luni, octombrie 14, 2024
AcasăOpiniiGafele decrețelului Mircea Natonitul

Gafele decrețelului Mircea Natonitul

-

Venit dinspre o funcție importantă în structurile euroatlantice, secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană părea a fi un om cu mari șanse de a câștiga alegerile pentru cea mai înaltă funcție în statul român. Dar…

Nu e puțin lucru să fi avut o funcție cu vizibilitate pentru partenerii noștri occidentali, iar lumea a mai uitat de prestația lui Geoană de dinainte de a ocupa o asemenea poziție. S-a comentat sporadic despre slaba importanță a acestei funcții, dar e mai lesne să candidezi la prezidențiale venind dinspre o funcție în NATO decât de la Primăria Sibiu.

Veste numirii lui Mircea Geaonă la NATO, în 2019, ne-a luat prin surprindere, dacă ne gândim la neinspirata vizită la Moscova și la și mai neinspirata vizită la Sorin Ovidiu Vîntu, ambele în timpul campaniei electorale din 2009. Să nu mai amintim de replica lui la celebra declarație a lui Traian Băsescu, potrivit căreia Marea Neagră nu trebuie să rămână un lac rusesc: „Prin această afirmaţie, şeful statului a adus un afront atât Rusiei, cât şi statelor membre NATO”. Vedem pentru ce se bat astăzi partenerii noștri din NATO: și pentru ca Marea Neagră să nu rămână lac rusesc. Să nu mai amintim… Sau, da?

Da! Ne-o cere chiar Geoană. Nu știam cum s-a calificat atunci pentru acea funcție, însă recent ne-a spus că datorită cercurilor de interese din jurul lui Donald Trump, al celui ce l-a felicitat pe Putin pentru invadarea Ucrainei, pe care Geoană îl așteaptă să revină la Casa Albă. Ferească votul americanilor!

- Advertisement -

Deci, am aflat cum s-a calificat Mircea Geoană pentru acea funcție și constatăm o anumită coerență cu modul în care se descalifică pentru cea de președinte al României. Marele atu, despre care am aflat cum l-a dobândit, este contracarat puternic de două mici defecte ale lui: vorbește și acționează. În rest, e-n regulă.

Nu știu dacă Mircea Geoană a lecturat celebra poveste Greuceanu, unde ar fi aflat înțeleapta spusă: „Dacă te-ai gândit tu, rău te-ai gândit; dacă te-a sfătuit cineva, rău te-a sfătuit”. Cât de bine i-ar fi prins, mai bine decât un doctorat contestabil! Și spun asta constatând șirul de gafe comise de cel ce a vrut și mai vrea să fie președintele României.

Despre faptul că deține o gură ce o ia cu mult înainte gândirii ne informase Ion Iliescu, când l-a catalogat ca „prostănac”. Bătrânul boșlevic ne-a lăsat moștenire un om politic cu tot cu eticheta aferentă, asemănătoare cu cea de pe cutiile de ghiveci de legume de pe rafturile belșugului comunist.

- Advertisement -

„Să râdem cu/de Mircea Geoană!” ar putea fi sloganul campaniei neobositului prezidențiabil. Nu trec două zile fără să aflăm ce prostii a mai spus sau la ce întâlniri absolut neinspirate a mai participat (pentru că există întâlniri și mai neinspirate decât vacanțele cu Rizea de la Monaco).

Am râs copios când am văzut fotografia în care fericitul Tucă, sau Tucă Felix, trona la masa în care de o parte era Geoană, iar de cealaltă erau Ciolacu și Ponta (fostul șef de campanie al lui Geoană). Foarte sugestivă reintrarea în România celui care încă mai era șef la NATO!

Apoi, am citit discursul său la o întâlnire cu o comunitate religioasă, în care a marcat toate temele lui Terheș Europarlamentaru’ și Teodosie Constănțeanu’, vorbind de un mic dejun cu rugăciune de au crăpat AUR-iștii auzindu-l. Doamne, am zis, țara asta se umple de sfinți, ultimul pe listă fiind Mircea Natonitul.

Și pentru ca nazbâtiile să acopere un evantai cât mai larg, s-a legat ca boala de om sănătos de Traian Băsescu, cel care l-a snopit în două rânduri de alegeri. Singurul lucru pe care un om ca Mircea Geoană trebuia să-l facă în campanie, în raport cu marele său învingător, era să tacă. Dar, nu, Domnul l-a dotat cu acea gură despre care spuneam că este foarte iute și-l pune în încurcătură până să i se trezească mintea.

Mitocănia emisă la adresa lui Traian Băsescu a fost absolut gratuită și a scos în evidență un mare complex pe care l-a dezvoltat față de fostul președinte. Imaginea a fost aceea a unui pechinez care a provocat un buldog ce dormita, iar acesta s-a deranjat de i-a aplicat doar o gheară: „I-am administrat două bătăi politice și pot să-i înțeleg resentimentele. Dar afirmațiile sale, în care împarte deja funcții și responsabilități unor foști demnitari, îl pun în poziția de a se pregăti pentru un al doilea episod «Mihaela, dragostea mea»… Aș vrea să-i spun un lucru foarte direct: nu mi-am propus să fiu parte a acestei campanii, dar nici nu vreau să mă pun în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”.

Și i-a mai spus fostul președinte că nu a ajuns atât de degradat biologic încât să-i ureze sănătate Regelui Mihai, trecut la cele veșnice în 2017, așa cum a făcut-o de curând Mircea Geoană.

Probabil că cineva l-a sfătuit pe Geoană că trebuie să se recupleze la vehiculul Băsescu cu orice risc, iar el a făcut-o. Or, nu orice ieșire în presă este aducătoare de admirație și de voturi. (Vezi mai sus trimiterea la Greuceanu).

În fine, pentru a se adresa tuturor vârstelor, Geoană a susținut că și el este „decrețel”, adică copil născut după criminalul decret pentru interzicerea avorturilor, dat de Ceaușescu în 1966. Dar Mircea Geoană s-a născut cu 8 ani înainte; când se nășteau „decrețeii”, el mergea deja la școală.

Omul are o problemă cu timpul: consideră că s-a născut mai târziu și că Regele Mihai încă primește urări de sănătate.

Decrețel sau decrepițel? Traian Băsescu trebuie să știe.

Campania este la început și, cu siguranță, vom mai afla ce și-ar mai dori Mircea Geoană să fie. Omul acesta s-a vrut președinte – nu i-a ieșit; se vrea decrețel – prea târziu; se vrea iar peședinte… Un om zbuciumat ce-și caută vindecarea într-un mandat.

DE ACELAȘI AUTOR:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -