La un an de la reacția isterică a președintelui Ion Iliescu din 15 august 1992, de pe platoul din fața Prefecturii Constanța, când mi-a înfipt mâna în gât și mi-a răcnit apelativul devenit celebru „Măi, animalule!”, m-am reîntâlnit cu tristul personaj. Venise din nou la malul Mării Negre, pentru a vizita câteva importante obiective economice, iar prima sa reacție la vederea mea, prezent ca ziarist de la „Telegraf”-ul local, a fost una care a confirmat obsesia pe care o făcuse în legătură cu episodul din urmă cu un an.
Despre circumstanțele, desfășurarea și urmările imediate ale evenimentului petrecut acum 29 de ani, pe 15 august 1992 (Ziua Marinei Române, de Sfânta Maria – Mare), în fața Prefecturii din Constanța, când președintele Ion Iliescu și-a ieșit din minți și mi-a băgat mie, ziarist la cotidianul local “Telegraf”, o mână-n gât, urlându-mi în față “Măi, animalule!”, am povestit de mai multe ori, inclusiv aici:
Cum mi-a băgat Iliescu mâna-n beregată și ce i-am răspuns la răgetul „Măi, animalule!”, în 1992, la Constanța
Astăzi, voi relata cum m-a abordat Ion Iliescu în portul Agigea, la un an după acel incident. Acest episod este relevant pentru adevărata obsesie pe care-o făcuse individul în legătură cu ieșirea sa din urmă cu un an, lucru remarcat de altfel de presă și, deci, de opinia publică, pe tot parcursul intervalului de timp scurs.
Merită menționat că, spre deosebire de ceilalți președinți, Ion Iliescu n-a călcat, în primele două mandate prezidențiale, 1990-1992 și 1992-1996, pe la complexul de odihnă, de protocol, de la Neptun, celebra “Zonă Zero”. Avea „complexul Ceaușescu”. Descinderile sale pe litoral erau prilejuite de alte ocazii, de obicei evenimente oficiale, și ocoleau Neptunul.
Radu Mazăre, entuziasmat: “Vine Ilici iar la mare, câte pagini să-ți rezerv?!”
După episodul cu “Măi, Animalule!”, Ion Iliescu a încercat, foarte insistent, să mă “racoleze”, prin consilierii săi. Aceștia m-au tot sunat acasă, periodic, până cam prin primăvara anului următor (1993), întrebându-mă dacă nu m-am hotărât, până la urmă, să accept să mă întâlnesc, în cel mai mare secret, cu el, cu „Ilici”, având grijă de fiecare dată să precizeze că efortul meu… „nu va fi degeaba”!
Bineînțeles că i-am refuzat, ba chiar i-am amenințat că fac publice aceste insistențe, dacă nu mă lasă-n pace.
La un moment dat, au încetat să mă mai sune.
Și iată că ne pomenim, la redacția cotidianului constănțean “Telegraf” (unde atunci conduceam departamentul de “Anchete-Investigații”), prin septembrie 1993, cu anunțul privind nouă vizită oficială a lui Ion Iliescu la Constanța, în cadrul căreia urma să meargă la Administrația Portului (“Gara-Maritimă” de la Poarta 1), Șantierul Naval, Portul Agigea (unde se amenaja “Zona Liberă“) și Combinatul “Petromidia”.
Bineînțeles că pentru a acoperi jurnalistic evenimentul, din partea ziarului “Telegraf”, am fost însărcinat eu, deși, sincer, chiar nu-mi doream asta, că nu-mi era deloc dor de figura (și manierele) Iliescului.
Țin minte că Radu Mazăre (care, pe lângă statutul de co-patron, era și redactor-șef, pe-atunci) își freca mâinile de satisfacție și sărea într-un picior, fericit, prin redacție, când a auzit că vine iar “Zâmbilici” pe-aici.
Deși am încercat din răsputeri să-l conving, nici n-a vrut s-audă de propunerea mea, de-a acredita pe altcineva pentru această nouă vizită.
De altfel, prima întrebare pe care mi-a adresat-o, la aflarea veștii, a fost: “Vine Ilici iar la mare, câte pagini să-ți rezerv?!”.
Nicușor Constantinescu voia să-mi facă rost de un „box” sau măcar de un spray iritant sau paralizant
Ba chiar a trecut la fapte: a vorbit la tipografie, spunându-le oamenilor de-acolo să fie pregătiți pentru un număr suplimentar de pagini și pentru un tiraj mai mare decât de obicei.
Tensiunea a mai fost ridicată și de generalul Dumitru Iliescu, șeful SPP (Serviciul de Protecție și Pază), care a venit la sediul nostru ca să sondeze terenul, să vadă ce avem noi de gând pentru a doua zi, neuitând însă să lanseze și câteva avertismente, nu prea subtile…
Seara, când am plecat din redacție, eram încurajat de colegi de parcă a doua zi de dimineață plecam la război, nu în port, la o amărâtă de vizită prezidențială.
Ca să pună capac, Nicușor Constantinescu, mai războinic din fire, mă tocase toată ziua la cap ca să accept să-mi facă rost de un… “box”, măcar de un spray iritant sau paralizant; oricum, ceva cu care să mă pot apăra, în caz că se repetă iureșul din urmă cu un an.
Un bandaj enorm, verificat minuțios de SPP-iști
Cu numai o zi înainte de noua vizită prezidențial-iliesciană la malul mării, mi s-a infectat și umflat degetul arătător de la mâna dreaptă, în urma unei tăieturi netratate corect.
Noaptea am avut și temperatură, n-am putut închide ochii, de durere, iar dimineață mi-a încropit biata mama, Dumnezeu s-o odihnească, un bandaj enorm, de arăta degetul ăla de parcă era vreo gheară de ptherodactil.
Și așa, cu mâna oblojită, am ajuns eu la Poarta 1 a Portului Constanța, unde începea “vizita de lucru” a lui Ion Iliescu.
Toți SPP-iștii păreau că mă așteaptă, de parcă fuseseră instruiți special pentru prezența mea și îmi studiaseră cu atenție fotografia.
Și, de fapt, chiar așa se și întâmplase, căci mi-a confirmat, la sfârșitul zilei, chiar unul dintre ei, care fusese prezent și cu o vară în urmă și cu care chiar m-am împrietenit puțin în periplul din acea zi.
Pe ceilalți ziariști din presa locală nici nu i-au legitimat, în schimb pe mine mai că nu m-au dezbrăcat “la piele”! M-au verificat ca la vamă, pe aeroport, iar sculele din rucsacul de ziarist (agenda, pixurile, aparatul de fotografiat, reportofonul, filmele foto, bateriile și acumulatorii de rezervă) au fost studiate și analizate în detaliu, să nu fie vreo „capcană”.
Dar bineînțeles că cel mai mult i-a interest… degetul meu bandajat ca o întreagă mână ruptă! Nu s-au mulțumit să mi-l treacă printr-un detector circular (de metate, de bombe, de ce-o fi fost…) și, până la urmă, la ordinul expres al generalului Dumitru Iliescu (care m-a sprijinit personal de cot), mi-au desfăcut tacticos și bandajul, ca să se convingă că nu ascund vreo grenadă înăuntru!
Am intrat, până la urmă, și-n bătrâna “Gară Maritimă” (sediul Administrației Porturilor), chiar când sosea Ion Iliescu.
Toți colegii de breaslă (inclusiv cei din București, veniți în număr mare, tot pentru că nu doreau să rateze un eventual “Măi, animalule!” redivivus) au remarcat că imediat ce a intrat în holul mare, de la parterul monumentalei clădiri istorice (construită de Anghel Saligny), în timp ce gazdele – directorii APMC – îi urau „Bun venit!”, „Ilici” își rotea ochii disperat să mă localizeze vizual.
În clipa când m-a depistat, i s-a așternut pe față o evidentă expresie de satisfacție: era mulțumit că venisem și eu acolo!
Apoi a început, între noi doi, un soi de joc de-a șoarecele și pisica, care pe mine mă amuza, iar pe el… dimpotrivă. Se tot învârtea în jurul imensei mese pe care așternuseră cei de-acolo un soi de machetă a Portului Constanța (inclusiv cu “Zona Liberă”, de la Agigea, care tocmai se construia și amenaja), încercând să ajungă în preajma mea și să mă abordeze.
Eu, care mă prinsesem imediat ce dorea, mă tot depărtam de el, sistematic, numai așa, de-al naibii, ca să-l oftic.
Iar SPP-iștii – după noi, grămadă, cu ochii pe-amândoi, ca să nu mai pățească rușinea din urmă cu un an, când Iliescu-i surclasase ca viteză de reacție și chiar de deplasare, oprindu-se doar în gâtul meu.
“Acum o să zici că te-a mușcat președintele de deget, nu?!”
Și ne-am jucat așa toată ora cât a durat staționarea la APMC, apoi chiar și mai și (că era și spațiu mai mult) la următorul obiectiv, Șantierul Naval, și chiar și în prima parte a staționării pe șantierul din Portul Agigea.
Acolo însă, într-o clipă de neatenție (mă uitam după niște pescăruși care planau superb), m-a… prins, alergând spre mine cam în același stil ca în anul precedent: cu pași mici, dar iuți, de nici SPP-iștii nu se puteau ține după el!
M-am trezit cu el iarăși în fața mea, de data aceasta oprindu-se la o distanță prudent-regulamentară, de vreun metru, și, scremând un soi de zâmbet chinuit, în timp ce-mi fixa cu privirea degetul cu acel bandaj supradimensionat, m-a întrebat direct:
“Acum o să zici că te-a mușcat președintele de deget, nu?!”
L-am “liniștit” imediat:
“Nu m-a mușcat nimeni, nici măcar un câine, e o banală tăietură, nu trebuie să-și facă cineva griji!”
Acel “cineva” era, mai mult decât evident, chiar el, Ion Iliescu!
A avut un scurt rictus (sper că din cauză că a prins ironia cu câinele…), apoi m-a “arestat” amical de brațul valid 100% și, spre nefericirea mea, n-am mai putut scăpa de el până nu s-a plecat, naibii, de-acolo!
Mă tot căra, ținându-mă de braț, pe tot șantierul.
Asta și spre disperarea SPP-iștilor, care se țineau scai de noi, în ceată.
Idem și pentru cârdul de ziariști.
Și nu-i mai tăcea gura, întrebându-mă despre fel de fel de chestii legate de situația din România (de exemplu: erau la mare modă “sistemele piramidale”, inaugurate la noi de “Caritas”-ul clujean), din Constanța și din Port, și răspunzându-și mai mult singur, dar abținându-se (era evident, cu greu) să fie el acela care să deschidă subiectul care era clar că-l frământa: incidentul de anul trecut.
“Cum ai putut, tinere, să spui ceea ce ai spus despre președinte?!”
La penultima oprire, în Năvodari, la Combinatul “Petromidia”, am fost mai vigilent și nu i-am mai oferit ocazia să mă mai captureze, nici măcar să mă mai abordeze.
Iar la finalul vizitei, seara, la Prefectură, la întâlnirea cu oficialitățile locale și la conferința de presă, i-am tăiat-o scurt, ca să înțeleagă că nu am niciun chef să mă împrietenesc cu unul ca el.
Atunci, în sfârșit, nu s-a mai putut abține și, știind că este ultima ocazie înainte de plecarea spre Capitală, m-a întrebat, pe un ton ciudat, ceva între mâhnit, “tătos” și mieros:
“Cum ai putut, tinere, să spui ceea ce ai spus despre președinte?!”
Se observă că păstra în exprimare acea persoană a treia, când se referea la el însuși, ceea ce era un fel de încercare de intimidare, prin invocarea înălțimii funcției sale în stat.
I-am tăiat-o scurt, ca să încheiem discuția definitiv:
“Eu am spus numai adevărul! De altfel, pe lângă mulțimea de martori, mai sunt și fotografiile și, mai ales, filmările, ale TVR, pe care le-ați oprit de la difuzare, dar și ale celor de la RAI, care s-au dat pe post în Italia, nu?!”
Și, de această dată, eu am fost cel care a pivotat pe-un picior și i-a întors spatele.
Dar asta nu a fost, nici pe departe, ultima întâlnire și discuție cu Ion Iliescu: ca ziarist, ne-am tot întâlnit, aproape de fiecare dată când venea la Constanța sau la Mangalia. Chiar m-am trezit într-o seară, tam-nesam, că mi l-a adus Mazăre, inopinat, în emisiunea mea de la TV SOTI-Neptun. Am mai interacționat și la București, la niște evenimente, mai ales în cel de-al treilea mandat al său de președinte (2000-04) – deși Constituția prevede maximum două…
Dar despre aceste “alte aventuri cu Ion Iliescu”, într-un episod viitor.
P. S. Ah, uitasem: nu a fost nevoie să suplimentăm numărul de pagini al ediției de-a doua zi a ziarului “Telegraf”, dar o creștere consistentă de tiraj (care și-așa era foarte mare pe-atunci, mai ales pentru o gazetă locală!) tot am avut, ceea ce i-a mulțumit și pe „baronii redacției”, Mazăre, Constantinescu și Strutinsky.
Frumos d-le Parvu! Ce timpuri…
MULȚUMIM!
Eheee(heeeee)…, „O, tempora!”…, „Pușca și cureaua latăăă…”, ceee… „tineri, deștepți… și frumooooși!” (vorba povestei) eram ODATĂĂĂ… (adică: acu’ trei… DECENII!!!), offf…!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Felicitari, apreciere si aplauze, eu nu stiu daca as fi avut aceeasi rabdare!!! HEHEHEHE, urasc comunistii, si mai ales rusofilli din Romania, de KGBistul Ilici sa nu mai vorbim, cu toate ca mie personal nu mi-a facut nimic, eu fiind departe de tara inca de la inceputurile lui, dar familia mea a suferit.
MULȚUMIM!
Deci tu este mestere individul agitat care scrie la orice cu majuscule, multiple semne de exclamare. Daca asa esti acum …. nu vreau sa imi inchipui cum erai pe vremuri. Iti cam consumi energia degeaba. Sanatate!
Știu că ție îți este foarte greu să citești cu majuscule și semne de punctuație…
Și chiar te compătimesc…, dar… NU am cu ce să te ajut!
În rest, am rămas același om care nu-i bagă-n seamă și, prin asta, îi sfidează pe cei care… au grijă de energia lui, în loc să-și vadă de energia lor… LIPSĂ!!!
Atâta timp cât ÎNCĂ îi enervez pe cei ca tine…, se cheamă că… NU îmi consum energia degeaba, daaaaaaaaaaaaaa?!!!
Și-ncă ceva: a da sfaturi fără să ți se ceară asta se cheamă… PROSTIE-și-NESIMȚIRE!!!
Nu te deranja sa dai sfaturi, ca mai ai de scris cateva romane pe site-ul asta. Intr-adevatr imi este greui sa citesc texte scrise de agramati. Ai cam lipsit de la lectia de gramatica. Documenteaza-te si vezi care sunt cazurile in care se pune virgula dupa „si”. Dar cred ca te supraestimez. Nu ti-ai format prea multe circumvolutiuni cerebrale pentru aputea intelege, asta asa ca ……. da-i bataie in continuare! Mai regurgiteaza niste texte! Probabil ca cea mai mare realizare a vietii tale e ca ai fost atins de tov. Iliescu. Ce onoare….!! Vezi ca inca e in viata. Poti sa il vizitezi sa ii transmiti tot ce doresti. Succes!
Ești prea FĂRĂ-CARTE…, ca să ne pierdem timpul cu tine, să-ți explicăm CÂT EȘTI DE AGRAMAT!!!
MAI PUNE TU MÂNA PE MANUALELE DE GRAMATICĂ și o să vezi că noi scriem IMPECABIL, din punct de vedere gramatical și lexical!!!
DEGEABA TE BAGI ÎN SEAMĂ, ești… PENIBIL!!!
Oricum…, data viitoare, când/DACĂ o mai am ocazia desigur…, să-i spun lui Ion „Ilici” Iliescu, ÎN-FAȚĂ (laaa… PROPRIU chiar, ca-n 15 august 1992!), că-l consider… RESPONSABILUL-PRINCIPAL pentru… MORȚII DE DUPĂ FUGA LUI CEAUȘESCU DIN BUCUREȘTI, de-atunci, din decembrie 1989, toooot NU o să cer părerea… „părerologilor”-CÂRCOTAȘI, daaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!
(Și asta pentru căăă… NU MĂ INTERESEAZĂ PĂREREA LOR, pur-și-simplu!!!)
Scrii impecabil de prost tovarase! Ai facut umbra pamantului degeaba pana acum. De-aia cred ca ai si timp sa scrii pe aici, ca nu ai o meserie serioasa. Esti un esuat al societatii. Probabil gasesti cativa oameni mai lipsisti de carte ca matale, care sunt impresionati de ceea ce regurgitezi. Pana nu inveti cand si unde se pune virgula, nu mai pronunta cuvantul „agramat”. La ora de matematica ai fost? Stii ce e multimea vida? In caz ca nu stii, uita-te in oglinda si ai o imagine perfecta a acestei notiuni. Good luck!
„Ion M.”, fiind tu un… (NEICA-)NIMENI (FĂRĂ… IDENTITATE aici, ASCUNS-cu-LAȘITATE… după un AMĂRÂT de pseudonim!), odată ce… NU ai CURAJUL-și-DECENȚA de a-ți spune NUMELE, NU mai discutăm cu un PRĂPĂDIT care a încercat și el SĂ SE BAGE-N SEAMĂ!!!
(Totuși, acum, înainte de ADIO, îți recomandăm să-ți termini măcar… școala-primară, pentru a afla când se pune virgulă lângă/înainte-sau-după conjuncția „și”, în… PROPOZIȚIE și FRAZĂ!)
[…] Sursa: Ziaristii.com […]
[…] Sursa: Ziaristii.com […]