luni, noiembrie 25, 2024
AcasăLumeaEuropaPolonia radicală. Călare pe cruce, conservatorii zdrobesc concurenţa în alegeri cu discurs...

Polonia radicală. Călare pe cruce, conservatorii zdrobesc concurenţa în alegeri cu discurs anti-gay&avort&eutanasie

-

Apărarea valorilor catolice tradiţionale şi construirea unui „stat providenţă” în variantă poloneză sunt principalele promisiuni electorale asumate de conservatorii naţionalişti polonezi din partidul Lege şi Justiţie (PiS), la Convenţia Naţională de sâmbătă de la Lubin, în estul ţării, transmite AFP.

Fără a face apel direct la „lupta împotriva ideologiei LGBT”, care a fost până acum vârful de lance al campaniei, preşedintele formaţiunii de guvernare, Jaroslaw Kaczynski, şi-a declarat puternica opoziţie faţă de avort şi eutanasie.

„Protejarea vieţii este văzută de noi într-un mod foarte larg. Înseamnă şi protecţia împotriva eutanasiei, a avortului la cerere, împotriva acestei întregi ideologii care pune la îndoială astăzi valoarea vieţii umane”, a declarat Kaczynski.

- Advertisement -

El a subliniat de asemenea importanţa familiei, considerată ca fiind exclusiv o relaţie între o femeie şi un bărbat, precum şi rolul Bisericii catolice.

Fie că este credincios, agnostic sau ateu, „fiecare polonez trebuie să ştie care este rolul Bisericii”, a subliniat Jaroslaw Kaczynski.

El a promis de asemenea continuarea reformelor în justiţie, care au provocat până acum o vie îngrijorare la Bruxelles, Comisia Europeană lansând o serie de proceduri fără precedent împotriva Poloniei.

- Advertisement -

Preşedintele partidului de guvernământ s-a angajat şi în ce priveşte continuarea programelor de redistribuire socială, cu scopul „construirii versiunii poloneze a statului providenţă”.

Salariul minim va fi adus la 3.000 de zloţi (687 de euro) în 2020, faţă de 2.250 în acest an, şi la 4.000 în 2023, a declarat el, anunţând şi ajutoare pentru pensionari.

Prim-ministrul Mateusz Morawiecki a promis crearea unor fonduri special destinate sănătăţii şi educaţiei, de 456 milioane de euro fiecare, precum şi măsuri similare pentru infrastructuri şi transporturile publice, pentru care nu a prezentat însă cifre.

Partidul PiS conduce detaşat în sondaje, mai ales datorită programelor sale de redistribuire socială.

Conform unui sondaj recent, PiS este susţinut de 43,4% dintre alegători, un scor cu care şi-ar păstra majoritatea absolută în parlament obţinută în 2015, relatează Agerpres.

În ce priveşte opoziţia, Coaliţia cetăţenească (KO, centristă) este creditată cu un scor de 21,2%, în timp ce stânga, absentă din parlament în ultimii patru ani, ar obţine 14,1% din voturi. Niciun alt partid nu ar trece pragul electoral de 5%, potrivit sondajului Ibris, la care au răspuns 8.000 de polonezi.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

America îl lovește pe corupt la temelie: fiica lui Liviu Dragnea va fi expulzată din SUA, unde se afla la studii!

Te-am prins, țeparule! Cumpănașu a luat un apartament de lux de la Protocolul de Stat, din care și-a inundat vecinii, fără a-i despăgubi

Cumpănașu a înhățat apartamentul de la RAAPS pe mână cu directorul corupt al lui Tăriceanu. Plus: și-a luat o halcă grasă din cele 17 contracte cu statul, însumând peste 30 de milioane de euro!

Se fuge de Cumpănașu ca de ciumă! A treia organizație importantă părăsește „Coaliția” impostorului

Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

Dan Tăpălagă: „Primul candidat călare pe un cadavru”. Încă un text devastator la adresa „necrofagului” Cumpănașu

„Te-ai cățărat, indecent și oportunist, pe curajul și drama Alexandrei”. Text devastator al unui fost ministru la adresa lui Cumpănașu

VIDEO. Așa arată o jigodie PSD-istă! E consilier al deputatei Laura Moagher, conduce beat, parchează pe interzis, îi înjură și amenință pe polițiști, sună la 112 ca să se dea victimă

2 COMENTARII

  1. Nu prea (mai) este… NIMIC-de-FACUT (!): Polonia… ASA a fost, DINTOTDEAUNA: MAJORITAR FANATICA RELIGIOS si NATIONAL, captiva spiritualmente intr-o bula de romano-catolicism aproape… MEDIEVAL (!), ULTRA-CONSERVATOR, DOGMATIC, INTOLERANT (inclusiv… ANTISEMIT !) si EXTREM-NATIONALIST !!!!!!!!!!!!!!

  2. Polonia catolică este mai puternică ca Italia sau Spania catolică, și mare atenție, nu este antisemită, fiind opera regelui Poloniei care s-ar putea numi Duda. A face din zi o frumusețe de idee aceasta lipsește României. Oferta liberală pentru Radu Duda rege merge înainte. Dar nu avem continuare cu prințul Harry de Wales, ceea ce înseamnă legi proaste. Un copac nu produce fructe dacă ramurile se dezvoltă fiecum. Să fim proactivi mereu.

    Burebista

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -