Acasă Lumea "Într-o săptămână mi-am pierdut tatăl și soțul. Acum, fetița mea de 10...

„Într-o săptămână mi-am pierdut tatăl și soțul. Acum, fetița mea de 10 ani îmi dă curajul să trăiesc”

„O ultimă privire înainte de a urca în ambulanță, apoi nu l-am mai văzut”, povestește Cristina Magni, o femeie de 37 de ani din Brignano Gera D’Adda, localitate din apropiere de Bergamo, despărțirea de soțul ei, mort de coronavirus.

Cotidianul „L’Eco di Bergamo” povestește drama acestei femei care, din cauza coronavirusului, a pierdut într-o săptămână oamenii cei mai importanți din viața ei: mai întâi a murit tatăl, apoi soțul.

Claudio Polzoni, soțul Cristinei, avea 46 de ani și era carabinier în Bergamo.

„Acum o mai am pe Anna, fetița mea de 10 ani, care îmi dă curajul să merg înainte”, spune femeia.

O fatalitate și o rapiditate care te lasă fără cuvinte. Destinul crud se citește în ochii tinerei mame, obosiți și umflați de lacrimi.

„Cristina ne întâmpină în curtea casei, extrem de curată și bine întreținută. Are mănuși pe mâini, mască pe față, păstrează distanța de siguranță”, povestește reporterul publicației italiene. „Și ea este pozitivă la coronavirus, dar, din fericire, fetița nu s-a îmbolnăvit. Este o femeie extenuată, obosită, cu fața și vocea de copilă”.

„Totul a început când tata a început să se simtă rău”, povestește Cristina. „L-au dus la spital, dar cum nu mai erau locuri la terapie intensivă, l-au pus doar la aparatul de respirat. Nu a fost de ajuns. Am fost să-l văd și măcar am apucat să-i mai spun: «Tati, te iubesc!»”

„Am schimbat doar o privire. Ultima”

Nu același lucru s-a întâmplat, însă, cu soțul său, care a început să se simtă rău după o săptămână. „Credeam că era o simplă răceală, dar situația se înrăutățea pe zi ce trecea. Din ce în ce mai galopant, până când într-o seară Claudio se simțea foarte rău și nu mai putea respira. Am sunat ambulanța pentru prima dată, dar medicul de acolo a decis că nu avea nevoie să fie internat. A vrut să vorbească la telefon cu soțul meu și a hotărât că respira destul de bine”.

„Până la urmă”, își amintește Cristina, „ar fi trebuit să mă impun, să urlu, să-l fac să înțeleagă că greșea, dar am respectat decizia medicului. Iar acum regret. Și voi continua mereu să regret că nu am insistat! Claudio a rămas în pat să doarmă, iar eu și Anna am mers să dormim pe divan, cum făceam de săptămâni, din cauza carantinei. În dimineața următoare l-am găsit într-o stare foarte gravă. Nu mai respira. Am chemat din nou Salvarea și de data asta au venit să-l ia”.

„A fost totul extrem de rapid. Eu eram concentrată pe ceea ce făceau operatorii sanitari. Ar fi trebuit să-i spun multe lucruri, dar în acel moment nu ne-am spus nimic. Am schimbat doar o privire. Ultima. În zilele următoare aveam vești despre el prin intermediul colonelului Paolo Storoni, care suna medicul și mă ținea la curent. Apoi, într-o seară, a avut un stop cardiac. Iar eu nu l-am mai văzut pe Claudio”.

Acum, pentru Cristina a mai rămas doar Anna. „Adevărul este că ea îmi dă curajul să merg înainte. E tot ce mi-a rămas. Știu prin ce trece, pentru că și eu am rămas fără mamă la 9 ani. Anna nu voia să creadă că eroul ei, tatăl carabinier, nu mai era. A vrut să vină colonelul să-i confirme. Și Anna i-a dăruit un desen pe care era scris: «Mulțumesc, carabinieri!». Desenul este acolo, pe masa din biroul colonelului Storoni”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

VIDEO. Totul despre coronavirus, în 8 minute: cum a apărut, cum acționează, cum a ajuns să ne terorizeze

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings