După 1990 n-a existat un regim politic în care prostia să se îmbine atât de pervers cu ticăloșia, generând situații greu de imaginat. Ordonanța lui Toader blochează Justiția pentru că reprezintă o decizie politică prin care ministrul și liderul PSD au preluat controlul magistraților. Efectul, procurorii și judecătorii opresc lucrul și închid instanțele.
De ce în urma acestei ordonanțe a devenit imposibil să fii procuror sau judecător în România?
Augustin Lazăr, procurorul general, a spus-o întro formă birocratică: „Toate aceste modificări pot conduce la apariția unui blocaj instituțional, Ministerul Public putând ajunge în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a anunțat el într-un comunicat, făcând referire la efectele Ordonanței Toader.
Adina Florea poate pune sub acuzare orice procuror sau judecător din România
Dar pentru a limpezi această situație trebuie arătat că acest act emis de Guvernul României crează posibilitatea ca orice procuror sau judecător să fie cercetat și urmărit penal de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, acea secție unde activează Adina Florea, protejata lui Tudorel Toader.
Judecătorii și procurorii au descoperit că nu mai au nicio autoritate și niciun control asupra dosarelor la care lucrează.
Indiferent de decizia instanței, secția de investigare a magistraților se poate îndrepta împotriva procurorilor și judecătorilor implicați în dosar fără a mai exista nicio autoritate care să poată cenzura acest amestec.
Liviu Dragnea și Tudorel Toader o pot asmuți pe Adina Florea asupra oricărui magistrat exact așa cum s-a întâmplat în cazul Kovesi, dar și asupra oficialilor europeni. A se vedea plângerea penală făcută de Luju.ro, un site, împotriva lui Frank Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Procurorii, în urma ordonanței, au ajuns să aibă o dublă comandă: ierarhică și politică
Noua realitate generată de Ordonanța Toader, din cauza posibilității de a pune sub acuzare orice judecător și procuror la simpla plângere penală a unei părți interesate, i-a determinat pe magistrați să oprească activitatea. Chiar și cei care au lucrat vor ajunge rapid la un blocaj în urma breșei făcute de politic în sistemul de justiție.
„Prin efectul lor concret, aceste dispoziții înlătură controlul ierarhic pe care îl exercită potrivit legii procurorul general al PÎCCJ, ceea ce contravine art. 132 alin. (1) din Constituție şi principiului constituțional, al controlului ierarhic, care stă la baza funcționării Ministerului Public”, se arată în comunicatul emis de Augustin Lazăr.
Anulând orice subordonare ierarhică a secției Adinei Florea se crează un blocaj produs prin expunerea procurorilor la o dublă comandă – cea legală și cea politică.
Tudorel Toader a vrut să fie jupânul Justiției și a reușit să producă griparea acesteia, una cu consecințe greu de estimat la această oră.
În parchetele și tribunalele din mai multe orașe a fost oprit lucrul și se protestează
Într-o mișcare disperată, ministrul a restricționat accesul magistraților la internet pentru a nu-i lăsa pe aceștia să-și organizeze protestele, conform unor surse din Ministerul de Justiție.
Într-o postare pe Facebook, judecătorul Cristi Dănileț anunță că Tribunalul Cluj, întrunit în adunare generală, a decis suspendarea activității timp de o săptămână.
„… Vom suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019: cauzele se vor amâna, cu excepția celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative, ordonanțe președințiale);
– se va declanșa procedura de revocare a membrilor CSM: membrii CSM au refuzat să apere reputația profesională a magistraților caracterizați drept „șobolani” în cadrul mitingului din iunie 2018; președintele CSM – a publicat un comunicat de presă împotriva votului dat în Plenul CSM; judecătorii din CSM au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea și efectele OUG nr. 7/2019; membrii CSM au refuzat să soluționeze cererea de apărare a reputației profesionale a magistraților insultați de unii avocați pe treptele Palatului de Justiție la protestul anterior;
– susținem contestarea în justiție a modului de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare și a conducerii SIIJ”, a anunțat judecătorul deciziile luate de magistrații Tribunalului din Cluj Napoca.
Tribunale și parchete din Timișoara, București, Constanța, Pitești, Sibiu au anunțat suspendarea activitității, protestul magistraților fiind abia în prima zi.
E tot mai clar că România a luat drumul Poloniei, iar singura soluție este o decizie a Curții Europene de Justiție care poate debloca situația.
Toader și Dragnea, în goana lor după putere, au uitat să se gândească la consecințe
În urma ordonanței, atât Tudorel Toader cât și Liviu Dragnea au considerat că au reușit, în sfârșit, să controleze sistemul de justiție. Dar în goana lor după putere au uitat să se gândească la consecințe. Nu au luat în considerare faptul că sistemul s-ar putea prăbuși, iar ceea ce părea o victorie se va transforma într-o mare înfrângere.
Nu numai că au stârnit din nou furia opiniei publice exact ca în cazul Ordonanței 13 dată de un alt mare jurist al PSD, e vorba de Florin Iordache, dar au stârnit și furia magistraților. Chiar și cei care erau alături de Toader și Dragnea au realizat că s-a mers prea departe.
În plus, cei doi au stârnit și furia Comisiei Europene. Angela Cristea, șefa acestei instituții la București, a declarat: „Este foarte clar că îngrijorările pe care le exprimăm în mod repetat, din ce în ce mai mari, reflectă îngrijorările reale care vin din România … Nu suntem convinși de argumentele care vin din partea omologilor din România și care spun că nu va fi afectată independența Justiției. Și atunci de ce este atâta lume îngrijorată, dacă nu va fi afectată independența Justiției?”, a declarat pentru Radio France International.
Doamna Cristea face și ea obiectul plângerii penale depuse de Luju.ro la secția de investigare a magistraților, alături de Frans Timmaermans și Augustin Lazăr. Reamintim că domnul Gheorghe Stan, șeful secției, a dat publicității un comunicat în care anunța depunerea unei astfel de plângeri penale care a stârnit uimire în rândul opiniei publice.
Tudorel Toader dă astăzi din colț în colț, neștiind cum să tempereze furia magistraților. Ia decizii haotice cum ar fi limitarea accesului la internet al celor din sistemul de justiție și încearcă să capteze bunăvoința opiniei publice prin postări pe Facebook. Reacțiile oamenilor arată că ministrul a intrat într-o zonă de turbulențe.
Toader a inceput prin a fi prudent, dar in ultimul timp parca si-a pierdut total busola. S-o fi speriat si el de Alina Florea si executa tot ce i se cere.