joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsTalibanii se apucă din nou de tăiat mâini, ca formă de "justiție"....

Talibanii se apucă din nou de tăiat mâini, ca formă de „justiție”. Revine și pedeapsa cu moartea. Mullahul Turabi: „Vom urma Islamul și vom face legile urmând Coranul“

-

În Afganistan, noul regim taliban reintroduce pedeapsa cu moartea și mutilările, singura diferență față de perioada precedentă în care s-a aflat la putere această grupare extremistă fiind că aceste măsuri nu se vor mai lua în public, relatează The Guardian, citându-l pe ministrul Închisorilor.

Mullahul Nooruddin Turabi a contrat comunitatea internațională, care se arată indignată de ce se întâmplă acum în Afganistan. Ministrul a acordat un interviu pentru Associated Press în care a spus: „Toată lumea ne-a critica pentru pedepsele de pe stadion, dar noi n-am spus niciodată nimic despre legile și pedepsele lor. Nimeni nu ne va spune care ar trebui să fie legile noastre. Vom urma Islamul și vom face legile noastre urmând Coranul“.

Diferență uriașă între promisiuni și realitatea din teren

În căutarea unei noi imagini, talibanii au dat semnale amestecate atât înainte, cât și după ce au revenit la putere, ei încercând să convingă lumea că s-au schimbat după atrocitățile comise până în 2001, când au fost la putere.

Treptat, s-a dovedit însă că a fost doar o mișcare de PR, pentru că faptele din teren nu corespund cu promisiunile.

- Advertisement -

Femeilor nu li s-a permis revenirea la locurile de muncă și în școli. În Kabul, primarul a anunțat cu regret că a fost forțat să elimine toate femeile din administrație, singurele locuri disponibile pentru ele fiind cele de la spălat WC-uri, activitate pe care talibanii n-o consideră demnă pentru bărbați.

Deși s-a proclamat amnistia generală, în realitate echipe speciale de talibani vânează colaboratorii fostului regim și ai trupelor internaționale care au staționat 20 de ani în Afganistan.

Mullahul Turabi, care a anunțat reintroducerea pedepsei cu moartea și a celei prin care sunt mutilați cei găsiți vinovați de diverse fapte, a fost ministru al Justiției și titularul Ministerului Propagării Virtuții și Prevenirii Viciului în precedenta guvernare talibană.

- Advertisement -

Ceea ce s-a schimbat va fi că execuțiile, înainte organizate pe stadioane, acum se vor face departe de ochii lumii.

Conform legilor talibane, cei condamnați la moarte sunt uciși de un membru al familiei cu o lovitură în cap. Hoților li se taie o mână. Cei care fac jaf la drumul mare, pe autostradă, sunt lăsați fără o mână și fără un picior. Se reintroduce și umilirea publică a bărbaților prinși cu mici furtișaguri.

„Tăierea mâinilor este foarte necesară pentru securitate“

Mullahul Turabi spune că amputările au avut efect asupra hoților, iar fărădelegile s-au rărit. „Tăierea mâinilor este foarte necesară pentru securitate“, a afirmat acesta.

Ministrul care veghează la virtuțile afganilor este celebru. N-are un picior și un ochi, pe care le-a pierdut în anii 1980, în luptele cu sovieticii. În precedentul mandat, la sfârșitul anilor 1990, a devenit celebru pentru că punea să se smulgă din mașini casetofoanele, iar benzile casetelor audio erau înșirate pe copaci și indicatoare. Tot el a dat ordin să fie bătuți zilnic bărbații care-și tăiaseră bărbile și toți angajații să poarte turbane în birouri. Pe durata aflării sale la putere, practicarea de sporturi a fost interzisă în Afganistan.

De data asta, el spune însă că „suntem schimbați“. În mărinimia lor, talibanii vor permite existența televiziunii, a telefoanelor mobile, a fotografiilor și a videoclipurilor. Fundamentaliștii islamici și-au dat seama de avantaje: “Acum știm că, în loc să ajungem doar la sute, putem ajunge la milioane“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Iohannis: „Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue” / „Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?”

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Mihai Șora către liberali: „Votați-l pe Orban! Nu dați vrabia din mână pe cioara nebună de pe gard!”

Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* Patru fotografii cu lideri USR-PLUS spulberă noua minciună a lui Cîțu: „Nu i-am văzut în centrele de vaccinare, mă ocup doar eu”

* Cioloș l-a învins pe Barna în turul 1: 46% – 43%! Diferență de 707 voturi. Șefia USR-PLUS va fi decisă în turul 2

* Cumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance. Dan Odobescu împrumuta fictiv compania de asigurări și lua dobânzi reale de zeci de milioane de euro

* La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

* Minciunile Danei Budeanu, demascate prin comunicat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -