sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăNewsN-au scăpat! Dosarul de mită al lui Sebi Ghiță și al fostului...

N-au scăpat! Dosarul de mită al lui Sebi Ghiță și al fostului primar din Ploiești se reia de la zero, după ce, inițial, cei doi fuseseră achitați

-

Achitat în primă instanță, Sebastian Ghiță, controversatul afacerist conectat la serviciile secrete, va avea în continuare emoții în dosarul privind finanțarea ilegală, din bani publici, a echipei sale private ASESOFT Ploiești.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea de la zero a cauzei în care Ghiță e inculpat de DNA, alături de fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, scrie publicația ziarulincomod.ro.

Dosarul se reia de la zero, după ce Ghiță și fostul primar fuseseră inițial achitați. Procesul se mută la Tribunalul Prahova

La prima instanță, judecată tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, Ghiță și Bădescu fuseseră achitați. Însă DNA a făcut recurs, iar un nou complet, de 5 judecători, la aceeași Înaltă Curte de Casație și Justiție, a hotărât să anuleze prima sentință și să retrimită procesul pe fond, urmând ca dosarul să se judece la Tribunalul Prahova, de data aceasta.

Încheierea, pe scurt, publicată pe portalul instanțelor de judecată, este următoarea: ”Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispune trimiterea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.2929/1/2015* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluţionare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2020”.

- Advertisement -

Primarul a finanțat ilegal clubul lui Ghiță cu 1,5 milioane de lei și a primit, în schimb, o casă

Pe scurt, ar fi vorba de 1,5 milioane de lei primiți ilegal de CSU ASESOFT Ploiești – echipa de baschet a lui Sebi Ghiță – în 2013, de la autoritățile locale. DNA acuză că e vorba de o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul orașului și care nu ar fi trebuit acordată.

“Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, scrie în rechizitoriul DNA, potrivit publicației ziarulincomod.ro.

Mecanismul a fost mai complex, pentru că Ghiță a mascat tranzacția prin cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, plățile fiind făcute într-o societate a lui Bădescu. La rândul său, fostul primar a returnat suma primită în conturile lui Sebi Ghiță, sub forma achitării imobilului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

De ce a trecut România peste epidemie mai bine decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

2 COMENTARII

  1. Damnarea reprezintă pasul acel mare spre curățirea sufletului. Cine acceptă damnarea se duc din viață. Copiii sunt urmașii prehominizilor, nu Mordechai coborâți din oxigen. Au dreptul lui Dumnezeu, de 300 lei lunar alocație. Nu sunt de acord cu creșterea pensiilor cu 10% sau 40%. După Covid-19 am limitat cantitatea de lei din Trezorerie care-mi permite să plătesc salariile și pensiile lucrative (cele de boală, lipsa danturii, Covid-19 pot fi diminuate cu 35%), dar nu mai plătesc pensii speciale în Carpați.

    Sebastian Ghiță, dacă mai ești viu poate pui umărul cu televiziunea Romania TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -