Universul.net publică în serial fragmente din volumul „În fine, acasă” (apărut la Editura Univers), care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.
Episodul 28-29 ianuarie 1990, cu primul mare miting al partidelor istorice și contramanifestația violentă a hoardelor FSN, inclusiv asedierea sediului PNȚCD, scoate la lumină și întâlnirea tensionată a liderilor Opoziției cu Ion Iliescu și echipa moscovită a acestuia, la Palatul Victoria, așa cum a văzut-o Ion Rațiu.
Fragmente din Jurnalul lui Ion Rațiu
„Duminică, 28 Ianuarie 1990. Cluj-București.
Ziua marii manifestații
Sosim cu trenul de noapte. N-am niciun moment de răgaz, căci sunt asaltat de presă. Mergem cu toții până la sediul PNȚ. Pornim de acolo pe la 12.00. Încet, încet, ajungem în capul coloanei. Coposu, eu, Petrina și alți câțiva.
La Palatul prezidențial, fostul Minister de Externe, mulțime enormă. Demonstrația noastră pașnică e contracarată de un mic grup FSN, dar înfipt în fața Palatului. Mare îmbulzeală, cordon de soldați. În fine, după lungi negocieri, o delegație suntem acceptați în sala lungă. Așteptăm aproape o oră. În cele din urmă, 12 reprezentanți PNȚ, PNL și PSD intrăm într-o sală cu o mare masă rotundă. Stau între Coposu și Petrina.
Discuția s-a învârtit în jurul «trădării» din partea manifestanților, adică a partidelor tradiționale. Abil, Iliescu, asistat de Roman, a pus vina pe Coposu, mai ales. Cu o zi înainte s-a căzut de acord să se negocieze. Acum, sub presiunea masei de demonstranți, guvernul nu acceptă să negocieze. Acuzații și contraacuzații. Am intervenit și eu o singură dată. Am zis: «Am venit în țară ca să aduc obolul meu la crearea democrației. Prin anunțul că Frontul Salvării Naționale s-a transformat în Partid și contestă alegerile, s-a ajuns la o situație imposibilă. Nu poți să fii arbitru și, în același timp, jucător. În accepțiunea occidentală a cuvântului, un „front” este un concept totalitar. E de la extrema stângă, la extrema dreaptă. E un evantai politic complet. În cazul nostru nu e nici corect și nici înțelept. Frontul Salvării Naționale nu include pe toți românii care vor să salveze națiunea. Dacă-mi permiteți să vă sugerez, ar fi bine ca Frontul să se transforme în Partid și să-și ia un nume oare-care. Dar să nu candideze la alegeri ca „Front”. Și, în tot cazul, nu poți să fii și arbitru, și jucător».
Iliescu a argumentat imediat. «Nu avem nevoie de sfaturi din străinătate»… «Și în Occident se intră în alegeri sub diferite nomenclaturi» etc. La rândul meu, l-am întrerupt ca să zic că eu sunt român, că întotdeauna am fost român… A explicat, Iliescu, că se referea nu la mine ca străin, ci la exemplul instituțiilor din Occident.
Ne-am dus pe balcon. Mare vacarm. Au vorbit cu toții. Iliescu, Coposu, Petrina, Roman. «Așteptați liniștiți», a zis Coposu. Extraordinar…! Vacarm în mulțime, confuzie pe balcon. La un moment dat, Iliescu și Roman s-au dus în cealaltă parte a balconului, ca să se adreseze «trupelor» FSN.
Înapoi în clădire. De data asta, în sala cu o foarte lungă masă. Ore întregi, discuții. Nenumărați au luat cuvântul în numele unor partide-fantomă: Liberal Socialist, Grupul Democraților și Noua Democrație, Partidul Ecologic și fel de fel de altele. Toate, însă, susținătoare ale Frontului.
Nu s-a ajuns la o soluție. Iliescu n-a cedat. Singura concesie: să se reînceapă negocierile joia viitoare, la orele 10.00 a.m.
Luni, 29 Ianuarie 1990
Demonstrații continue. Grupuri, grupuri. Toate contra noastră. Toate, FSN, venite din fabrici și provincie. Lozinci șablon. Printre ele: «Coposu la azil», «Nu ne vindem țara», «Noi suntem muncitori și nu vrem s-avem patroni».
Sediul PNL a fost invadat. Sediul PNȚ – încercuit de oameni înarmați cu răngi și târnăcoape.
Telefonez la Președinție la ora 11,15 a.m. Fusese convenit ca Iliescu să mă primească la 12.00 a.m. Vreau reconfirmare. Mi se promite un răspuns. Cum n-am auzit nimic până la 11.55 a.m., dau un nou telefon. «De ce nu veniți? Dl. Președinte vă așteaptă». Au pretins că mi-au lăsat mesaj cu Petrina, la sediul PNȚ. La ce bun? A fost imposibil pentru mine să intru în legătură cu sediul încercuit al PNȚ-ului. Legătura telefonică, evident, a fost tăiată.
La cererea mea, m-au dus la întrevedere cu o mașină militară, însoțit de doi soldați cu pușcă mitralieră și de un ofițer. Sandu și François, fotograful, ne urmează într-un taxi. Pe ei nu-i lasă să intre pe ușa laterală pe care am fost introdus.
Discuția cu Iliescu, bună. I-am mulțumit că a recunoscut UMRL-ul. Cum să ieșim din impas? Asta a fost tema principală. Am apelat la el să facă concesiile necesare ca să se evite vărsare de sânge, poate chiar un război civil. I-am vorbit de momentul istoric, de răspunderea ce are. «Puteți să rămâneți un om mare în istoria neamului, dacă dați posibilitate poporului român să-și exprime liber voința». Și, cu emfază, să nu lase România să lâncezească în obscurantismul din Răsărit. Să o lase să reintre în Europa unde i-e locul. Celelalte țări, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, toate se îndreaptă spre Occident. Noi riscăm să rămânem sub dominația Moscovei. Forțe mari militează chiar pentru dezmembrarea României. Transilvania să fie desprinsă etc. Și am conchis: să nu provocăm Sovietele, dar să ne asigurăm un viitor în cadrul Europei civilizate…
M-a ascultat cu atenție. El, probabil, e un pion al Moscovei, dar am ținut să-i prezint alternativele. Mi-a explicat cum vede el separarea de puteri. Consiliul FSN să înglobeze reprezentanții partidelor. Guvern de tehnocrați. FSN să fie partid cu totul aparte. «De ce așa mulți comuniști?» «Roman e om inteligent, bărbat frumos». «Nimic împotriva lui, dar ar fi bine să fie înlocuit de un necomunist».
Am vorbit și de obținerea unei case și de banii ce mi-au fost confiscați în Dec. 1987 (Radu Ferdinand, Ion Puiu, Florin Rusu). I-am propus tipografie modernă, post de Radio și de TV. N-a acceptat nimic, dar va studia problema.
Seara, dau mare conferință de presă. Camera de la hotel (Intercontinental) arhiplină. Explic situația.”
