Într-o postare pe blogul său personal, Adrian Năstase îi acuză pe Mihai Voinea și Cristian Delcea, jurnaliștii de la Recorder.ro care au realizat documentarul „30 de ani de democrație” că n-au dat întregul interviu de o oră în fostul premier se lăuda cu sălile de sport, intrarea în NATO și ridicarea vizelor.
Documentarul „30 de ani de democrație” reprezintă o senzație a internetului în aceste zile. Peste 600.000 de români l-au vizionat pe YouTube până la această oră.
VIDEO. Filmul a fost văzut de peste 600.000 de români în zilele de Crăciun.
Realizatorii acestuia prezintă într-un film de peste 3 ore, ieșirea României din comunism. În documentar apar mai mulți politicieni și jurnaliști care comentează principalele evenimente politice și sociale ale ultimilor 30 de ani printre care și eternul nemulțumit Adrian Năstase.
„Eu le mulțumesc însă realizatorilor acestui documentar pentru că pot decide acum, definitiv, că nu voi mai accepta să înregistrez interviuri, din care să se poată extrage secvențe. La orice vârstă, poti invăta ceva din viață…”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
În textul său prezintă scrisoarea pe care i-a adresat-o Mihai Voinea prin care acesta solicita acordul pentru realizarea interviului.
„Discuția a durat, într-adevăr, peste 60 de minute, atingând toate temele sugerate, din care, în documentar, realizatorii au reținut vreo 10 minute, cu care au ‘plombat’ scenariul. Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, în opinia mea, între altele, referirile (și imaginile) privitoare la intrarea în NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul și laptele, ANL, sălile de sport, etc. Era inevitabil poate, ținând seama de numele și de opțiunile celor care au comentat perioadele de referință”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Se spune „ca vacarul pe sat”, … ca vacarul … ca vacarul …
Văcarul era alt bolșevic , mai precis Văcăroiu .
O sa ai ocazia sa ne spui tu tot filmul , banditule bolșevic .