Paulo Coelho cere iertare Franţei

1
373
Scriitorul brazilian Paulo Coehlo, unul dintre cei mai citiţi romancieri din lume

Scriitorul brazilian Paulo Coelho, unul dintre cei mai citiţi romancieri ai lumii, a cerut scuze Franţei, în numele Braziliei.

Gestul său vine pe fondul afirmaţiilor jignitoare ale preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro la adresa soţiei preşedintelui francez, Emanuel Macron. În replică, preşedintele francez a urat poporului brazilian „să aibă cât mai repede un preşedinte care să se comporte la înălţimea funcţiei”.

VIDEO – Paul Coelho: „Iertaţi-ne, iertaţi-ne de o mie de ori.”

 

Schimbul de replici dintre cei doi şefi de stat a fost prilejuit de summit-ul G7 de la Biarritz, în Franţa, unde subiectul incendiului din Pădurea Amazoniană a ocupat un loc special pe agenda de discuţii.

G7, ţările cele mai avansate economic ale planetei, au oferit Braziliei un ajutor de 20 de milioane de euro, pentru eforturile de stingere a focului ce înghite pădurea tropicală amazoniană.

Jair Bolsonaro a refuzat ajutorul oferit, spunând că „Flăcările sunt sub control. Mulţumim G7 pentru ajutor, dar aceste mijloace poarte ar fi mai bine să fie folosite pentru reîmpădurirea Europei.”

Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei (sursa foto: Google)

Din păcate, flăcările ce mistuie Pădurea Amazoniană nu sunt deloc sub control. Brazilia se dovedeşte neputincioasă în faţa dezastrului ecologic cu care se confruntă. Însuşi preşedintele Bolsonaro declara, săptămâna trecută, că nu dispune de mijloacele necesare stingerii focului, ce a căpătat proporţii apocaliptice.

Pădurea Amazoniană este cel mai mare ecosistem al lumii. Aici trăiesc milioane de specii de animale şi plante. Acest plămân verde al planetei generează 20% din totalul oxigenului prezent pe Pământ. Dispariţia pădurii ecuatoriale pune în pericol însăşi existenţa vieţii pe Terra.

Pădurea Amazoniană, înghiţită de flăcări (sursa foto: Google)

Din păcate, preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, acest Donald Trump ecuatorial, în loc să lupte cu flăcările, se luptă cu propriul orgoliu.

El a sugerat comunităţii internaţionale, în general, şi Franţei, în special, să privească în ograda sa: “Macron nu reuşeşte să evite un incendiu previzibil într-o biserică ce face parte din patrimoniul mondial al umanităţii”. Desigur, aluzie la incendiul ce a distrus o parte a catedralei Notre Dame, la 15 aprilie 2019

Totuşi, Brazilia, şi nu Franţa, se pare că a dezvoltat un obicei bolnav, de a transforma în scrum tot ce atinge. În urmă cu un an, Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, capitala Braziliei, a fost mistuit de flăcări.

Incendiul a înghiţit 20 de milioane de piese expuse. Majoritatea exponatelor erau considerate parte a patrimoniului mondial. Muzeul ar fi împlinit 200 de ani de existenţă chiar în 2018.

Muzeul Naţional al Braziliei, cuprins de flăcări, în urmă cu un an (sursa foto: Google)

Gestul nobil al scriitorului brazilian Paulo Coehlo, de a cere iertare Franţei şi lumii întregi pentru comportamentul halucinant al preşedintelui Braziliei este unul impresionant şi, în acelaşi timp, firesc.

Numeroşi oameni de cultură, scriitori, regizori, muzicieni, artişti de pe toată planeta au luat poziţie în mod public, cerând mobilizarea comunităţii internaţionale, pentru a pune capăt dezastrului ecologic din bazinul fluviului Amazon, în ceea ce ar putea deveni cea mai mare catastrofă a umanităţii.

Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Presedintele actual al Braziliei ne dovedeste, din pacate, inca o data (ca-i mai avem, in ultimii ani, pe Trump, Boris Johnson, presedintele Poloniei, Salvini, PUTIN s.a.m.d.), ca cele doua EXTREME („neo-marxismul” de tip „corectitudine politica” si ultra-conservatorismul reactionar si bigot) sunt LA FEL DE TOXICE, pentru prezentul si, mai ales, viitorul Umanitatii !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here