Acasă Opinii Ciocăzanu Kovesi, tot răul a fost spre bine. Dar răul făcut României rămâne!

Kovesi, tot răul a fost spre bine. Dar răul făcut României rămâne!

Laura Codruţa Kovesi a căzut în picioare, în ciuda atacului concertat pornit împotriva sa de mai toţi politicienii puterii actuale, dar şi de unii din Opoziţie. Debarcarea sa de la şefia DNA – acolo unde a făcut minuni în numele imaginii României în lume, prin ofensiva împotriva baronilor corupţiei politice – n-a reuşit să-i îngroape cariera.

Toată opinteala unor şacali precum Tudorel Toader, Dragnea, Tăriceanu, Florin Iordache&co. a sucombat implacabil azi, în inima Europei, acolo unde reprezentanţii statelor UE care deciseseră înfiinţarea Parchetului European i-au acordat un suport masiv celei vânate chiar la ea acasă de mafia transpartinică.

Astfel, Consiliul Uniunii Europene a votat azi covârşitor pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. La fel votase şi Parlamentul UE, dar vechiul Consiliu UE, din fosta legislatură, nu făcuse acelaşi lucru: hotărâse susţinerea lui Jean Francois Bohnert, contracanditatul francez al fostei șefe a DNA.

Între timp, s-au petrecut două mari schimbări de traseu: Bohnert a fost numit şef al unei instituţi similare DNA, în Franţa, iar alegerile europarlamentare din 26 mai anul acesta au creat un nou suflu politic pe continent, întruchipat şi de votul de azi pro-Kovesi, din Consiliul UE.

Laura Codruţa Kovesi a primit un suport foarte solid: 17 din totalul de 22 de voturi în COREPER, organismul în care se exprimă ambasadorii statelor UE, au fost în favoarea susţinerii fostei şefe a DNA pentru funcţia de procuror-şef al UE.

După tot calvarul prin care a trecut de doi ani încoace, după procesul fabricat împotriva ei de impostori ajunşi în funcţii-cheie din justiţie, după complicitatea acestora cu magistrate aliate clanurilor penale ajunse la vârful Justiţiei, după linşajul continuu pe canalele mediatice ale mogulilor penali, după hărţuirea şi urmărirea ei inclusiv prin reţele internaţionale de spionaj, după acestea şi multe alte suplicii la care a fost supusă, Laura Codruţa Kovesi i-a învins!

Se poate spune acum că, la final, tot răul a fost spre bine. Dar răul făcut României rămâne! Or, pentru aşa ceva, există vinovaţi. Unii morali, alţi probabil penali. Este inadmisibil ca şefa CSM să facă jocul clanurilor penale şi să insiste cu numirea Adinei Florea – procuroare care a recunoscut public că nu e independentă – în funcţia unei secţii-oroare: SS Gestapo.

Această secţie creată de mafia politică PSD-ALDE (acum Tăriceanu face pe niznaiul, cică e în opoziţie) i-a făcut dosar penal lui Kovesi la comanda unui fugar penal. Aşa a început răul făcut de puterea actuală justiţiei – cu răul făcut lui Kovesi, prin dosare la comandă, fabricate la ordinul unor indivizi îmbogăţiţi din corupţie.

Aşa ceva nu trebuie uitat! Victoria lui Kovesi este şi victoria României, dar vinovaţii trebuie să plătească. Şi nu doar politic, prin vot. Nu, pentru restabilirea dreptăţii sociale şi echilibrarea direcţiei pro-democraţie a ţării scoase de pe şine în uiltimii aproape trei ani, E NEVOIE de mai mult.

Rămâne o ruşine imensă, până la dovedirea altor vinovăţii, faptul că România, prin Guvernul ei, a votat împotriva lui Kovesi

Cabinetul condus de Viorica Dăncilă nu a susținut-o pe fosta șefă a DNA la precedentul vot din COREPER, iar miercuri seară Dăncilă a anunţat că îi va transmite ambasadorului român la UE, Luminița Odobescu, să voteze împotriva Laurei Codruța Kovesi.

Aşa ceva este, de fapt, nu doar o nesimţire crasă faţă de majoritatea românilor care aveau şi ei de câştigat din victoria lui Kovesi, ci chiar un act de sabotaj naţional.

Când o ţară ca a noastră are şansa de a-şi mai „spăla” imaginea în lume inclusiv prin oameni ca Laura Codruţa Kovesi, devine un gest antinaţional cumplit să-ţi sabotezi co-naţionala într-o competiţie de talie internaţională. E ca şi cum toţi ne-am fi pornit s-o fluierăm pe Simona Halep în finala de Wimbledon sau pe Bianca Andreescu, la US Open.

Dar Guvernul Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă a făcut asta la modul „profi”. Toţi au lovit din toate poziţiile, minţind cu neruşinare că favorita românilor dar şi a europenilor „are dosar”. Da, are! Unul făcut de procurorii mafiei politice, de intruşii clanurilor penale din magistratură, de complicii teroriştilor din politică aflaţi încă la butoane.

Dar vine ea şi vremea lor! Mai ales după ce Kovesi intră în funcţie.

Victoria ei nu trebuie să fie capătul unui război greu, ci începutul altuia. Pentru asta au susţinut-o românii în stradă, de aceea trebuie să nu se oprească. E nevoie de lege şi ordine, de curăţenie generală, inclusiv în justiţie.

Go, Codruţa!

loading...

4 COMENTARII

    • Coruptia continua sa-si faca mendrele din orice pozitie, exact cum bine spune dl. Ciocazanu, nu a incetat o secunda de aprope 3 ani de zile, totul pentru hoti si corupti, nimic pentru Romania! In puscarie sa le putrezeasca oasele tuturor acestor nemernici si capuse ordinare! Nu uitam si nu iertam nimic, nici noi si nici LCK!

  1. ASA ESTE: RAUL facut României, prin opozitia acerba facuta, in U.E., de catre Guvernul-DEZASTRULUI-NATIONAL, este o REALITATE TRISTA, pentru care… TREBUIE SA PLATEASCA SCARBELE DE LA PUTERE, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

  2. Sincere FELICITARI, Laura Codruta Kovesi! Ii dorim,din toata inima SUCCES! Felicitari, pt.articol, Laurentiu Ciocazanu! S-aveti SUCCES, alaturi de Grigore Cartianu si intreaga Redactie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here