Chiar și mercenarii din gruparea privată PMC Wagner, fondată de regimul Putin în 2014 (anul anexării peninsulei Crimeea) și finanțată de Kremlin, intră pe front cu mintea „comutată” de propaganda Moscovei la evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru unii dintre ei, „denazificarea” se încheie însă prost…
A pățit-o mercenarul Aleksei Konișcev, de loc din orașul Talitsia (regiunea Sverdlovsk), care, în dorința lui fierbinte de a „elibera” Donbass-ul de așa-zișii „naziști”, voia să ajungă până la Berlin! A nimerit însă într-o groapă săpată chiar în localitatea sa natală, după ce apărătorii lui Zelenski l-au lichidat în bătălia din estul Ucrainei.
Teroristul putinist a lăsat în urma sa o soție și 5 copii. Înainte de a fi trimis pe câmpul de luptă, acesta scrisese pe capota unui autoturism, cu vopsea roșie: „Pentru patrie!”. Apoi, cu vopsea albă: „Spre Kiev!”, „Spre Berlin”, „Pentru Donbass!”.
Dementul putinist s-a dus direct spre mormânt în ziua de vineri, 12 august. Informația a apărut inițial pe pagina de Facebook a fondatorului comunității internaționale de voluntari InformNapalm, Irakli Komahidze, expert OSINT, fiind preluată de site-ul Obozrevatel.com.
În trecut, Aleksei Konișcev a participat activ la conflictele militare din Cecenia, Siria și Republica Centrafricană. „A promis că «va lua Berlinul», dar n-a putut ajunge nici la Kiev. În Talitsia, regiunea Sverdlovsk, l-au îngropat pe militarul PMC Wagner, Leha Konișcev, tată a cinci copii. Autoritățile orașului au promis că vor oferi un ajutor familiei îndoliate, dar în mod clar nu se va ajunge până la o Lada. Văduva lui Konișcev primește condoleanțele printr-un link”, a scris Irakli Komahidze.