În concertul inept al celor care au alimentat cu câțiva stropi de benzină sau motorină, plătind 60 de bani sau 1,4 lei, protestând astfel față de scumpirea carburanților, s-a prins și Dan Negru, vedetă TV care a făcut carieră la Antena 1, iar acum e la Kanal D. El s-a transformat în vectorul numărul 1 al „anarhismului la pompă”, instigând la blocarea benzinăriilor. O acțiune iresponsabilă, care nu ține cont de cauzele scumpirii carburanților, de nivelul taxelor impuse de stat și nici de mecanismele pieței libere. O adevărată ofensivă bolșevică.
Pe Dan Negru îl doare-n cot dacă motorina e 6 lei, 9 lei sau 15 lei. La salariul său de 15.000 de euro pe lună (pentru emisiunea „Jocul cuvintelor” de la Kanal D), la milioanele de euro câștigate până acum din televiziune – bravo lui! -, e tipul de om realizat, care nu se mai uită de mult cât costă friptura la restaurant sau motorina la „Peco”.
Și totuși, Dan Negru a simțit nevoia să îmbrce haina populistului grețos. Sâmbătă, 18 iunie, el a urcat pe valul operațiunii „Să blocăm benzinăriile, ca să scadă prețurile!” și a anunțat, pe Facebook, că a alimentat de 1,4 lei, introducând în rezervorul puternicei sale mașini 0,15 litri, adică 150 de mililitri. Un păhărel micuț de motorină.
O aberație: prețurile nu sunt determinate de proteste, ci de mecanismele pieței libere și de taxele percepute de stat (accize, TVA, impozit pe venit/profit etc.).
Postarea ineptă a lui Dan Negru
„Am pus și eu motorină de 1,4 lei, ca să le arăt celor lacomi că cel mai greu este să iei puțin atunci când poți să iei mult.
România are sonde de petrol, extrage, rafinează și totuși vinde scump.
Din cauza lăcomiei alor noștri!
Vreți să dețineți totul de parcă ați avea timp să stăpâniți totul.”
Ce a „uitat” să spună protestatarul Dan Negru
Prin gestul său, Dan Negru (51 de ani) face pe moralistul anarhist, dar „uită” câteva detalii esențiale.
1. Prețul carburanților nu-l afectează pe el, dat fiind că încasează 15.000 de euro pe lună.
2. Frumoasa sa avere vine din audiențele spectaculoase pe care le face de peste 20 de ani, audiențe alimentate deseori cu manele, subcultură, vulgaritate și prost-gust.
3. Contul îi este alimentat grație spoturilor publicitare plătite de multinaționale (inclusiv distribuitori de carburanți), companii pe care le boicotează el acum „la pompă”.
4. Timp de două decenii, patronul său a fost Dan Voiculescu, un corupt de mare anvergură, ale cărui hoții au lovit puternic în buzunarele românilor, inclusiv ale celor afectați acum de scumpirea carburanților.
5. Antena 3 a făcut campanii violente anti-justiție și pro-corupție, încurajând spolierea românilor, iar Dan Negru nu doar că n-a protestat în fața redacției lui Mihai Gâdea, dar a și participat cu bucurie și multe zâmbete la emisiuni ale acestuia.
6. România nu prea mai „are sonde de petrol, extrage, rafinează” petrol, pentru că a avut grijă Adrian Năstase să vândă compania Petrom la preț de nimic, sub înaltul patronaj mediatic al lui Dan Voiculescu, patronul lui Dan Negru (vedeta care, evident, n-a protestat, n-a scris și n-a vorbit despre marele jaf).
Chitra rămâne pe veci chitră.Mă așteptam că plecarea la Kanal D îl va lecui,uite că nu
Agentii astia ar bloca toata Romania daca ar putea.
[…] * Populismul grețos al lui Dan Negru. Are salariu de 25.000 de euro, dar a pus motorină de 1,4 lei, … […]
[…] * Populismul grețos al lui Dan Negru. Are salariu de 25.000 de euro, dar a pus motorină de 1,4 lei, … […]