România se confruntă deja cu începutul valului 4 al pandemiei: în ultimele 24 de ore, numărul noilor infectări a urcat la 782. A început să crească vertiginos, din nou, cifra pacienților răpuși de Covid și a celor ajunși în stare gravă la secțiile de terapie intensivă. Față de ziua de ieri, numărul cazurilor de Covid aproape că s-a dublat.
Conform cifrelor furnizate de autorități, 205 oameni sunt acum la ATI, iar în ultimele 24 de ore au existat 14 decese asociate Covid.
Acestea sunt cele mai mari cifre din ultimele 3 luni. Cei care au crezut că scăderea pandemiei pe vreme de vară înseamnă că s-au încheiat problemele au acum dovada că s-au înșelat. Virusul Sars-CoV-2, fiind unul care afectează căile respiratorii, are ciclicitatea virozelor de sezon, cu diferența că e de peste 10 ori mai periculos (rata decesului la Covid e de 3%, iar cea de la răceala obișnuită – de 0,2%).
Cele 14 decese din ultimele 24 de ore s-au raportat în regiuni din toată țara: Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Suceava, Timiș, Vrancea.
O persoană cu vârsta până în 29 de ani se numără printre cei răpuși de Covid. Majoritatea deceselor (8) rămân însă la persoanele peste 70 de ani.
În total, în toată țara, acum sunt internați 1.476 de oameni bolnavi de Covid, din care 205 la terapie intensivă (cu 13 mai mulți decât ieri). Statistica arată că jumătate dintre aceștia vor muri.
România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la rata vaccinării (26% din populație). Un studiu amplu făcut la noi în țară (în perioada februarie – mai 2021) și prezentat de Valeriu Gheorghiță, medicul militar care coordonează campania de vaccinare, arată că persoanele imunizate au un risc de deces de 14 ori mai mic decât cele nevaccinate. Riscul de a dezvolta o formă gravă de Covid e de 12 ori mai mic, iar cel de a infecta – de 10 ori mai mic.
CEEAAAAAA… CE ERA DE AȘTEPTAT: EXAAAACT CA… (DUPĂ-)VARA-TRECUTĂ, nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu???!
Aveau bunicii noștri o vorbă (ÎNȚELEAPTĂ!!!): „DEȘTEPTUL ÎNVAȚĂ ȘI DIN GREȘELILE ALTORA…, PROSTUL… NICI DIN ALE SALE!”, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!