marți, octombrie 15, 2024
AcasăNewsÎn timp ce liberalii forțează legislația ca să-l bage în Parlament, Iohannis...

În timp ce liberalii forțează legislația ca să-l bage în Parlament, Iohannis pleacă în SUA cu același avion de lux ale cărui costuri le ține secrete

-

Președintele Klaus Iohannis pleacă iar în SUA, tot la bordul aeronavei ultraluxoase închiriate din bani publici care sunt ținuți la secret, în timp ce, la București, PNL încearcă să-i execute ordinul de a forța legislația ca să-i asigure și din decembrie un fotoliu cald în Senatul României. Publicația Boarding Pass semnalează că Iohannis pleacă la Summitul ONU de la New York cu avionul privat Gulftream G550 adus special din Dubai pentru „faraonul“ român.

Există șanse ca această extravaganță sfidătoare, în plină criză economică în care a băgat România, să fie și ultima pentru Iohannis, căruia mandatul de președinte îi expiră în decembrie.

Șeful statului – care și-a luat și nevasta cu el – a plecat luni direct de la Constanța, unde se relaxa, ca de obicei, la vila prezidențială de protocol de pe Litoral. Zborul a fost direct, fără escală, și a durat 9 ore până în orașul american.

Gulfstream G550 este un avion privat de lux a cărui închiriere costă extrem de mult, motiv pentru care e folosit în principal de dictatorii africani, oligarhii și șefii de stat din zona ex-sovietică și de proprietari de mari companii.

- Advertisement -

Iohannis a făcut o pasiune pentru această aeronavă pe care a închiriat-o în toate deplasările din ultimii doi ani, fie că a fost vorba de zboruri lungi – până în Africa ori în SUA –, fie chiar lângă casă, cum a fost luna trecută, când a mers la Chișinău.

În ciuda tuturor protestelor societății civile indignate, președintele și-a văzut de drum, continuând să apeleze la această aeronavă, să ignore cererile de decență și să refuze orice explicație ori publicarea costurilor acestei extravaganțe.

- Advertisement -

În bătaie de joc față de opinia publică, șeful statului a răspuns că nu poate divulga cât costă din bani publici închirierea avionului de lux, deoarece informațiile sunt secretizate. Iohannis a omis să spună că tocmai el a fost cel care a dispus secretizarea acestor cheltuieli.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iohannis a decorat doi PSD-iști siniștri: Mihai Busuioc (lacheul lui Dragnea) și Aurelian Bădulescu (grobianul Gabrielei Firea)

* Colaps total al Justiției în regimul Iohannis-PSD: judecătoarele Lia Savonea și Adriana Ispas și-au motivat anularea condamnării de 14 ani a lui Mario Iorgulescu prin faptul că „micuțul“ n-ar fi vrut să-și omoare victima!

Robert Turcescu îi numește „patrioți“ pe șefii MApN care au întârziat livrarea sistemului Patriot către Ucraina. „S-a tras de timp cât s-a putut!“, se bucură rusofilul

5 COMENTARII

  1. Pai, de ce sa nu cheltuie banii românilor daca acestia nu zic nimic? Nicio manifestatie de protest in masa, niciun geam spart la Cotroceni… de ce sa nu aiba tupeu, daca are cu cine?

    Atâta timp cât románii nu misca in front, nu ies in mod colectiv din indolenta ca sa schimbe sistemul care ii fura pe fața, politicienii vor face ce vor. Românii n-au inteles dupa atata timp ca intr-o democratie, politicienilor trebuie sa le fie frica de reactia maselor de oameni, si nu invers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -