Aproape pe nesimțite, valul 5 al pandemiei se înalță cu repeziciune în România: de luni până marți s-a dublat numărul noilor cazuri de infectare, iar față de acum o săptămână avem de 3,4 ori mai multe. Ascensiunea noului val pandemic găsește țara mai nepregătită ca niciodată. Nu s-a luat nicio măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, vaccinarea aproape că nu mai există, certificatul verde a fost îngropat, noile pastile anti-Covid nu se găsesc, iar ministrul Sănătății îi sfătuiește pe oameni să-și ia termometre și pulsoximetre.
Din acest moment, numărul de infectări nu poate decât să crească din ce în ce mai repede. Debutul valului 5 a fost lent și aproape insesizabil. Pe 19 decembrie 2021 erau 499 de cazuri, pe 23 decembrie – 775, iar acum o săptămână, pe 28 decembrie – 1.144. Luni, 3 ianuarie 2022, erau 1.756 de cazuri, pentru ca marți, 4 ianuarie, să fie deja 3.900 – adică de peste două ori mai multe.
Guvernul PSD-PNL nu doar că a prăbușit ritmul vaccinării, dar n-a autorizat nici importul noilor pastile anti-Covid dezvoltate de Merck și Pfizer, pe care restul Europei occidentale și SUA l-au aprobat în regim de urgență
Medicul Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății, a afirmat luni seara că se așteaptă ca în valul 5 să fie de două ori mai multe infectări decât în valul 4 – adică aproximativ 800.000 de îmbolnăviri. E de așteptat, spun experții, ca valul 5 să fie mult mai scurt, dar și mult mai intens față de cumplitul val 4, în care s-au înregistrat și vârfuri de 16.000 de infectări și 600 de morți pe zi.
Valul 5 va ajunge, estimează medicii, la peste 25.000 de infectări pe zi.
Guvernul a avut la dispoziție o lună să pregătească furtuna, dar nu s-a făcut absolut nimic. Nu doar că fluturata lege a certificatului verde a fost blocată politic de Iohannis și coaliția PSD-PNL, dar nici un plan de măsuri de prevenție – precum cel pregătit de alte țări din Occident – n-a fost făcut.
Dacă tot au prăbușit fără speranță vaccinarea (marți au fost imunizate 8.004 persoane cu prima doză), autoritățile ar fi putut autoriza în regim de urgență – cum au făcut toate celelalte țări din Vestul Europei – noile pastile antivirale dezvoltate de companiile Pfizer și Merck. Nici acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că medicamentele de ultimă generație în tratarea Covid nu se vor găsi în România în valul 5.
Prezentată de conspiraționiști ca dovadă a manipulării cifrelor de către autorități, explicația pentru creșterea numărului de infectări după sărbători e logică și nu e nevoie să fii savant ca să înțelegi de ce se produce. În ultimele două săptămâni, oamenii au circulat și interacționat mult mai mult decât de obicei.
Perioada de incubație a virusului este de 2-10 zile, în funcție de fiecare organism unde ajunge. Reînceperea activității crește și numărul testărilor. Pe măsură ce se întorc și turiștii de pe Valea Prahovei, iar noua tulpină Omicron, mult mai contagioasă, ajunge în comunități, începe și răspândirea virusului.
Singura veste bună este una datorată norocului: OMS anunță că noua variantă a Covid afectează în special căile respiratorii superioare și mai puțin plămânii. De aici simptomele mai blânde
Singura veste bună vine de la soartă și nu dinspre Guvernul României. Sunt tot mai multe dovezi, confirmate deja de Organizația Mondială a Sănătății, că varianta Omicron produce simptome mai ușoare ale Covid decât precedentele tulpine.
Experți ai OMS au validat concluziile inițiale ale cercetătorilor din Africa de Sud – unde a fost identificată noua tulpină –, observând că Omicron afectează cu predilecție căile respiratorii superioare și mai puțin plămânii. Asta înseamnă că simptomele sunt mai blânde, consemnează Reuters.
Abdi Mahamud, manager pentru monitorizarea Covid în OMS, a afirmat la Geneva, într-o conferință de presă, că „ar putea fi o veste bună”, deoarece „sunt din ce în ce mai multe studii care arată că Omicron infectează partea superioară a corpului, spre deosebire de alte variante care ar putea provoca pneumonie severă“.
Expertul OMS a adăugat însă și o veste proastă pentru România. Transmisibilitatea foarte mare a Omicron va fi o amenințare pentru țările în care cea mai mare parte a populației este nevaccinată – precum România.
Rata mortalității a fost scăzută, până acum, în țările occidentale afectate de valul 5, dar acestea au majoritatea populației imunizată – iar unul din beneficiile vaccinului este că reduce virulența bolii. Rămâne deocamdată de văzut cum se va manifesta Omicron când va întâlni populații majoritar nevaccinate.