Povestea „Zăpada”, publicată de Grigore Cartianu pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, a fost primită de cititori cu bucurie, emoții și chiar de lacrimi.
Sensibilitatea cu care a fost relatată o secvență din copilăria autorului, dintr-o iarnă a marilor zăpezi, i-a impresionat pe cei care au parcurs povestea până la capăt.
„Ce frumusețe de amintire și ce minunăție de narator!”, a exclamat Mihaela Nunweiller, fiica fostului fotbalist Lică Nunweiller și mare luptătoare anticorupție (protestele #Rezist). „M-ai făcut să zâmbesc, să plâng câteva lacrimi și să oftez!”, a scris Mihaela.
„Mi-ați trezit amintiri, au venit și lacrimile”, a punctat și Radu Roman.
„Superb!!! Chiar mi-au dat lacrimile!!!”, a confirmat Alexandru Gogoașe.
„Grigore Cartianu, nu-i prima oară când m-ai făcut să plâng!”, a recunoscut și Cătălina Lupu. „Toate poveștile tale sunt vii! Talentul tău și poveștile tale ne sunt balsam!”, a mai scris Cătălina, care a făcut și o sugestie: „O altă carte cu poveștile tale ar fi binevenită!”.
Grigore Cartianu a confirmat, pentru Ziaristii.com, că lucrează la un astfel de volum. „Va fi o carte-surpriză, altfel decât cele de istorie, politică și dezvăluiri pe care le-am publicat până acum”, a mărturisit Cartianu. „Mulți oameni vor plânge și mulți oameni vor râde și toți vor fi mai bogați după o asemenea lectură, care-i va scutura din cap până-n picioare, pentru că prin poveștile mele – povești reale, povești de viață intensă – își vor retrăi propria copilărie”, a mai spus gazetarul-scriitor, fondator al site-ului Ziaristii.com.
Mesaje provocate de povestirea „Zăpada”
„Ce frumusețe de amintire și ce minunăție de narator!
M-am înfiorat citind și am văzut cu ochii minții și ai sufletului fiecare descriere!
M-ai făcut să zâmbesc, să plâng câteva lacrimi și să oftez! Dar am oftat și a bucurie, bucuria că ai trăit așa o frumusețe de poveste!
Te-am rugat și în trecut, scrie-ne amintirile tale! Condeiul tău și harul tău narator, amintirile tale atât de frumoase și de vii ne-ar face cu siguranță mai fericiți și ar face lumea noastră mai bună!”
Ioana Imbrea: „Nemaipomenit de frumoasă povestea!”
Nelia Viuleț: „Am citit-o cu zâmbetul pe buze! Mă vedeam deja pe casa bunicilor mei dând zăpada de pe acoperiș! O copilărie fără griji și cu dorința mare de a face «un bine» cuiva”.
Adytu: „Felicitări, domnu’ Cartianu… Mi-ați făcut dimineața frumoasă. Am trăit asemenea momente. Ce amintiri nostalgice m-au copleșit. Într-adevăr, putem spune că veșnicia s-a născut la sat…”
Virginia Vranceanu: „D-le Grigore, mulțumim! Citesc și văd cu ochii deschiși exact ce spui d-ta, și da, nici vremurile și nici oamenii nu mai sunt ce au fost”.
Bogdan Tureac: „Am rămas fără cuvinte! Ce frumoasă povestire!”
Elena Dragoi: „Foarte frumoasă poveste ! Mulțumesc”.
Radu Roman: „Felicitari, domnule Cartianu… Mi-ați trezit amintiri, au venit și lacrimile și am realizat că s-au făcut 10 ani de când nu am m-ai fost iarna acasă…”
Dobrita Tapu: „Vă așteptam cu drag și interes!”
Adriana Georgescu: „Frumoasă povestire!”
Hugo André: „Domnule Cartianu, ne doream să vă reauzim / să vă citim iar «la gura sobei», să vă fim din nou COPII alături… Bucurie mare! Vă dăm spre citire mai departe, aici, pe plaiurile Fraților Grimm, unde Dorul Dor este printre ROMÂNI mereu înflorit!… Mulțumim cu plecăciune și IUBIRE!”
Mi Marcela Victoria: „Excelent condei! Unde ești, copilărie, cu zăpada ta cu tot?”
Lucia Obreja: „Superb! Ce ani minunați!!!”
Anca Mihaela Digusto: „Ca de obicei, multă sensibilitate și dor de copilărie, al fiecăruia dintre noi!”
Her Bogdan: „Frumos creionate în cuvinte… imagini detaliate… într-o dinamică aproape cinematografică”.
Cătălina Lupu: „Grigore Cartianu, nu-i prima oară când m-ai făcut să plâng! Toate poveștile tale sunt vii! Talentul tău și poveștile tale ne sunt balsam! O altă carte cu poveștile tale ar fi binevenită! Să ne fii!”
Doina Tudor: „Ce frumoasă povestioară!”
Alexandru Gogoaşe: „Superb!!! Chiar mi-au dat lacrimile!!!”
Gina Neacsu: „Minunat, ca de obicei!”
Sanda Nedelcu: „Frumooooos! Mulțumesc!”
Elena Teodorescu: „Frumoasă povestire, exact ca în copilăria mea, numai că aceste pârtii le făcea tata. Foarte frumos ați povestit, bravo!”
Liliana Rusu: „Minunat!”
Nicoleta Dragomir: „Am citit chiar şi ultima povestioară, «Evazionistul».Pe toate, toate, pe nerăsuflate. Sunt grozave! Am simțit gustul copilăriei ca pe o dudă zemoasă strânsă-ntre dinți, mirosul fumului de lemne, parfumul gutuilor şi-al dovleacului copt… Să le strângeți pe toate şi să le publicați. E păcat ca un asemenea talent, care transmite atâtea stări de fericire, să nu încânte deopotrivă şi părinți, şi copii, şi nepoți. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce am trăit astăzi cu ochii minții…”
Anonim: „Oha! Ca un Moș Crăciun ați apărut, domnule Cartianu, cu povestea asta! Da, așa au fost iernile pe timpuri. Oamenii băgau de seara lopețile în casă, pentru ca dimineața să aibă unealta de dat zăpada imediat de la ușă. Iar la casa unde zăpada acoperea ușa, acolo săreau vecinii în ajutor și făceau scări în zăpadă, ca să poată ieși din casă locatarii. Cu zăpada până peste gard, nu se mai știa cât ținea proprietatea fiecăruia. Ce vremuri! Păsările primeau grăunțele și apa în coteț, din grajdul vitelor ieșeau aburi când le erau duse apa și cocenii”.
Dacă doriți să recitiți povestea lui Grigore Cartianu…
Zăpada
Ningea de trei zile neîncetat. Ningea cu fulgi mari, pufoși, fulgi jucăuși, care scoteau și mâțele din casă, unde se răsfățau la căldura sobei.
Noi, prichindeii, ne bucuram fără măsură, scoțând câte-un uau! în fiecare dimineață când trăgeam colțul perdelei și vedeam omătul alb depus peste noapte. Uau, e până la genunchi! – am constatat după prima noapte de ninsoare harnică. Uau, e până la brâu! – după a doua noapte. Uau, se face de doi metri! – după a treia noapte.
Și tot ningea, și tot ningea, iar noi ne bucuram de parcă am fi vrut s-o țină așa toată iarna, să se facă zăpada cât casa. Era bucuria spectacolului nemaivăzut, asociată cu albul acela de o puritate absolută. Mai simțisem asta când a venit circul în sat, cu două mașini mari, cu prelată, iar dintr-o mașină a coborât șarpele boa – așa strigau babele prin sat, e șarpele boa! -, iar pe noi ne fascina însuși numele, trebuia să fie un șarpe mitic, un șarpe legendar. Ne era frică de el – dacă ne înghite? -, dar mai mare decât frica era curiozitatea, căci șarpe boa nu se mai văzuse pe ulița noastră de la facerea lumii sau, poate, de la trecerea cometei.
Șarpele boa a venit și a plecat, după ce l-a pupat pe obraz pe circarul care-l lăsa să i se înfășoare pe după gât, dar ninsoarea aceea nemaivăzută se tot așeza și promitea să nu mai plece până hăt la primvară, acoperind curțile și ulița și gardurile și pomii, iar babele ziceau că va înghiți și casele, căci zăpada asta e mai flămândă decât șarpele boa…
Povestile domnului Cartianu sunt reale, traite de dansul,traite de multi din generatia dansului si, nu in ultimul rand, traite de bunici. Citind povestea ,,Zapada,, ne sunt puternic ,,zdruncinate,, amintirile.Retraim amintirile copilariei si, cele mai grele amintiri,cele ale bunicilor care nu mai pot povesti.Bunicii care purtau iarna incaltamintea de vara pt ca alta nu era, bunicii care fierbeau boabe de porumb pe plita, bunicii care coceau mere si lipii pe plita,bunicii care iti spuneau ca n-o sa mai ninga pentru ca din departare se aude suieratul trenului foarte clar si cate si mai cate… acei bunici nu mai sunt… PS. pastrati cu grija povestile,domnule Cartianu, mai ales pentru generatiile care vor spune ca e iarna doar pt ca scrie in calendar.