În ciuda tuturor semnalelor lansate de specialiști, dar și de noii parteneri de guvernare, Marcel Ciolacu a reafirmat marți dimineața ferma decizie a PSD de a încerca să renegocieze PNRR cu Comisia Europeană. Demersul în sine este unul aproape imposibil, mai ales în condițiile incompetenței deja celebre a social-democraților, și n-ar face decât să blocheze finanțarea României într-un moment când tocmai e pe cale să intre în țară prima tranșă de bani, în valoare de 3,793 miliarde euro.
Marcel Ciolacu a anunțat marți că, după investirea noului Guvern PSD-PNL-UDMR, va urma „optimizarea PNRR“: „Vom face o deplasare la Bruxelles, să discutăm punctual“. Este o reconfirmare a planurilor care se clocesc în PSD în ultimele luni – și o dovadă indirectă a faptului că social-democrații negociau de multă vreme venirea la guvernare.
Dincolo de ridicolul situației – Marcel Ciolacu și PSD n-au nicio ușă deschisă nicăieri, Europa știind că are de-a face cu un partid corupt și clientelar –, semnalul dat de România ar fi, din nou, catastrofal. La nici două luni după ce s-a obținut în sfârșit acordul pentru PNRR, după negocieri foarte lungi și grele cu Comisia Europeană, România s-ar duce acum cu pretenția de a redeschide discuțiile. Asta, în timp ce primele miliarde stau să intre în conturi.
Abia semnat după negocieri foarte lungi și grele, PNRR-ul nu poate fi renegociat mai ales de un partid – PSD – cu credibilitate zero în Europa
Guvernul PSD-PNL n-are competența și capacitatea tehnică de a reintra în discuții „punctuale“, nivelul așa-zișilor „specialiști“ social-democrați fiind cunoscut de tot mediul de afaceri privat și de sindicate.
Florin Cîțu, actualul președinte al PNL și premierul Guvernului demis, a menționat deja că nu știe ca PNRR să poată fi rediscutat, adăugând ironic că poate PSD are „altă influență“ la nivelul Comisiei Europene. Guvernul a adoptat deja, miercurea trecută, primele două documente pentru demararea PNRR în România. După cele 3,793 miliarde euro care vor intra ca prefinanțare în conturi până la 31 decembrie, alte 6,171 miliarde ar trebui să vină în 2022.
Specialiștii au avertizat însă că banii – în total, 29,2 miliarde euro – pentru modernizarea țării, construirea infrastructurii, reîmpăduriri, energie verde, informatizare, refacerea sistemului de învățământ și educație etc. vin doar în baza unui foarte strict calendar de reforme.
Aici este, de fapt, și marea problemă. PSD n-are de gând să facă nicio reformă, indiferent că ar fi administrativă sau de altă natură, și în plus vrea să obțină de la Bruxelles așa-zisa „descentralizare“ a fondurilor. Adică banii să nu mai fie gestionați, împărțiți și monitorizați de un minister, ci să meargă la baronii din teritoriu, care vor ști ei mai bine cum să-i cheltuiască.
Sorin Ioniță, expert în administrație publică, a avertizat încă de luna trecută că venirea PSD la putere, sub orice formă ar fi ea (în Guvern sau prin susținerea unui Cabinet minoritar din Parlament), va însemna pierderea banilor din PNRR. România va rămâne doar cu avansul de 3,793 miliarde, restul nu vor mai veni pentru că nu vor fi atinse țintele privind reformele.
Temerile se adeveresc în acest moment. Marcel Ciolacu a menționat: „Mai mult ca sigur, dacă se va constitui această coaliție de guvernare, vom face o deplasare la Bruxelles, să discutăm punctual. Deja europarlamentarii – atât de la PSD, cât și de la PNL – discută cu reprezentanții de la UE cu privire la optimizarea acestui PNRR. O spun cu toată sinceritatea: vom merge împreună și vom demonstra ce este sustenabil și ce nu este, ce ne angajăm, ce nu ne angajăm. Vreți să-mi asum eu tot ce a făcut USR-ul în Guvern?!“.
Au revenit Doctorii Docenți Savanții de Renume Mondial care timp de 32 de ani ne-au ridicat pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație 😂😂😂😂😂😂😂😂
Noi nu suntem lasati de rusi fara a sicana UE. Comanda de la Moscova e ca noi sa fim recalcitranti, sa nu le fie liderilor UE bine, sa se scarbeasca de noi daca nu de tot proiectul european!!!!
ASTA E SI TINTA ! FARA PNRR!