VIDEO. Joe Biden: „De ce să lupte și să moară soldații americani într-un război pe care afganii au refuzat să-l poarte?” / „Am făcut planuri, împreună cu liderii afgani, pentru toate situațiile posibile, dar ei au renunțat la luptă și au fugit din țară” / „Guvernul afgan a descurajat SUA din a organiza un exod în masă”

6
7434
Joe Biden, 16 august 2021

Președintele SUA, Joe Biden, a susținut luni, la Casa Albă, primul său discurs după căderea Afganistanului. El a blamat lașitatea conducătorilor acestei și a Armatei afgane, care a refuzat să lupte pentru țara lor, pentru viitorul lor. „De ce să lupte și să moară soldații americani într-un război pe care afganii au refuzat să-l poarte?”, s-a întrebat retoric Joe Biden.

Aflat la reședința prezidențială de vacanță de la Camp David, Joe Biden s-a întors la Casa Albă luni după-amiază, pentru a se adresa națiunii în legătură cu criza din Afganistan.

Președintele SUA a spus că Armata afgană avea mijloace de luptă net superioare talibanilor, inclusiv „o forță aeriană bine înzestrată și bine instruită, ceea ce talibanii nu au”. Dar militarii afgani „au refuzat să lupte pentru țara lor”, iar liderii afgani „au renunțat la luptă și au fugit din țară”, deși „am făcut planuri împreună pentru toate situațiile posibile”.

Discursul președintelui Joe Biden vine în contextul în care acesta și administrația sa au fost ținta unor critici dure din partea presei americane și internaționale pentru gestionarea evacuării și previziunile greșite asupra situației din Afganistan.

VIDEO: Discursul lui Joe Biden (în engleză, fără traducere)

Principalele declarații ale lui Joe Biden

* „Acum 20 de ani, când am trimis armata noastră în Afganistan, ne-am concentrat pe amenințările teroriste care existau la adresa noastră. Acum, acele amenințări sunt în alte parte. Amenințările teroriste s-au extins dincolo de Afganistan.”

* „Misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată construirea unei națiuni. Am argumentat timp de ani de zile că misiunea din Afganistan trebuie să fie axată asupra combaterii terorismului.”

* „Negocierile pentru retragere din Afganistan au fost purtate în mandatul președintelui Donald Trump. Am avut de ales între a respecta înțegerea încheiată de Administrația Trump sau să reluăm luptele.”

* „Le-am promis americanilor că voi fi mereu cinstit cu ei. Adevărul este că lucrurile au evoluat mult mai rapid decât ne așteptam.”

* „Îmi apăr ferm decizia. Niciodată nu ar fi fost un timp potrivit pentru retragere.”

* „Ceea ce se întâmplă acum în Afganistan este dovada tristă că stabilizarea unei țări nu se poate face prin forță militară.”

* „Am făcut planuri, împreună cu liderii afgani, pentru toate situațiile posibile. Dar liderii afgani au renunțat la luptă și au fugit din țară.”

* „Militarii afgani aveau mijloace de luptă superioare talibanilor. Statele Unite le-au înzestrat inclusiv cu o forță aeriană, ceea ce talibanii nu au. Dar n-au vrut să lupte pentru viitorul lor.”

* „Soldații americani nu ar trebui să lupte și moară într-un război pe care afganii au refuzat să-l poarte.”

* „Era greșit să trimitem mai multe trupe americanie, când liderii afgani nu au putut ajunge la o înțelegere cu talibanii.”

* „Dacă forțele afgane nu se apără, încă un an în plus de prezență americană nu ar fi făcut nicio diferență.”

* „Nu voi repeta greșelile noastre din trecut. Nu putem rămâne pe termen nedefinit. Câte generații am mai fi trimis ca să lupte acolo?”

* „Ceea ce se întâmplă acum s-ar fi putut întâmpla la fel de ușor în urmă cu 5 sau sau peste 15 ani.”

* „Nu am vrut să repet greșelile trecutului, de a rămâne și lupta într-un conflict care nu este în interesul Statelor Unite.”

* „Scenele pe care le vedem în Afganistan sunt incredibil de dureroase.”

* „Vom continua să susținem poporul afgan.”

* „Am închis în siguranță ambasada noastră din Kabul.”

* „În următoarele zile vom transporta mii de cetățeni americani în afara Afganistanului.”

* „Guvernul afgan a descurajat SUA să organizeze un exod în masă.”

* „Vom continua să susținem plecarea în siguranță a aliaților noștri.”

* „Misiunea asupra căreia Statele Unite se vor concentra în perioada imediat următoare este evacuarea în siguranță a cetățenilor americani și a aliaților lor.”

* „Aeroportul din Kabul se află sub control american. Vom trimite 6.000 de soldați ca întăriri.”

* „Talibanii știu că dacă ne atacă oamenii, răspunsul nostru va fi rapid și în forță. Dacă e nevoie, SUA își va apăra oamenii cu forță devastatoare.”

* „Rusiei și Chinei le-ar fi convenit ca SUA să rămână în Afganistan și să-și irosească resursele acolo.”

* „Nu îmi regret decizia de a pune capăt luptelor SUA în Afganistan. Nu voi cere soldaților noștri să lupte la nesfârșit în războiul civil al unei alte țări.”

* „Știu că decizia mea va fi criticată, dar nu voi lăsa această decizie pentru un alt președinte.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Patroana firmei pirotehnice de la Colectiv a fost găsită moartă în casă. Era condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare și avea de plătit 480.000 de euro

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand!

* Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

* Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor

* După ce a umblat prin oraș cu icoane și cruci „să alunge duhurile necurate”, Gigi Becali a fost învins de Rapid printr-un autogol. Și era și operat la mână…

A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie: Gerd Müller. Suferea de Alzheimer și demență senilă

* „Președintele Afganistanului a fugit cu patru mașini și un elicopter pline cu bani. Nu au încăput toți, o parte din bani au rămas pe asfalt”

6 COMENTARII

  1. Dl Biden si trumpie or sa ramana in istorie pt ceva f rusinos, trumpie pt ca semnat tratatul cu talibanii iar actualul presedinte pt modul rusinos in care americanii au fost fugariti afara din tara de catre talibani!!!! Ca i-a pus naiba s-o tina langa dupa ce l-au palit pe Bin Laden, cel care de fapt le-a fost tinta dupa 9/11!!!

  2. Incredibil, SUA ocupa militar o tara independenta, sustine timp de 20 de ani lideri afgani corupti si lasi si dupa aceea se spala pe maini. Presa din toata galaxia prezinta distrugerea mitului invincibilitatii SUA si al manipularii ca SUA lupta pentru democratie cand ocupa o tara si nu pentru interese, Rusia si China jubileaza, tarile din blocul estic al spatiului ex-sovietic se intreba legitim daca nu cumva umbrela NATO este de fapt plina de gauri care le va lasa descoperite in caz de pericol real si care le inghite sume importante din PIB anual degeaba. Toate aceste lucruri nu conteaza pentru ca Biden e fericit, multumit si plin de explicatii pentru fuga rusinoasa cu steagul in mana al ambasadorului SUA din Afganistan!!! In timpul acesta, fetite de 12 ani sunt alergate de talibani pe strazile din Kabul pentru a fi casatorite cu forta cu barbosi care le pot fi bunici, iar Romania traieste rusinea de a fi fost complice la acest sfarsit de umanitate!

    • Cât vă mai plătește PORCUL-ÎMPUȚIT de Putin, măăă… SLUGOI-NĂIMIT-al-RUSKOILOR???!

      Avem RĂSPUNS (OFICIAL!) de la S.R.I. că sunteți… IDENTIFICAȚI-și-MONITORIZAȚI: tu, neamul tău și „legăturile” tale, băăă… „tudor”OV-ule, TRĂDĂTORULE-de-ȚARĂ!!!

      La momentul potrivit/OPORTUN (careee… NU-I DEPARTE, am fost asigurați!!!), veți fi… „SĂLTAȚI” (!) cu toții, voi, VÂNZĂTORII-de-NEAM!!!

  3. Sunt platiti prost.

    Pesedeii au luat modelul fermei de trolli a lui Yevgeny Progogine. La Sankt Petersburg au luat si un cocktail Molotov peste rat ca sa mai scada pretul.

    In schimb, fata de rusi, pesedeii sunt incapabili din punct de vedere tehnic, au o cultura precara si au furat si banii pentru propaganda.

    In conditiile date, pesedeii au facut apel la tot felul de secaturi de prin institutiile statului care stau in timpul programului sa injure si sa vorbeasca prostii pe forumuri. Mai grav sunt tot felul de pensionari speciali platiti pentru acelasi lucru. De multe ori isi iau nickuri feminine si isi construiesc identitati sexi.

    „Tudor” pute a securist pensionar foarte nemultumit … de libertate, de lupta anti-coruptie, de masinile electrice, dar in general nemultumit de faptul ca nu li se da la cat ar putea ei baga in burduhane.

    Dimineata isi primesc directivele zilei in curs. Asa se explica faptul ca toti vorbesc la fel.

    Ne place sau nu, pesedeii au la dispozitie o armata de cateva mii de trolli care fac non stop propaganda – de la nivel de sat comuna pana la cele mai inalte niveluri.

    Toti platiti de statul roman. Care ia de la cei ce platesc impozite strivitoare pentru a directiona catre aceste specimene, oricum nemultumite.

    Ii consider o problema de securitate nationala si ca ar trebui pusi la plata macar cei ce posteaza mesaje partizane in timpul serviciului la stat. Si sunt cu miile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here