Lazaruse, ridică-te, ia-ți patul tău și umblă! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!

4
3831

De două zile, întreaga Românie se dă peste cap să afle ce se întâmplă cu conspiraționistul Luis Lazarus (54 de ani), anti-vaccinist înrăit, fruntaș al protestelor CapVid și apostol al senatoarei urlătoare Diana Iovanovici-Șoșoacă. Există în Biblie – Evanghelia după Ioan – două capitole care i se potrivesc de minune lui Lazarus, zis și „Lăzăruș” (pe numele real, Vasile Țuțurigă).

În capitolul 11 (versetele 1-57), Iisus Hristos îl învie din morți pe Lazăr, fratele Mariei și al Martei. Iisus i se adresează astfel: „Lazăre, vino afară!”. Și minunea se produce.

În capitolul 5 (versetele 1-16), Iisus îl vindecă pe slăbănogul (paralizat) la scăldătoarea Betezda din Ierusalim. Mântuitorul i se adresează astfel: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă! De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!”.

La fel de „viteaz” era și Stanoevici

Vineri s-a răspândit vestea că șoșocarul Luis Lazarus (54 de ani) s-a îmbolnăvit de Covid-19 și este tratat la Spitalul Universitar din București, unde a fost internat de urgență. Știrea a fost întărită și de România TV, o televiziune cu credibilitate extrem de scăzută, dar care pe acest subiect ar trebui să fie bine informată, căci Lazarus este colaborator permanent al său.

Cel care ar fi putut lămuri situația era chiar Lazarus, „viteazul” care ieșea cu pieptul gol și fără mască să înfrunte „pârlitul” de Covid. Dar Lazarus a ales să răspândească și mai multă ceață, semn că a intrat într-o situație jenantă, penibilă, ridicolă.

Până la un punct, Lazarus a urmat traiectoria altui „viteaz” care n-a ieșit din cuvântul Șoșocoanei (dar a intrat în mormânt): Bogdan Stanoevici, fost ministrul în Guvernul Ponta. Amândoi au negat pericolul virusului, amândoi au participat alături de Șoșoacă la protestele CapVid (anti-mască, anti-restricții, anti-vaccinare).

Lazarus s-a limitat la câteva explicații confuze, livrate unui reporter de la Fanatik.ro.

Pasaj din articolul de pe Fanatik.ro

„Cu o voce de om răcit, Luis Lazarus a transmis că nu se pune problema să aibă coronavirus și, culmea, a precizat că a făcut în ultima perioadă mai multe teste.

A lăsat totuși să se înțeleagă că ar avea ceva probleme de sănătate, dar a continuat să nege informația. A doua zi, Lazarus nu ne-a mai răspuns apelurilor, în ciuda insistențelor noastre.

«Precum vedeți și auziți, sunt foarte bine.»

«Nu aveți probleme de sănătate, nu aveți Covid-19?»

«Ha-ha-ha, ar fi culmea. Acum, na, știți cum e, toată lumea e agitată în perioadă asta, toată lumea dorește să găsească subiecte importante, interesante cu privire la Covid. Am văzut că unii își iau bănuțul ca să se ducă și să se vaccineze, alții ca să spună că au avut Covid. Știți cum e, după un an de pandemie, ne-am cam lămurit cu toții despre ce e vorba, nu?», a spus Luis Lazarus.

«Ce problemă să am?! Ha-ha-ha, știți cum e, oamenii în viață mai răcesc, se mai îmbolnăvesc, se mai una-alta, dar în perioada asta este chiar și riscant să te mai îmbolnăvești, că toată lumea se gândește că poate ai Covid. Nu am răcit, asta a fost o chestie care s-a întâmplat acum două luni, cred că e un derapaj informațional. Adică am fost puțin răcit acum vreo două luni.»

«V-ați făcut atunci test?»

«Păi, sigur că da, am făcut atunci vreo 4 teste unul după altul. Și PCR, și de-astea antigen. Eu am făcut mai multe teste în perioada asta, pentru că eu am fost și plecat în Dubai de Revelion, și la sfârșitul lui ianuarie am fost plecat în Egipt cu fii-mea, în vacanță. Toate au fost în șarjă negative. Nu știu cine vrea să mă găsească bolnăvior așa, bănuiesc că este vreun interes», a adăugat jurnalistul.”

Lazarus la protestele CapVid

A dispărut de pe Facebook și de la RTV

Așadar, Luis Lazarus a evitat joi o limpezire a situației, iar a doua zi n-a mai răspuns la telefon.

La asta se mai adaugă două amănunte:

  • Lazarus n-a mai apărut la RTV de cel puțin 3-4 zile, deși obișnuia să-și expună teoriile CapVid aproape în fiecare zi.
  • Pe pagina sa de Facebook, Lazarus n-a mai postat nimic din 9 mai, adică de 6 zile. Până atunci, posta aproape în fiecare zi: în primele 9 zile ale lunii a publicat de 10 ori – pe 1 mai (4 postări), 2 mai, 3 mai, 4 mai, 6 mai, 8 mai și 9 mai.

Între timp a mai apărut și o rudă a lui Luis Lazarus, care a confirmat că anarhistul rusofil s-a internat joi la Spitalul Universitar, cu Covid-19.

Șoșoacă: „M-a rugat să vă transmit aceste date”

În chestiune a intervenit și senatoarea Șoșoacă, printr-o postare cu majuscule nevrotice: „LUIS LAZARUS NU ARE COVID! LE-AR PLACEA ĂSTORA SA AIBA! ARE PNEUMONIE! 5 TESTE NEGATIVE COVID! SI EI TOT COVIDAT IL CONSIDERA! DEOCAMDATĂ ESTE MAI BINE SA NU VORBEASCĂ! IA UITE CE REZULTATE SE PRIMESC IN SPITAL LA INTERVAL DE 2 ORE! NOAPTEA MINTII! M-A RUGAT SA VA TRANSMIT ACESTE DATE!”

Dar cine o crede pe mitomana Șoșoacă?! Și de ce „ar fi rugat-o” Lazarus „să ne transmită aceste date”?! El este indisponibil, cumva?! La Spitalul Universitar, cumva?! Captiv al unei măști de oxigen, cumva?!

Șoșoacă și Lazarus

De la Lazăr la Lazarus

Întrucât Luis Lazarus refuză să lămurească situația printr-o scurtă postare pe Facebook, îl vom trata în registru biblic. Și îi vom face cunoscute două capitole din Evanghelia după Ioan.

În duminica a patra după Paști (adică peste două săptămâni!), în cadrul Sfintei Liturghii din Biserica Ortodoxă se citește relatarea vindecării de către Iisus Hristos a unui slăbănog (paralizat) la scăldătoarea Betezda din Ierusalim. Minunea a fost consemnată de Sfânta Evanghelie după Ioan, în capitolul 5, versetele 1-16.

Dar și învierea lui Lazăr este un episod memorabil din Noul Testament. Lazăr era mortul din peștera Betaniei, Lazarus este dispărutul din spitalul Bucureștiului.

De la Lazăr la Lazarus – iată blasfemia!

Evanghelia după Ioan, capitolul 11, versetele 1-57

Învierea lui Lazăr. Arhiereii pun la cale uciderea lui Iisus. Apropierea Paștilor

1. Și era un bolnav, Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei.

2. Iar Maria era aceea care L-a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav.

3. Deci au trimis surorile la El, zicând: „Doamne, iată, cel pe care-l iubești e bolnav”.

4. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.

5. Iar Iisus îi iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.

6. Așadar, când a auzit că e bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era.

7. Numai după aceea le-a zis ucenicilor: „Să mergem iarăși în Iudeea”.

8. Ucenicii I-au zis: „Învățătorule, mai acum căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, și Tu din nou Te duci acolo?…”

9. A răspuns Iisus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi;

10. dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este întru el”.

11. Pe acestea le-a zis, și apoi le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc”.

12. Atunci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa”.

13. Iisus însă vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre adormirea prin somn.

14. Deci Iisus le-a spus atunci limpede: „Lazăr a murit;

15. și Mă bucur pentru voi că Eu n-am fost acolo, pentru ca voi să credeți… Dar să mergem la el”.

16. Atunci, Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalți ucenici: „Să mergem și noi să murim cu El!”

17. Deci, când a venit Iisus, l-a găsit că de-acum avea patru zile în mormânt.

18. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.

19. Și mulți dintre Iudei veniseră la Marta și Maria ca să le aline pentru fratele lor.

20. Atunci Marta, de cum a auzit că vine Iisus, I-a ieșit în întâmpinare; iar Maria ședea în casă.

21. Și a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

22. Dar eu știu încă de pe acum că orice vei cere Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da”.

23. Iisus i-a zis: „Fratele tău va învia”.

24. Marta I-a zis: „Știu că va învia, la Înviere, în Ziua de Apoi”.

25. Și Iisus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi;

26. și tot cel ce trăiește și crede întru Mine, în veac nu va muri! Crezi tu aceasta?”

27. Zis-a Lui: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume.”

28. Și zicând aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învățătorul este aici și te cheamă”.

29. Aceea, de cum a auzit, s-a sculat degrabă și a venit la El.

30. Dar Iisus încă nu venise în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.

31. Iar Iudeii care erau cu ea în casă și o alinau, văzând-o pe Maria că s-a sculat degrabă și a ieșit, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo.

32. Deci, Maria, când a venit unde era Iisus și L-a văzut, I-a căzut la picioare, zicându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”.

33. Atunci Iisus, când a văzut-o plângând, și pe Iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine.

34. Și a zis: „Unde l-ați pus?”. Zisu-I-au: „Doamne, vino si vezi!”.

35. Iisus a lăcrimat.

36. Atunci au zis Iudeii: „Iată cât îl iubea!”

37. Iar unii din ei ziceau: „Oare el, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca și acesta să nu moară?…”

38. Deci din nou suspinând Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră, si o piatra era așezată pe ea.

39. Iisus a zis: „Ridicați piatra!”. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patra zi…”

40. Iisus i-a zis: „Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”

41. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: „Părinte, mulțumescu-Ți că M-ai ascultat;

42. Eu știam că Tu întotdeauna Mă asculți, dar de dragul mulțimii care stă-mprejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.

43. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!”

44. Și a ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză; și fața lui era înfășurată cu maramă. Iisus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”

45. Atunci mulți din Iudeii care veniseră la Maria și au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El.

46. Dar unii din ei s-au dus la farisei și le-au spus cele ce a făcut Iisus.

47. Atunci, arhiereii și fariseii au adunat sinedriul și ziceau: „Ce facem, că omul acesta face multe minuni?;

48. dacă-l vom lăsa așa, toți vor crede în el și vor veni Romanii și ne vor lua locul și neamul…”

49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: „Nu știți nimic;

50. nici nu gândiți că de folos ne este să moară un om pentru popor, iar nu tot neamul să piară”.

51. Dar pe aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al acelui an, a profețit că Iisus avea să moară pentru neam –

52. și nu numai pentru neam, ci si ca să adune întru una pe fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați.

53. Așadar, din ziua aceea au pus la cale să-L ucidă.

54. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre Iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu ucenicii Săi.

55. Iar Paștile Iudeilor erau aproape și mulți din ținutul acela s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească.

56. Deci Îl căutau pe Iisus și, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: „Ce părere aveți? Oare nu va veni la sărbătoare?…”

57. Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de știre, ca să-L prindă.

Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetele 1-16

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Betezda. Iisus vorbește despre puterea Sa dumnezeiască

1. În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim.

2. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreiește se numea Vitezda (iar în limba aramaică – Betezda), având cinci pridvoare.

3. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei.

4. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ținut.

5. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani.

6. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: „Voiești să te faci sănătos?”.

7. Bolnavul I-a răspuns: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”.

8. Iisus i-a zis: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!”.

9. Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar, în ziua aceea era sâmbătă.

10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: „Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul”.

11. El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: «Ia-ți patul tău și umblă!»”.

12. Ei l-au întrebat: „Cine este Omul Care ți-a zis: «Ia-ți patul tău și umblă?»”.

13. Iar cel vindecat nu știa Cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc.

14. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!”.

15. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut sănătos.

16. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Teoria „Guvernul ascunde sau umflă numărul de morți Covid”, spulberată de medicul român decorat de preşedintele Franţei. Raportarea diferită are cauze statistico-medicale și se întâlnește inclusiv în țări cu sistem de sănătate evoluat

* VIDEO. Șoșoacă se războiește și cu manelistul Tzancă: „Domnule Uraganu, atenție la ce faci! Dumneata știi că ai putea muri din cauza acestui vaccin?!”

* Editura Curtea Veche o ridiculizeză pe Budeanca: „Nu uitați, fătălăilor și amețitelor – o carte mocangeală pentru persoanele vaccinate!”

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* VICTORIE! Comisia Europeană a acceptat ca 8 din cele 30 de miliarde de euro alocate României prin PNRR să meargă la autostrăzi și căi ferate

* 16 din 58 de locuințe sociale pentru tineri, în Sectorul 1, au fost date unor angajați ai Primăriei! Unii au salarii de 5-6.000 de lei

VIDEO. Afaceristul care l-a bătut pe Marian „Ceaușescu” e om-cheie în gruparea infracțională a primarului Pendiuc (PSD), dar și asociat cu soțul Ioanei Băsescu în afacerea „Moșia Brătienilor”

* Doina Gradea a pierdut procesul „Cap de porc” cu Dragoș Pătraru. A cerut daune de 201.000 de lei, dar va trebui să scoată din buzunar 4.284

* Șocul lui CTP la „ruptura de stres” a Simonei Halep: „În peste jumătate de veac în tenis, n-am văzut ceva asemănător”

4 COMENTARII

  1. Noi îi dorim, bineînțeles, MULTĂ-SĂNĂTATE, darrr…, așa cum am mai scris de-altfel: LĂzĂruȘ (!!!!!) era… numele INIȚIAL (din buletinul pe care i l-au văzut mulți constănțeni, înainte ca această PANARAMĂ de AȘA-ZIS „ziarist”, DE CARE RÂDEA TOATĂ LUMEA PE-AICI — că era un fel deee… „PROSTU’-SATULUI” tomitan!!!!!!! –, să plece la „BucArești”!!!

    I s-a părut lui că ar fi mai interesant să-și transforme numele, luîndu-l pe cel al lui Lazăr-cel-Înviat-de-către-Isus, în varianta romană/latină a „Noului-Testament”…

    Așadar, porunca ar fi: LĂZĂRUȘ, ridică-te și mergi… UNDE VEZI CU OCHII, DEPARTEEE…, NUMAAA’… LASĂ-NEEEEE-,-/-LASĂ-NEEEEE, cu TÂMPENIILE-și-MINCIUNILE TALEEE!!!!!
    (Doamne-ajută, AMIN!!!)

    • Apropo…, la unele/DESTULE mitinguri împotriva regulilor-antiepidemice, LĂZĂRUȘ a stat… braț-la-braț (la tribună) și bot-în-bot (la microfon) cuuu… Șoșoacă (și cuuu… MULȚI-alți lideri ai mitingiștilor-CapVid!): sperăm căăă… NU or să umple și ăștia spitalele, mai ales NUUU… Șoșoloanca, care abia încape în… DOUĂ PATURI (cel puțin…) și știm că este, în continuare, criză de locuri în unitățile-sanitare-anticovid!

      • Ca să nu mai vorbim de numărul… puilor-la-rotisor pe care ar trebui să-i trimită pentru OAMENII-LOR (!), la spital, Ambasada-Rusiei: haiii…, cuuu… „GRISINA” de Lăzăruș te mai descurci (că ăla, la cât este deee… „ascuțit-ca-lupta-de-clasă” — cum glumeam noi în copilărie –, mănâncă dintr-un pui… un an întreg!), ce te faci, tu, Putin, cuuu… Șoșoacă, că aia bagă-n ea și când… îi pui masca-de-oxigen pe moacă (Sic!)…

Dă-i un răspuns lui Antiprostime Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here