Filosoful Mihai Șora (102 ani), figură marcantă a protestelor civice pro-justiție din ultimii doi ani, a postat pe pagina sa de Facebook un text impresionant despre dilema sfâșietoare a milioane de români: să plec spre alte zări sau să rămân în țara asta chinuită? Să fug de iad să să încerc să transform iadul în Rai?
Postarea lui Mihai Șora
„«Vă îmbrățișăm cu drag! Plecăm și noi… Aici nu ne-a mai rămas nimic, și din nimic nu se poate clădi. Mă uit cu durere în urmă… mormintele alor mei. Pentru ei rămăsesem. Cu bine!»
Dragi prieteni,
În ultimii ani am primit sute de asemenea scrisori. Sute! De la oameni singuri ori cu familie, mai tineri ori mai vârstnici, cunoscuți sau pe care nu i-am întâlnit niciodată. Am încercat mereu să răspund, public sau privat, socotind că o vorbă bună ar putea aduce măcar liniște sufletească, dacă nu însuflețirea unei viitoare călătorii.
Nu poți întoarce din drum un om hotărât să-și caute rostul pe alte meleaguri și nimeni nu are căderea să judece decizia lui. Poți doar să-i urezi drum bun, să-l previi că nu-i va fi simplu, că va trăi tot restul vieții cu o durere surdă în creier, cu o apăsare pe inimă; că va duce cu el amarul acela chinuitor căruia poeții îi spun «dor». Că – acolo unde va fi, departe – tot înapoi va privi și tot jalea de-acasă îi va suna în timpane: chiar de se va lega la ochi, chiar de-și va astupa urechile. Și tot la țara lui se va gândi, chiar având mintea plină de frumusețea din jur.
Câți oameni, atâtea feluri de a fi.
Poate că tocmai aici, în această copleșitoare diversitate, stă misterul speciei noastre. Am evitat toată viața să fabric «categorii», să lipesc etichete, cum copiii lipesc abțibilduri. Etichetele sunt precarități ale minții, servituți ori comodități ale gândirii, jucării mai mult sau mai puțin inofensive ori periculoase. Cred, însă, că există aceste două feluri de oameni: cei care se feresc cât pot de iad, fug văzând cu ochii când iadul le iese în cale. Și mai sunt oameni care – văzându-l – spun, suflecându-și mânecile hainelor, îmbărbătându-se pe ei înșiși și pe ceilalți:
– Aici este iadul, este Nimicul, este Neantul, iar eu voi face din el Rai.
P.S. Nu, nu mă pregătesc să fug pe Lună, dar uneori îmi vine să urlu la ea.”
Sincere FELICITARI si urari de sanatate, domnului Mihai Sora- Filosof si OM DEOSEBIT… Felicitari Redactiei, pt.articol.
Intr-adevar, nu ne putem lasa invinsi fara lupta. Eu am pica pe intelectuali ca nu ies in strada cu pancarde pe care sa scrie adevarul in cuvinte percutante. Ei sunt pregatiti sa fuga si ei din tara, oare, ori sunt pregatiti de viata de soarece de biblioteca intr-o tara acaparata de mafie?
Dragul de Sora e o exceptie pentru ca la varsta lui nu are nimeni ce sa-i mai faca…Prin deductie, ceilalti intelectuali isi cam apara pielicica nefacand gesturi cu impact la mase, cu impact asupra guvernarii…Pur si simplu stau prea cuminti, dupa parerea mea.Rusinos!!!!!
Este un OM minunat!
Mereu am spus ca poporul acesta sufera mult din cauza ca elita, intelectualii natiei, nu se ridica la nivelul misiunii lor.
Totusi, avem cativa pe care Dumnezeu ni I-a dat ca sa nu fim chiar singuri si dintre ei, cel mai sus, mai minunat si mai stralucitor este Mihai Sora.
As trebui sa fie vesnic!