Dan Cristian Turturică descrie, într-un editorial, aventurile caragialești ale unui ministru care, după ce a luat șpagă două milioane de euro într-un restaurant, s-a îmbătat și a uitat sacoșele cu bani sub masă. A trimis șoferul, a recuperat șpaga, pe care s-a chinuit apoi, în patru labe, s-o îngroape în grădină. Altă belea: când s-a trezit, nu mai știa unde a ascuns banii!
Dan Cristian Turturică:
„Dintre toate poveștile pe care le-am auzit în anii de vârf ai luptei anticorupție, una îmi revine constant în minte. Într-o noapte, echipa operativă care monitoriza un ministru suspectat de corupție stătea cocoțată pe gardul demitarului și se prăpădea de râs. De câteva ore bune, omul se chinuia să îngroape două genți cu bani în grădină și nu reușea. Era prea beat.
De fapt, spectacolul începuse încă de cu seară. Ministrul primise gențile în care erau cam două milioane de euro într-un restaurant. Când a plecat, multe pahare de whiskey și sticle de vin mai târziu, împleticindu-se, nu le avea cu el. Le uitase sub masă. Și-a adus aminte de ele când a ajuns acasă. Firesc, ca și cum și-ar fi uitat umbrela, a trimis șoferul să le recupereze.
Până să se întoarcă acesta, a adormit în sufragerie, pe canapea. Șoferul a venit, l-a trezit cu greu, i-a predat gențile și a plecat. Atunci a început circul. Beat și chior de somn a tot ezitat dacă să se culce la loc sau să își pună la adăpost prada. Pe la 2, încă umbla de-a bușilea prin grădină încercând să sape o groapă cu lopățica de cenușă de la șemineu.
Cu chiu cu vai, spre dimineață, a reușit. Când a venit femeia de serviciu, primul lucru pe care l-a făcut a fost să adune banconetele împrăștiate pe jos în sufragerie și în grădină, ca și cum ar fi șters dâra de sânge rămasă în urma luptei corp la corp dintre ministru și genți. Le-a adunat cu grijă într-un teanc și le-a pus într-un sertar.
Cei care urmăreau imaginile video surprinse de ”tehnica” de supraveghere montată în casă mustăceau. Se vedea că femeia nu făcea prima dată tipul ăsta de curățenie după ”șefu”. Când s-a trezit familia, toate erau la locul lor, ca și cum nimic nu se întâmplase.
Circul, însă, avea să reînceapă seara târziu, când ministrul a revenit acasă și a relizat că nu mai ține minte unde a îngropat gențile. I-a luat ceva să rânească în curtea de aproape un hectar, până le-a găsit. Timp în care echipa operativă ba făcea pariuri dacă să o găsească, ba se întrebau, la mișto: ”să începem să-i dăm SMS-uri, rece, călduț, cald?”
Când am întrebat cine era ministrul, mi s-a spus, cu un zâmbet plin de subînțeles, că am să aflu în curând. Nu am aflat. Și nici nu am regăsit elemente din povestea de mai sus în vreun rechizitoriu. Am aflat de altele similare, cu șpăgi date în cimitir și prin alte locuri ciudate, cu zeci de milioane încasate prin tot felul de metode, dar nu de asta. Am rămas doar cu bănuieli.
Poate este parte dintr-un dosar aflat încă în cercetare, deși au trecut câțiva ani buni, poate a rămas doar între coperțile unui raport informativ care, din cine știe ce motiv misterios, nu s-a transformat niciodată în anchetă penală. Poate o să apară, ca din senin, peste o vreme, când probabil nici cel care a dat mită, nici cel care a luat-o nu o să mai țină minte nici puținul pe care și l-au amintit a doua zi. S-a mai întâmplat.
Însă, asta contează mai puțin azi. Chiar dacă ministrul sau fostul ministru în cauză ar fi fost și condamnat, el este la un pas de a scăpa de orice grijă penală. Grație deciziilor CCR și a angajamentelor actualei puteri, de lupta anticorupție și de rezultatele ei trecute este pe cale să se aleagă praful.
Așadar, dacă i-aș afla numele, la ce ar folosi? Nu am nicio dovadă că el și nu altul umbla în patru labe în grădină ca să-și îngroape șpaga. Mai mult. Ar merge mâine la televiziunile mafiei și ar folosi cele descrise mai sus ca nu ca pe o demonstrație că este corupt și că lua două milioane de euro mită ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru din lume, ci pentru a arăta că este o victimă. ”Ați văzut cum mă vâna statul paralel, mă filma și în propria sufragerie, în intimitatea familiei?!”
Textul complet, pe digi24.ro.