Primăria Bucureștiului se va implica direct în salvarea celor 11 hectare din Parcul IOR pe care găștile imobiliare vor să construiască blocuri, a anunțat miercuri primarul Nicușor Dan, după ce a mers la fața locului. Există două soluții pentru ca bucureștenii să-și recapete parcul: fie este anulată retrocedarea, fie terenul va fi expropriat.
Nicușor Dan, care înainte să fie primar a avut o foarte lungă carieră de activist, spune că n-a văzut în întreaga sa activitate atâția copaci tăiați ca acum. Începând din luna februarie, zeci de copaci din zona retrocedată a Parcului IOR au fost puși la pământ. Poliția locală a lui Robert Negoiță, primarul PSD al Sectorului 3, a dat doar 18 amenzi a câte 100 de lei – adică efect zero pentru un afacerist hotărât să facă acolo blocuri din care să scoată zeci de milioane de euro.
Populația din zonă s-a mobilizat și sâmbătă este anunțat un miting al locuitorilor din cartierul Titan, dar și din alte părți ale Bucureștiului care obișnuiau să-și petreacă timpul liber în Parcul IOR.
Primarul Bucureștiului promite că va rezolva, într-un fel ori altul, problema: „Am fost în această dimineață în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) și am văzut cu ochii mei cât de dezolant arată zona în care s-au tăiat masiv copacii după retrocedarea terenului. Am cerut verificarea legalității dispoziției de retrocedare unei firme de avocatură cu care suntem în contract și estimez că în maximum 6 săptămâni vom avea analiza finală. Dacă în urma acestei analize se va stabili că decizia retrocedării a fost corectă, vom face demersurile necesare pentru a expropria acest teren“.
Vina pentru dezastrul din IOR este a proprietarului, spune Nicușor Dan, care știe legile pe dinafară după atâția ani în care s-a ocupat de astfel de cazuri: „Am mai văzut, de 15 ani de când mă ocup de chestiunile acestea, am mai văzut copaci doborâţi ilegal, dar niciodată aşa de mulţi cum sunt aici. (…) Aceasta este o chestiune care este strict responsabilitatea proprietarului. Proprietarul, de când a fost pus în posesie, are obligaţia legală, prin Legea 24, să se îngrijească ca spaţiul verde să rămână verde”.
Persoane „necunoscute“ au atacat sistematic cele 11 hectare retrocedate. În ultimul an, zona a fost efectiv devastată. În 2022 s-a pus foc și au fost incendii. De o lună apar indivizi care taie copacii. Unde era înainte desiș verde, acum e teren viran plin de arbori puși la pământ. Locuitorii au sesizat că pomii au fost și otrăviți prin turnarea de substanțe toxice la rădăcină. Cineva vrea cu orice preț să distrugă această zonă, pentru ca apoi să se poată spune că acolo nu mai este spațiu verde.
Garda de Mediu și Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, au închis ochii la acest atentat care este în mod evident organizat și coordonat. S-au dat câteva amenzi și atâta tot.
Cele 11 hectare din Parcul IOR au fost retrocedate în 2005 de primarul Bucureștiului de atunci, Adriean Videanu, de la fostul PDL (între timp absorbit în PNL).
N-AI NICI-O SANSA CU PARTIDUL SI SECURITATEA !
„justitia” ESTE LA APORT, BINE „dresata”