joi, martie 28, 2024
AcasăNewsJurnalistă #Rezist: "Incredibil acest Florin Cîțu. Mincinos, lipsit de scrupule, iresponsabil, agresiv,...

Jurnalistă #Rezist: „Incredibil acest Florin Cîțu. Mincinos, lipsit de scrupule, iresponsabil, agresiv, neasumat. Lucrurile au luat-o razna în țara asta”

-

Tot mai multe voci din zona civico-mediatică se ridică împotriva opțiunii Florin Cîțu la conducerea PNL. Jurnalista Ramona Ursu a scris un text foarte dur pe Facebook, cu argumente greu de combătut.

„Incredibil acest Florin Cîțu. Mincinos, lipsit de scrupule, iresponsabil, agresiv, neasumat. Cum e posibil ca acest personaj să fie lăsat în continuare să conducă Guvernul? Cum? Ne vrea cineva, cu tot dinadinsul, răul? (…) Chiar nimeni, nimeni responsabil nu vede că lucrurile au luat-o razna în țara asta?”, a punctat Ramona Ursu, jurnalistă implicată și extrem de activă în protestele #Rezist din 2017-2019, în „regimul Dragnea”.

Textul-protest al Ramonei Ursu

„Înțeleg de la Florin Cîțu că nu-i vina lui că nu se vaccinează lumea. «Eu nu sunt o firmă de advertisting, ceea ce poate să facă Guvernul am făcut». După care, ne mai spune domnul premier că de vină ar fi influencerii, liderii de opinie, care nu ar fi prestat suficientă muncă în folosul comunității, pentru a convinge oamenii să se vaccineze.

«Aș vrea să văd responsabilii din societate, oamenii care sunt lideri de opinie, influencerii pe Facebook, câte ore au dedicat campaniei de vaccinare?»

- Advertisement -

Cum ar veni, Cîțu ia la rost niște privați că nu au făcut treaba pe care el, ca premier, cu tot aparatul lui administrativ, ar fi trebuit să o facă. Și pentru care sunt plătiți fix de acei privați cărora le cere Cîțu socoteală că n-au mișcat campania de vaccinare. Deși în mizeria asta de pandemie, s-a implicat enorm societatea civilă pentru a sprijini autoritățile, iar influencerii, oamenii publici pe care îi ceartă Cîțu au scris și vorbit la greu despre importanța vaccinării. Și doar dacă ești orb, nesimțit sau de rea-credință să nu vezi asta.

Apoi, care-i faza? Asta e tot ce a putut face Guvernul României în privința vaccinării? Gata, asta-i limita? Pentru dezastrul ăsta în coordonarea campaniei de vaccinare plătim noi aceste autorități? Ca să dea vina pe noi că, după ce că muncim ca dracu ca să plătim taxe și impozite acestui stat impotent, n-am prestat suficente ore pentru a promova vaccinarea, cât consideră Cîțu că ar fi trebuit să o facem?

În ianuarie, Florin Cîțu spunea că «în septembrie vom avea 10,4 milioane de vaccinați». În martie, același Cîțu spunea că «vom putea vorbi de o vaccinare a 10 milioane de cetățeni în luna august, în loc de luna septembrie». În România, ieri, erau 5.298.707 de persoane vaccinate cu ambele doze.

- Advertisement -

Mai aflu că domnul Cîțu a cerut «o anchetă/analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit de Ministerul Sănătății valul 4». Păi, cum să fie pregătit? Cu 5 milioane de vaccinați, adică jumătate din ce ne asigura Cîțu. Doar că aici nu vorbim despre responsabilitatea Ministerului Sănătății, deoarece «Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial, fără personalitate juridică, este în subordinea Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului». A prim-ministrului, deci. Așa zice legea:

https://sgg.gov.ro/…/institutii-in-coordonarefinantare/

Incredibil acest Florin Cîțu. Mincinos, lipsit de scrupule, iresponsabil, agresiv, neasumat. Cum e posibil ca acest personaj să fie lăsat în continuare să conducă Guvernul? Cum? Ne vrea cineva, cu tot dinadinsul, răul? Campania de vaccinare și gestionarea, în general, a pandemiei sunt praf. Praf și pulbere. Chiar nu mai e nimeni responsabil, cu capul pe umeri, care să vadă interesul țării, nu doar tabloul infect al alegerilor din PNL? Chiar nimeni, nimeni responsabil nu vede că lucrurile au luat-o razna în țara asta?”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Iohannis: „Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue” / „Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?”

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Mihai Șora către liberali: „Votați-l pe Orban! Nu dați vrabia din mână pe cioara nebună de pe gard!”

Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* Cioloș l-a învins pe Barna în turul 1: 46% – 43%! Diferență de 707 voturi. Șefia USR-PLUS va fi decisă în turul 2

* Cumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance. Dan Odobescu împrumuta fictiv compania de asigurări și lua dobânzi reale de zeci de milioane de euro

* La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

* Șoșoacă, Garcea și Gelu Vișan aduc noi amenzi pentru RTV. „Micul neomarxist-neonazist de Barna” / „Aţi ales naziştii, păstraţi-vă naziştii!”

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. FELICITĂRI, Doamnă Ramona Ursu: ați rămas aceeași ziaristă EXCEPȚIONALĂ (talent-în-exprimare, spirit-investigator, obiectivitate-și-corectitudine, verticalitate-morală, tenacitate-și-#REZISTență!) pe care am decoperit-o, prin 2010…, în paginile „Adevărului(-de-Iași)”!!!

  2. Totuși, nu ați punctat ceea ce e cel mai grav!!! Că au fost lăsați tot felul de mincinoși să influențeze populația să nu se vaccineze!!! Cum e posibil sa nu subliniați asta????!!!! Macar spunând despre Câțu că nu a combătut oficial, într-un mesaj către țara în care sa fi avertizat oamenii să nu se lase influențați de antivaccinisti, că o fac pe seama propriei sănătăți și a siguranței naționale!!!! Nu are rost sa analizăm alte vini, condiții de vaccinare au fost create suficiente că măcar alte 5 milioane de oameni să fi ajuns la vaccin. Dar nu a ajuns informația corecta la ei. S-a lăsat totul la mintisoarele needucate ale unei paturi uriașe a populației. Asta e Romania: povestea drobului de sare!!!! Asemanatoare poveștii mănăstirii lui Manole. Numai sacrificând vieți vom înțelege că medicina are o voce într-o țară și sfatul ei nu e de batjocorit???Daca am putea alunga agenții de influență ai rușilor care profită perfid de pandemie că sa submineze autoritatea statului, poate am avansa și noi olecuta! La asta mă aștept de la jurnaliști. Să ducă raționamentul până la capăt, nu doar să intervină cu vorbe meșteșugite în luptele de putere!….

  3. Sigur ca au luat-o razna lucrurile in tara,cand primul om in stat ii acorda incredere acestui teribilist megaloman! Orice mediocritate care se bucura de incredere la cel mai inalt nivel,o ia repede razna in primul rand el,apoi face praf tara,caci e pus sa guverneze,DUMNEZEULE MARE,O TARA,nu un satuc oarecare!

  4. În realitate, Cutsu e doar o diversiune a domnului „Ghinion”. Asa cum au fost – în timp – duduile Gorghiu si Turcan. O shleahtã de semidoctsi, PSD-isti vopsitsi care au ashteptat doar sã-l ia potera pã DracNea, ca sã recontituie ei odiosul USL. Suntem o tsarã blestematã…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -