sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportMircea Lucescu a fost mazilit de turcii lui Erdogan. Bine că nu...

Mircea Lucescu a fost mazilit de turcii lui Erdogan. Bine că nu l-au declarat gülenist, ca pe Hakan Șükür!

-

Antrenorul Mircea Lucescu (73 de ani) a fost destituit din postul de selecționer al naționalei de fotbal a Turciei, pe care l-a deținut timp de un an și jumătate (din august 2017).

Două campanii consecutive eșuate, ratarea calificării la Campionatul Mondial din Rusia 2018 (după ce a preluat echipa într-o situație critică) și clasarea pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor (ceea ce a dus la retrogradarea în Seria C), i-au fost fatale lui Lucescu senior.

Cu tehnicianul român pe bancă, Turcia a avut un bilanț foarte slab: 4 victorii, 6 remize, 7 înfrângeri, golaveraj 17-25. Deci, doar 4 victorii în 17 meciuri!

- Advertisement -

După meciul Turcia – Suedia 0-1, în urma căruia turcii au retrogradat în grupa C a Ligii Națiunilor, Mircea Lucescu a fost umilit de jurnaliști, care s-au ridicat și au părăsit conferința de presă, după ce „Il Luce” a apucat să răspundă la o singură întrebare.

Mircea Lucescu mai are contract cu Federația Turcă de Fotbal până pe 30 iunie 2019. Demiterea va fi urmată, probabil, și de rezilierea contractului, ceea ce presupune o compensație financiară cuvenită antrenorului român, conform clauzelor contractuale.

Succesorul lui Lucescu va fi turcul Senol Güneş (66 de ani), antrenorul lui Beşiktaş Istanbul. Acesta revine la cârma naționalei Semilunei la 15 ani după primul lui mandat, încheiat în 2004 și marcat de un succes istoric: locul 3 ocupat de Turcia la CM 2002, din Japonia și Coreea de Sud.
Güneş va antrena în paralel şi pe Beşiktaş până la finalul acestui sezon. Selecţionerul turc va debuta la meciul cu Albania, din luna martie. El a câştigat titlul de două ori cu Beşiktaş.

- Advertisement -

Coincidență de destin: în 2004, când Senol Güneş părăsea naționala Turciei, Lucescu se despărțea de Beșiktaș. 15 ani mai târziu, când Lucescu părăsește naționala Turciei, Güneş se va despărți de Beșiktaș (peste câteva luni).

La începutul mandatului său, în 2017, Lucescu a fost primit de președintele-dictator Recep Tayyip Erdogan. În nebunia lui, acesta a declarat „teroriști güleniști” (adepți ai clericului Fethullah Gülen, stabilit în SUA) mai mulți sportivi de glorie ai Turciei, printre care fostul fotbalist Hakan Șükür, golgeterul naționalei „otomane” la marea performanță de la CM 2002.

CITIȚI ȘI:

Cehia – România 1-1, după prima zi, în Cupa Federației. Simona Halep, în mare formă

SUPER-FOTO: Emil Boc, șef de galerie pentru Simona Halep! Primarul Clujului bate toba la Ostrava

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -