Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în țara noastră, susține, pentru Ziaristii.com, că din toamnă „o să avem medicamente cu care să tratăm pacienții ca să nu mai moară de Covid-19”.
Ar fi foarte bine să ținem cont de vorbele profesorului universitar Alexandru Rafila. Să ne protejăm grupele de risc, de la cardiaci și hipertensivi la diabetici și persoane cu boli pulmonare, altfel va fi rău. În același timp, să punem în aplicare mesajele primite de la autorități.
Cel mai greu episod se va consuma în această lună, când se așteaptă atingerea pragului maxim al epidemiei de Covid-19 în România. Așadar, oameni buni, stați în case! Nu ieșiți pe-afară decât la nevoie și în intervalele orare anunțate deja de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență!
Expertul Rafila declară, pentru Ziaristii.com, că, oficial, nu ne vom putea vaccina împotriva acestui tip de coronavirus mai devreme de un an, un an și jumătate. Important de știut: „Dacă acest virus o să rămână în circulație mai mulți ani, o să producă infecții sezoniere”.
„Mortalitatea de 5% la nivel global e apropiată de adevăr”
Reporter: Domnule doctor, care este starea de spirit la Organizația Mondială a Sănătății în legătură cu acest coronavirus, având în vedere că numărul de morți a explodat în țări precum Italia, Spania, Franța, SUA?
Alexandru Rafila: Mortalitatea, după cum vedeți, e cam 5% la nivel global. Erau la un moment dat un milion de cazuri și 50.000 de decese. E foarte diferită de la țară la țară, din două aspecte. Și din ceea ce ține de categoria afectată. Adică, dacă proporția nu e la persoane vârstnice sau, dimpotrivă, dacă aceasta e la persoane care au mai multe feluri de boli. Așa s-a întâmplat în Lombardia. Mai bine de jumătate aveau peste 70 de ani. Al doilea aspect e legat de modul de raportare, care e diferit de la țară la țară. Dacă ai decese pe bază de pneumonie, insuficiență respiratorie, după infecția cu noul tip de coronavirus, este un tip de raportare. În Germania așa se raportează. În alte țări se raportează și dacă pacientul are 3-4 boli cronice și el moare de fapt din cauza agravării uneia dintre boli, dar cauza morții este considerată a fi tot coronavirusul. Probabil că mortalitatea de 5% la nivel global este apropiată de adevăr.
– Cum explicați proliferarea acestui virus față de cei din anii trecuți? Lumea a fost luată prin surprindere.
– Prin surprindere, fiindcă nu ne-am mai întâlnit niciodată cu acest tip de virus. Dacă el o să rămână în circulație mai mulți ani, o să producă infecții sezoniere. Important e să avem un vaccin ca să-i întrerupem transmiterea. Asta-i singura soluție.
„În China, una se declară în acte, altceva e în realitate”
– China n-a fost un exemplu pentru italieni, francezi, spanioli. Au continuat să primească turiști. Ce credeți că s-a întâmplat în acele țări?
– Probabil că a fost un exemplu, dar și-au dat seama prea târziu. Referitor la Italia, e o comunitate importantă de chinezi în Lombardia. Au și schimburi comerciale foarte multe. E greu de spus, mai ales că situația din China n-a fost și nici nu cred că e foarte bine cunoscută. Una se declară în acte, altceva e în realitate.
– Doar e țară comunistă. Sau e și mult adevăr în comunicatele chinezilor?
– Raportarea primelor cazuri a fost făcută târziu. Nici ei nu cred că au fost foarte conștienți de ceea ce li se întâmplă, pentru că, dacă îmi aduc aminte, unele dintre autoritățile de acolo au fost demise pentru reacții întârziate. Au fost demise chiar de către Guvernul chinez.
– Clasamentul cu numărul de infectări și de morți la nivel mondial arată înfiorător. Cifrele se multiplică în fiecare zi. Au mai fost situații atât de grave?
– Au mai fost amenințări, precum gripa din 2009. Acea pandemie. Dar mortalitatea de atunci nu e comparabilă în niciun fel cu cea de acum.
„Avem resurse limitate și spitale destul de vechi”
– Ce s-a putut întâmpla după episoadele de SARS și MERS, de-am ajuns să ne confruntăm cu un virus atât de puternic din punct de vedere al infectării și al mortalității? O parte a presei a scris că FBI ar fi prins, în 2018, un cetățean chinez pe teritoriul SUA cu niște fiole de SARS și MERS.
– Sunt speculații. Nu sunt informații oficiale. Teoria complotului e prea mult vehiculată.
– Cum ne situăm la nivel de țară în privința protecției față de coronavirus?
– Avem resurse limitate și spitale destul de vechi. Nu suntem în pole position.
– Nu se puteau face stocuri de materiale în anii trecuți?
– Ei, întotdeauna se puteau face, mai ales că pregătirea pentru pandemie este în general recomandată a se realiza foarte minuțios. Nu e ceva nou. După pandemia din 2009 a existat o strategie la nivel global, care ar fi trebuit implementată de fiecare stat membru, dar nu s-a întâmplat.
– Nu s-a întâmplat nici la noi.
– Nici la noi nu s-a întâmplat. Spre exemplu, Germania e pregătită din acest punct de vedere.
„A fost o Hotărâre de Guvern în privința pregătirii pentru pandemie. S-a dat în urmă cu câțiva ani, dar nu cred că a fost luată în seamă”
– La noi de ce nu s-au aplicat măsurile?
– De ce? Uitați-vă la istoria României. Nu mă întrebați pe mine de ce.
– Cine trebuia să solicite aplicarea măsurilor în timp de pandemie?
– Miniștrii Sănătății de atunci, guvernele. Era o chestiune cunoscută. Nu era nimic secret.
– S-a dat o lege în acest sens?
– A fost o Hotărâre de Guvern în privința pregătirii pentru pandemie. S-a dat în urmă cu câțiva ani, dar nu cred că a fost luată în seamă.
– În ce an s-a dat?
– Dacă nu mă înșel, în 2015.
– Erau prevederi clare?
– Erau. A mai fost și chestiunea cu Ebola. După finalizarea ei, ar fi trebuit să facem niște stocuri în plus.
– Domnul Raed Arafat declarase că tot ce s-a folosit pentru epidemia de coronavirus rămăsese din stocurile vechi, de pe vremea virusului Ebola.
– Exact așa e.
– Și de atunci, nimic? Mai ales că virusul nu ține cont că ești om simplu sau ministru. Acum, totul se întoarce împotriva noastră.
– Da, da. Absolut.
„Nu se fac vaccinuri pe specificul populației”
– Credeți că o să apară un vaccin cât de curând?
– O să apară un vaccin într-un an, un an și jumătate. Mai repede, nu.
– Dar de al nostru, cel de la Timișoara, ce ziceți?
– E doar un vaccin declarativ, deocamdată.
– Ați luat legătura cu cei de acolo,cu cei de la Institutul Oncogen?
– Nu, nu. N-am luat legătura și nu știu exact ce se întâmplă acolo. Mi s-a părut foarte rapid felul în care au acționat – „Avem vaccinul”. Dacă lucrurile erau așa avansate, existau, cu siguranță, persoane, companii interesate să-l preia.
– Din ceea ce ne-a declarat directorul institutului, am desprins că e vorba de un vaccin care se face și pe specificul populației României.
– Am auzit. Mi se par niște chestiuni care nu se potrivesc. De aia nici n-am insistat.
– E ceva ce nu se potrivește din acest punct de vedere?
– Dom’le, nu se fac vaccinuri pe specificul populației. Dar, mă rog!
– Deci, nu se fac?
– Eu n-am auzit, dar, mă rog, nu înseamnă că nu există, dacă n-am auzit eu. Poate există la Timișoara. Nu știu dacă e pe specificul populației din Timișoara sau din toată România.
– Vaccinul e testat acum pe celule umane.
– Trebuia să-i întrebați dacă celulele umane sunt românești sau dacă sunt din import.
„Nu putem produce orice. Gândiți-vă că s-a dezvoltat foarte mult biotehnologia. Dacă nu găsești un parteneriat cu cineva care să-ți poată pune la dispoziție tehnologia avansată, nu poți să faci nimic”
– N-ar fi fost bun acum Institutul Cantacuzino, care între timp a fost pus pe butuci?
– Era bun ca institut de cercetare. Să producă acest vaccin, era puțin probabil. Trebuie niște resurse foarte, foarte mari.
– Aveți o experiență vastă. Ce-i de făcut în privința producerii vaccinului în România?
– Nu putem produce orice. Gândiți-vă că s-a dezvoltat foarte mult biotehnologia. Dacă nu găsești un parteneriat cu cineva care să-ți poată pune la dispoziție tehnologia avansată, nu poți să faci nimic. E ca la mașini. Dacia a ieșit pe piață pentru că a fost un partener care a retehnologizat-o. Patriotic, putem încerca, dar trebuie să avem și o finalitate, nu?
– Activitatea școlară, universitară, se poate relua de la jumătatea lunii mai?
– Trebuie să se revină în funcție de situația locală. N-o să fie aceeași situație în fiecare regiune din România. Nu trebuie să înceapă toate activitățile economice, școlare în aceeași zi.
– La câte grade moare acest virus?
– Moare repede. Nu asta e problema. Moare la 60-70 de grade. Problema e că se transmite prin contact direct.
– Vara mai scăpăm de el?
– O să mai scadă transmiterea, dar nu dispare virusul.
„O să atingem un maxim în vreo trei săptămâni”
– Ne vom confrunta cu acest virus și în toamnă?
– O să apară și în toamnă. Până atunci, însă, o să avem medicamente cu care să tratăm pacienții ca să nu mai moară.
– Cum se vede virusul la microscop?
– La microscopul electronic, nu e ceva neobișnuit. Sunt 500 de feluri de coronavirus. Așa că nu are nimic special.
– Ce ne așteaptă în această lună?
– O să atingem un maxim în vreo trei săptămâni. Vin trei săptămâni critice.
– Ce decalaj e între noi și țările din Vestul Europei, atacate puternic de coronavirus?
– De vreo trei săptămâni.
– E posibil să ajungem la nivelul mortalității din Italia?
– Depinde cum ne protejăm grupele de risc. De asta depinde. Dacă nu luăm măsuri, situația poate escalada în orice moment și să fie cam așa.
Mi se pare foarte superficial interviul. Plin de mistere. Cum se poate ca asa un spevialist sa nici nu se intereseze ce e cu vaccinul de la Timisoara?!!! Adica parca nici nu vrea sa cerceteze daca exista vreo sansa de a fi adevarat ce spun oamenii aceia…pe de alta parte acei oameni sr laudasera ca le-au furat chinezii ideea….Ne tin toti cu minciuni ca sa-si acopere neputiintele!!! Cica la toamna vor fi medicamente sa nu mai moara oameni!!! Dar acum nu sunt medicamente? Oare e nevoie sa moara oameni ca sa fie bine mai tarziu?….
Criza asta cam miroase a facatura!!! O facatura marsava….te pomenesti ca e facuta cu scopuri nobile pentru omenire :)…scopuri pe care nu le vedem noi acum….
Ala de la Timisoara doar toaca banii statului, chipurile pe cercetare. Si cum se iveste ocazia e dispus sa dea strainilor rezultatele cercetarii obtinute cu banii statului roman. Cand a vazut ca poate fi tras la raspundere a inventat minciuna ca i-au furat chinezii inventia.