PSD, Pro România și ALDE vor forma o alianţă pentru alegerile locale din județul Bistrița Năsăud, a anunțat luni liderul local al PSD, într-o conferință de presă la care au participat și şefii organizaţiilor judeţene ale Pro România și ALDE. Alianța va avea candidați unici la toate primăriile din județ, precum și la șefia Consiliului Județean.
Anunţul vine în prelungirea vizitei făcute de Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, la şedinţa conducerii Pro România, partid aflat în descompunere după ce a fost părăsit de cele mai importante figuri publice (Mihai Tudose, Daniel Constantin etc.), plus mulţi alţi lideri naţionali şi locali, care au ajuns în general înapoi la PSD.
Revenirea lui Ponta la sânul partidului-mamă e doar o chestiune de timp. Semnalul refacerii cartelului baronilor roşii, în epoca post-Dragnea, a fost dat de votul Pro România la moţiunea de cenzură, împotriva Guvernului Orban şi alături de PSD.
A fost doar începutul. Noul chip al „Ciumei Roşii” prinde contur acum în teritoriu, cu exemplul alianţei de la Bistriţa din care nu putea lipsi o altă „mortăciune” politică: ALDE, partidul lui Tăriceanu, şi el aflat în cădere liberă.
„Ne pregătim de alegerile locale. Astăzi s-a materializat o discuție care are loc de ceva timp, de câteva luni, vizavi de construcția unei alianțe politice pentru alegerile locale. Mă bucur foarte mult că am ajuns la final, bătând în cuie tot ce era de bătut în cuie. În următoarele zile protocolul încheiat astăzi va fi finalizat și semnat și va fi discutat de fiecare partid în cadrul structurilor statutare. Concluzia sau sinteza acestui protocol este următoarea: se va constitui o alianță electorală la nivelul județului Bistrița-Năsăud între PRO România, ALDE și PSD, care va avea candidați unici pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Bistrița – Năsăud și cele 62 de primării din județul Bistrița-Năsăud”, a anunțat Radu Moldovan, președintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud și liderul organizației județene a PSD, potrivit ziardebistrița.ro.
Liderul social democraților bistrițeni a mai precizat că în urma unor analize sociologice și în urma consultărilor cu fiecare UAT se va lua decizia dacă peste tot se va merge pe liste comune și pentru Consiliul Local și pentru Consiliul Județean.
Ioan Monița, președintele ALDE Bistrița-Năsăud, a precizat că a primit acceptul conducerii centrale a partidului pentru a face parte din această alianță.
Ii uneste ideea ca ei au voie sa fie ticalosi, sa minta, sa fure, sa sa profite de prostia poporului, cocotandu-se in functii inalte, fara sa simta nicio responsabilitate pentru tara.
Stiu ca, daca se unesc, nu vor putea fi usor de invins, ca asa isi vor continua prestatia iresponsabila, fara a fi pedepsiti.
Ciolacu ar avea scuza ca este sef temporar si vrea sa mentina puterea acestui monstru politic numit PSD. Dar Ponta nu are alta motivatie decat uriasul lui egoism si dorinta de a ramane in gasca profitorilor. Frecventele schimbari de directie din ultima vreme l-au facut cel mai penibil si mai lipsit de caracter.dintre politicieni. (Poate ca il egaleaza doar traseistul Zamfir)
Este dreptul fiecărei formațiuni politice să se alinieze cu cine dorește. Doar noi, alegătorii, îi putem sancționa.