Acasă Politică Păzea, Zară candidează din nou! Caraghiosul traseist s-a mai făcut de râs...

Păzea, Zară candidează din nou! Caraghiosul traseist s-a mai făcut de râs de două ori. E la al treilea partid în 4 ani

Ovidiu Zară (51 de ani), pseudo-jurnalistul care se ocupă cu fake news-uri pe la România TV, candideaza la funcția de primar al Sectorului 4, din partea Partidului Ecologist Român (PER).

Zară este un propagandist cu experiență. El a vânturat mereu subiecte de pe agenda PSD, acționând ca o vuvuzea anti-justiție și un apărător înverșunat al corupților.

În 2017, Zară a participat la un miting anti-DNA în fața sediului instituției. Tovarășul său de grohăit împotriva justiției: Liviu Pleșoianu, deputat PSD. Mereu și mereu PSD…

Pentru alegerile locale din 27 septembrie, Ovidiu Zară s-a înscris cu titulatura de „economist” (!!!).

Evident că Zară este parte neglijabilă în ecuația electorală de la sectorul 4, unde bătălia se va da între Simona Spătaru (USR-PLUS, susținută și de PNL) și actualul primar Daniel Băluță (PSD).

Ovidiu Zară a candidat pentru Primăria Sectorului 4 și în 2016, atunci din partea Partidului Mișcarea Liberală (PML). A ieșit pe locul 5 din 10 candidați, cu 6,78%.

Un eșec și mai rușinos a înregistrat în 2019, când a candidat la alegerile europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), brelocul politic al lui Sebastian Ghiță (patronul România TV). Zară a fost plasat pe locul 6 pe lista PRU, partid care a obținut 0,57% din voturi, departe de pragul de 5% care i-ar fi adus doi europarlamentari.

Așadar, în 4 ani, Ovidiu Zară a bifat deja 3 partide, deși mereu a gravitat în jurul PSD, partid care i-a asigurat și câteva sinecuri bine plătite.

Partidul Ecologist Român (PER), în numele căruia candidează Zară acum, a anunțat o candidatură la fel caraghioasă și pentru Primăria Sectorului 1: Adriana Bahmuțeanu-„Plici”, cea divorțată de vreo 7 ori de Silviu Prigoană.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la LILI Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările