duminică, decembrie 8, 2024
AcasăOpiniiHoţii vor la putere

Hoţii vor la putere

-

Urmărind, în ultimul timp, tot ce se întâmplă în țară, mi s-a creat impresia că Republica Moldova abia mai respiră. N-are aer. Iar oxigenul îi este luat de cei care vor s-o distrugă. De această oaste de hoți care se întrec în cursa către Președinție, făcându-și campanie electorală prin ură și denigrare.

Declarațiile acestor bandiți îmi amintesc de o rusoaică din Basarabia, care, fiind întrebată ce părere are despre faptul că Rusia a atacat Ucraina, a răspuns: „Rossia tolko delaet tam pareadok!” („Rusia nu face decât ordine acolo!”). Iar dacă ar trebui ca aceasta să intervină și-n Republica Moldova, ocupanta a spus răspicat: „Zdes eșcio nujnee!” („Aici e și mai mare nevoie de ea!”).

Dar aceeași părere o au și mulți dintre candidații noștri care visează să facă atâta ordine în țară, așa cum n-a făcut-o nici măcar tătuca Stalin. De aceea umblă de la un post de televiziune la altul și ne îndeamnă să votăm „corect”. Adică pe ei, fiindcă, odată ce vor ajunge la putere, vom avea salarii mai mari, cu condiția să nu lucrăm; pensii astronomice, doar să nu îmbătrânim; și gaz gratuit, numai să nu-l folosim.

Iar dacă viitorul copiilor noștri este umbrit de cărți, acești „mari” politicieni, care așteaptă ziua de 20 octombrie ca și cum vine Crăciunul, sunt pregătiți să interzică cititul, precum și examenele obligatorii. Pentru că, „da ladno” („hai, lasă!”), poți ajunge președinte și fără să știi prea multă carte.

- Advertisement -

Și ca să te convingă, îți recită o strofă din „Luceafărul” lui Mihai Eminescu:

„Cobori în jos,

Luceafăr blând,

- Advertisement -

Oi,

Alunecând…

Oi, nu mai știu!

Oi…”

Un recital impecabil pe care-l repetă toți acești analfabeți bâlbâiți, începând de la „Solnîșko”, „Pobedușka”, „Sila v vlasti” etc. („Soarele meu”, „Victorie”, „Puterea e-n conducere”), care speră că la alegeri vom uita toate ororile prin care a trecut poporul nostru și-i vom vota iarăși pe cei „cu crucea-n sân, iar la suflet – păgâni”.

Numai că ne-am săturat să ni se tot facă ordine-n casă. Aceste lăcuste care ne-au invadat ar fi bine s-o facă pe patrioții acolo, în Rusia cea măreață, pe care o iubesc atât de mult! Iar pe noi să ne lase-n pace, fiindcă viitorul ni-l putem decide și singuri, alegând în fruntea statului un președinte care să simtă și să gândească românește. Numai așa vom izbuti!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

Un gest de curaj

Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

„Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

În căutarea demnității

De acasă – acasă

Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

Educați să ne urască

Limba unui neam

4 COMENTARII

  1. La noi HOȚII sunt la putere. Au ucis in 1989 ca sa poata sa jefuiasca tara în voie. S-au inhaitat toti securistii si au pus mana pe tot, s-au imbuibat, au furat, au mintit, au jefuit si au adus tara in faliment. SECURISTII au devalizat bancile, au pus mâna pe indistrie, si-au cladit imperii care sug tot… Romania va disparea de pe harta Europei cât de curând/ Leprele comtina su fure…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -