vineri, aprilie 19, 2024
AcasăJustițieSituația la vot în Consiliul UE: francezul - 50, Kovesi - 29,...

Situația la vot în Consiliul UE: francezul – 50, Kovesi – 29, neamțul – 29. Urmează bătălia din Parlamentul European

-

Laura Codruța Kovesi a primit punctajul minim din partea Luminiței Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, care a avut mandat de la București (de la Guvern, prin Ministerul de Externe) să voteze împotriva fostei șefe a DNA.
Kovesi a obținut 29 de puncte, la fel ca germanul Andres Ritter (54 de ani), în cadrul votului în Consiliul COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles.
Pe locul 1 s-a situat francezul Jean-François Bohnert (58 de ani), cu 50 de voturi.
Fiecare dintre cei 22 de ambasadori ai țărilor care au aderat la instituția Procurorului European a avut posibilitatea de a vota astfel: locul 1 – trei puncte; locul 2 – două puncte; locul 3 – un punct. Luminița Odobescu i-a acordat trei puncte lui Bohnert, două lui Ritter și unul (minimum posibil) lui Kovesi.
Conform punctajului, rezultă că au votat doar 18 ambasadori (18 x 6 puncte = 108 puncte = 50 Bohnert + 29 Kovesi + 29 Ritter), ceilalți 4 fiind absenți sau abținându-se de la vot.
Consiliul COREPER este prezidat de România, care deține președinția Uniunii Europene până la 30 iunie.

Pașii următori

Pe 27 februarie, la o zi după votul din Parlamentul European, Consiliul COREPER are programată o nouă reuniune.

În paralel, în Parlamentul European se derulează procedura separată de numire a procurorului-șef european. Comisia LIBE (libertăți civile, justiție și afaceri interne) este cea competentă în acest proces, însă în ultimele zile și Comisia CONT (control bugetar), care se ocupă de directiva privind protejarea intereselor financiare ale UE (fonduri europene), a cerut sa participe la audieri și la votul asupra procurorului-șef european.

Din Comisia LIBE face parte și Monica Macovei. În Comisia CONT, unul dintre vicepreședinți este Cătălin Ivan, independent, fost PSD-ist, un dușman al lui Liviu Dragnea.
Dacă Parlamentul European și Consiliul UE nu vor ajunge la același candidat pentru a fi numit, cele două instituții colegiuitoare vor trebui să negocieze în continuare.
- Advertisement -

5 COMENTARII

    • Romania, Ungaria, Polonia si Italia au votat impotriva LCK.
      Faptul ca reprezentantul guvernului Romaniei a votat impotriva LCK este ceva extrem de jegos, o atitudine de neamuri proaste. Puteau sa se abtina, era mai elegant.
      In ce priveste celelalte trei tari, votul lor arata ca se contureaza deja un grup. Ce simpatii are acest grup se stie.

  1. Iata, oricat de mult s-a straduit UE sa organizeze un proces de selectie transparent si imun la presiuni extremiste pentru procurorul-sef al Parchetului European, totusi n-au putut anihila in totalitate influenta ordinara pe care ar putea-o avea unii de prin UE. Intr-adevar, si eu vad coagulandu-se in organismele UE un nucleu dur al extremistilor de stanga sau de dreapta, cele patru state cu probleme in justitie, care-si apara coruptii unii altora.

  2. Războaie mai mult sau mai puțin subterane, face toată lumea.

    Dar, una e să informezi europarlamentarii înainte de a vota și cu totul altă grozăvie este să decidă o comise că Parlamentul European nu mai trebuie să se mai voteze în plen (așa cum era planificat) ci să se schimbe regulile în timpul jocului iar decizia să o ia 12 dăștepți în secret, de capul lor.

    Mai ales că într-o primă instanță, după regulile stabilite cu mai mult de un an în urmă, țările au votat covârșitor.
    Poate nu v-a zis încă nimeni cum s-a votat și aveți o părere deformată. Hai să vă informez (pe scurt, francezul a luat câte 3 puncte de la 14 țări iar Kovesi a luat câte un punct de la 17 țări!). Mai în detaliu:

    francez: 14ț* 3p+ 8ț* 1p= 50 puncte
    koveși: 2ț* 3p+ 3ț* 2p+ 17ț* 1p= 29 puncte

    Legendă: ț – țări, p – puncte, * – semn înmulțire

    • Ați uitat să specificați că șireprezentantul României a votat împotriva, din punctul meu de vedere că cetățean obișnuit consider acest fapt ca un act de trădare a țării. Eu nu mă simt reprezentată de acest tip de persoane, ei își apără propriile lor interese. Și majoritatea oamenilor de rând, simpli ca mine gândesc în acest mod. Sincer mă simt rușinată că țara noastră este reprezentată de acest gen de indivizi. „Unde ești tu Tepes Doamne …”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -