joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsPână să se apere de vaccin cu furci, coase și securi, primarul...

Până să se apere de vaccin cu furci, coase și securi, primarul din Șuletea are dosar penal pentru instigare

-

Primarul comunei Şuletea (județul Vaslui), Ciprian Robert Tamaş, este cercetat penal pentru instigare publică, după ce a postat pe Facebook un mesaj împotriva obligativităţii vaccinării, în care afirmă că politicienii care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi „cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci: cu furcile, coasele şi securile”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu, a declarat vineri, pentru Agerpres: „În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale”.

Primarul Ciprian Tamaş (PSD), aflat la al treilea mandat, spune că a primit foarte multe mesaje după ce a publicat postarea pe pagina sa de Facebook. El susține că deschiderea unui dosar penal pe numele său reprezintă „o încercare de intimidare”.

Prins în ofsaid cu postarea sa iresponsabilă, primarul Tamaș dă din colț în colț și încearcă să convingă lumea – inclusiv procurorii – că nu e atât de antivaccinist, dimpotrivă – a susţinut campaniile de vaccinare iniţiate de autorităţile sanitare şi a sprijinit Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, ajutând la organizarea a două caravane de vaccinare pe teritoriul comunei.

- Advertisement -

„Eu sunt în stare de orice”

Dar primarul Tamaș nu poate rosti două fraze fără să erupă din el antivaccinistul primitiv, cu apucături violente.

Primarul Ciprian Tamaș, pentru Agerpres: „Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală de Facebook, nu am folosit pagina comunei, nu am implicat instituția primăriei. În acelaşi timp, pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării – ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic”.

Primarul Tamaș a completat, pentru Libertatea: „Mă așteptam la așa ceva (dosar penal – n. red.). Trăim într-un stat democratic. Așa cum noi respectăm opiniile lor, ale celor care sunt pro-vaccinare, și noi avem dreptul la opinie. Nu am nimic cu cei care se vaccinează. Reacția mea a venit după ce am aflat de ordonanța introducerii obligativității vaccinării profesorilor, a cadrelor medicale. Când am auzit, am avut în ochi imaginea copiilor mei, pentru că ușor-ușor acolo se va ajunge, și la vaccinarea copiilor, iar pentru ei eu sunt în stare de orice”.

- Advertisement -

În postarea care i-a atras dosarul penal, și care nu a fost încă ştearsă, primarul comunei Şuletea i-a amenințat „cu furcile, coasele şi securile” pe cei care ar decide vaccinarea obligatorie.

Postarea amenințătoare a primarului Ciprian Tamaș

„Nu m-am vaccinat și nici nu mă voi vaccina! Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinați prin lunile martie-aprilie-mai ale acestui an și acum au fost diagnosticați cu Covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresați să ne vaccinăm, sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc! Ferească-vă Dumnezeu să dați vreo ordonanță să ne obligați să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca și atunci când a fost cu pesta porcină!! Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci… cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri, oameni de carton care sunteți!! Voi fi în prima linie și voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu-i mai condiționați că nu-i veți mai primi la serviciu pe doctori, pe polițiști, pe militari, pe profesori și pe mulți alții, sau la școală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!! Nu-mi este teamă de voi și nu voi ceda un centimetru… îmi iubesc țara, neamul și identitatea!!!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Victimă a mafiei lemnului: „M-au bătut cu topoarele, m-au dezbrăcat în pielea goală, mi-au aruncat hainele în râpă, m-au trimis acasă în fundul gol”

* Tudor Chirilă după atacul din Suceava al mafiei lemnului: „Ia zi, Lucian Bode, coadă de topor ce ești, ce te oprește să reformezi Ministerul de Interne?“

* De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

* Conserve politico-mediatice s-au aliat pentru a răsturna „regimul Iohannis”: Năstase, Tăriceanu, Roman, Severin, Vosganian, Marga, Nistorescu, Cristoiu, Dinescu, Bușcu, Știreanu, Savaliuc

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Mălin Bot a câștigat prima bătălia în justiție împotriva avocatului Cuculis. Jurnalistul e liber să-i critice „Șobolaniada anti-Clotilde”

* CNA l-a rupt cu amenzile pe Radu Moraru. A primit încă una de 30.000 de lei, după ce a spus că vaccinarea e un fel de „Experimentul Pitești“

* Fotografii duioase cu Emma Răducanu și tatăl ei, după triumful de la US Open. Sportiva a regăsit liniștea de acasă

3 COMENTARII

  1. Daca nu ar muri oameni din cauza prostiei lui mi-ar fi mila. Tragic, comic si grotesc, curaj si prostie in egala masura.

    Probabil viseaza ca se intalneste noaptea cu virusul pe ulita si ca ii paleste una cu martalogu’ de baga virusul in spital. Definitiv.

    Dar mintea nu-l-ar duce pe bietul om ca Buzatu e un derbedeu si un criminal care nu da doi bani pe cei ca el. Ca Buzatu ii foloseste si ii arunca.

    „Si-ar bate capul bietul om, dar n-are ce sa-si bata”.

    Momentan ne zambeste candid din fotografie. Sancta simplicitas.

  2. Nu exista defrisari, furturi, escrocherii, mafii etnice fara implicarea politicienilor locali pesede si a politiei locale.

    Asta e primul nivel al mafiei pesede.

    Prostoiul din fotografie se rascoala impotriva autoritatii statului odata cu lumea interlopa si sindicatele politististilor. La aceeasi comanda.

    Sistemul mafiot pesede nu poate fi demantelat in 2 ani. El va rezista cata vreme mai exista pesede, primar pesede, majoritate locala pesede, sindicate pesede, clanuri interlope asociate pesede.

    Orice lovitura data acestui sistem este extrem de importanta. Inclusiv palmuta data bizonului.

    Asa ca lasa soparlele kaghebiste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -