România – Austria 0-1 în Liga Națiunilor, la Ploiești. A treia înfrângere într-o săptămână pentru naționala de fotbal. Un moment greu, apăsător, pentru o națiune tristă și o echipă cu picioare de plumb. Nu doar înfrângerile ne împovărează, ci și jocul steril, lipsit de vlagă și de orizont. Pur și simplu, naționala României nu mai ajunge la poarta adversă. Mai rău: nici în careul advers.
De 24 de ani și 4 luni, dn iunie 1996 (0-1 cu Franța, 0-1 cu Bulgaria, 1-2 cu Spania – la Campionatul European din Anglia), naționala României n-a mai pierdut 3 meciuri oficiale consecutive. A făcut-o acum, cu un golaveraj mult mai prost: 1-2 cu Islanda, 0-4 cu Norvegia, 0-1 cu Austria.
Diferența este însă uriașă. În 1996 era un turneu final, în care oponente ne erau două forțe ale fotbalului mondial (Franța avea să devină campioană mondială doi ani mai târziu, Spania avea să câștige un titlu mondial și două europene în 4 ani, 2008-2012) și o generație excepțională a Bulgariei (semifinalistă cu doi ani în urmă, la World Cup 1994).
Orice comparație între Franța – Spania – Bulgaria (1996) și Islanda – Norvegia – Austria (2020) este stupidă.
În plus, meciul cu Bulgaria a fost pierdut pe o uriașă greșeală de arbitraj. Dorinel Munteanu a marcat un gol perfect valabil, mingea șutată de el a lovit bara transversală și a intrat o jumătate de metru în poarta lui Mihailov, apoi a revenit în teren, dar brigada de arbitri n-a văzut și n-a validat golul. Pe atunci nu exista VAR (arbitraj video) și nici sistem de monitorizare a liniei porții.
Chiar și în aceste condiții, generația Hagi – Gh. Popescu – Dan Petrescu a pierdut toate meciurile la limită, nu cu o-4!
Așadar, tripla înfrângere de acum nu are corespondent în ultimele trei decenii.
Cotul lui Sigurdsson, „fiul lui Sigurd”
În 3 meciuri, România a înscris un singur gol și a primit 7. Golul marcat în poarta Islandei n-a fost însă din acțiune, ci dintr-un penalty transformat de Maxim, în urma unui atac brutal, cu cotul, comis de un islandez, la o banală centrare în careu. Un atac inutil, căci nu era vreo iminentă fază de gol. Un cadouă făcut de adversari. Infracțiunea nu a fost observată inițial de arbitrii de pe teren (centralul sau asistentul de pe acea parte), ci semnalată din camera VAR. Exact acel VAR care ne-a lipsit la golul lui Dorinel Munteanu, în 1986.
Așadar, fără cotul prostesc al lui Ragnar Sigurdsson („fiul lui Sigurd”), unul dintre cei doar 180.000 de bărbați ai Islandei, România ar fi avut exact zero goluri în trei meciuri oficiale consecutive.
Și mai decepționant este faptul că în cele trei meciuri nu ne-am creat ocazii clare de gol. Ne-am apropiat rar și greu de poarta adversă. Parcă am înotat într-o mlaștină, cu plumbi agățați de picioare. Cu atâția jucători rulați pentru faza ofensivă (Maxim, Deac, Stanciu, Ianis Hagi, Mitriță, Cicâldău, Pușcaș, Alibec, Keșeru, Iancu), n-am fost în stare să ducem mingea în careul advers. Asta și pentru că n-am reușit să legăm nici măcar 3-4 pase.
România – Austria 0-1
Aproape de retrogradare
Clasamentul Grupei 1 din Liga B arată o situașie ridicolă: am rămas la 5 puncte atât în urma Austriei, cât și în cea a Norvegiei. Câștigarea grupei și promovarea în Liga A sunt himere, așa ceva nu mai e posibil. Nici n-ar fi de dorit, căci în Liga A ne-ar aștepta formații precum Franța, Spania, Germania, Italia, Anglia, Olanda sau Portugalia, iar noi nu mai avem Generația de Aur!
Clasamentul Grupei 1, Liga B
În acest moment, riscăm chiar să ocupăm ultimul loc în grupă și să retrogradăm în Liga C, pentru că ne poate depăși Irlanda de Nord.
