Misterul agentului KGB găsit mort lângă Ambasada Rusiei la Berlin. Avea acoperire diplomatică și a căzut de la etaj. Rușii n-au fost de acord să-i fie făcută autopsia

0
1493
Ambasada Rusiei la Berlin

Serviciile germane de securitate au indicii că bărbatul găsit mort lângă clădirea Ambasadei Rusiei de la Berlin, despre care s-a spus că a căzut de la etaj, era un agent sub acoperire al FSB (fostul KGB), serviciului rus de informaţii, relatează publicația „Der Spiegel”, preluată de Reuters.

Cadavrul bărbatului de 35 de ani a fost găsit la 19 octombrie, în zori, de agenții Poliției din Berlin care asigurau paza clădirii, dar incidentul nu a fost făcut public, a dezvăluit vineri revista germană. Bărbatul căzuse de la un etaj superior al Ambasadei, au declarat surse din serviciile germane de securitate. Agenții au chemat o ambulanță, dar medicii nu au reușit să-l resusciteze.

Ambasada rusă a confirmat, într-o declarație pentru agenția de presă Interfax, că un diplomat rus a murit, dar a precizat că, „din motive etice”, nu comentează acest eveniment tragic.

Și Poliția din Berlin a refuzat să comenteze, îndrumându-i pe jurnaliști să-i întrebe pe procurori. Aceștia au declarat însă că nu pot nici confirma, nici infirma informațiile publicate de „Der Spiegel”.

Surse din serviciile de securitate germane au declarat că nu este clar cum a căzut diplomatul și ce a cauzat moartea acestuia, dar Ambasada Rusiei nu a fost de acord cu efectuarea unei autopsii, a precizat „Der Spiegel”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Germaniei a declarat vineri că Guvernul de la Berlin era la curent cu moartea diplomatului rus, dar nu a oferit detalii.

„Toate formalitățile legate de repatrierea corpului diplomatului au fost rezolvate cu promptitudine de autoritățile judiciare și medicale din Germania, în conformitate cu practicile în vigoare”, a precizat Ambasada rusă în declarația sa pentru Interfax.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, figura oficial ca secretar II la Ambasadă. De asemenea, el era rudă cu un ofițer superior din cadrul direcției din FSB (ex-KGB) care se ocupă de antiterorism.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

* Până și deputatul care a pârât USR la UE, SUA și Israel, consilier al lui Cîțu, spune că nu e bună alianța cu PSD

* Apel emoționant al lui Cristian Băcanu, deputat PNL și apropiat al lui Cîțu: „Am inhalat gaze pe 10 august, am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum să stau în rând cu Firea?”

* Ciolacu explică la ce e bună alianța PSD-PNL: ca să lupte cu „cei care vor să stăpânească această țară”! / „Atât eu, cât și colegul meu Florin Cîțu vom fi sub asediu” / De la „Superman, ai căzut în cap!” până la „vă asigur de buna-credință a domnului Cîțu” a trecut doar o lună

* PNL se surpă sub Iohannis și Cîțu: alți 10 parlamentari liberali vor demisiona dacă partidul face guvern cu PSD. Au plecat deja 17

* VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

* Un epidemiolog român din SUA îi „arde” pe Rafila și Streinu-Cercel: „Prin vocile lor, campania de vaccinare a luat un cap în gură”

* România a trecut pragul de 50.000 de morți Covid, iar planeta pe cel de 5 milioane. Rata deceselor e de 4 ori mai mare la noi decât media mondială

* Harta roșie a defrișărilor de pădure. Unde s-au tăiat cele mai multe lemne ilegal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.