R., daaaaaaaaaaaaa?!!!

    • Ca să fie CLAR ceea ce susținem: URMĂTORUL PREMIER (POST-Cîțu) AL GUVERNULUI-ROMÂNIEI TREBUIE (!!!) SĂ FIE… LUDOVIC ORBAN (care, BINEÎNȚELES: TREBUIE… să rămână și președintele P.N.L.!!!)!!!

      Între timp (până în… 2024, mai precis!!!), P.N.L. ar trebui să PREGĂTEASCĂ(-DIN-TIMP!!!)… O NOUĂ GENERAȚIE DE POLITICIENI: BINE-PREGĂTIȚI-PROFESIONAL, MUNCITORI, CINSTIȚI, cu ONOARE-și-CARACTER și, nu în ultimul rând,… PATRIOȚI!!!

      (SINCER:) SUCCES!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -