Căsuța din poveşti

2
5407

POVEȘTI LA GURA SOBEI (6)

Căsuța din poveşti

Mi-e dor de căsuța bunicilor, care arăta precum cea din fotografie.

O căsuță cu două odăi, în care au crescut opt copii, zeci de nepoți și strănepoți. Și nu s-au plâns niciodată că nu e loc.

O căsuță înjghebată din bârne de stejar și acoperită cu șindrilă. Pereții erau văruiți în alb, iar pe jos era lut galben, bine bătătorit și acoperit ici-colo cu preșuri țesute la război.

O căsuță cu târnaț (pridvorul oltenesc) și cu scară de lemn. Podul ținea și loc de afumătoare, unde iarna atârnau cârnații și fâșiile de slănină.

O căsuță în care bunica țesea la război, iar bunicul făcea focul dis-de-dimineață și punea pe plită oala de ceai sau fierbea laptele muls în zori.

Și tot bunicii, ca doi vrăjitori, coborau în fiecare zi gutui și mere din fânar sau le aduceau din beci, pentru a le pune pe brâul sobei, ori băgau o jumătate de dovleac în cuptor.

Dar casa bunicilor nu mai e… A rămas doar amintirea ei, laolaltă cu amintirea unor oameni buni, cărora Dumnezeu le-a dăruit 91 și, respectiv, 89 de ani.

Bunicul fusese rănit în primul război mondial și hăituit de comuniști după cel de-al doilea. Bunica a hrănit zeci de guri flămânde, din grădina ei magică, în care ne-a învățat pe toți să dăm cu sapa și, prin dărnicia pământului, să producem roade. De toate avea Baba (așa îi ziceam): roșii, castraveți, ardei, fasole de mai multe feluri, cartofi, ceapă, usturoi, morcovi, porumb, cocoșei (un soi de porumb mărunțel, pentru făcut floricele pe plita încinsă – pop-cornul de azi), dovlecei, pepeni galbeni, lubenițe verzi cu miezul roșu, sfeclă, hrean, pătrunjel, mărar, țelină, izmă (mentă), cimbru, busuioc… plus mere, pere, prune, gutui, cireșe, vișine, zmeură, agrișe, coacăze… și câte-oi fi uitat…

De toate avea Baba în grădina ei miraculoasă, al cărei pământ negru și curat, pe alocuri pietros, ne învăța de mici, pe când mergeam de-a bușilea, să-l zgârmăm cu ghearele, să-i simțim mirosul reavăn, să-l gustăm – da, să-l gustăm -, să-l îndrăgim ca pe o ființă deosebită, să-l facem parte din sufletul nostru, oriunde ne-or duce drumurile vieții…

După bunici și după căsuța lor de poveste vom ofta toată viața. Doar pământul a rămas, așteptându-ne să-l răvășim cu săpăliga sau cu cazmaua, pentru a ne dărui hrana lui curată. Pentru a ne dărui viață.

Citiți și alte povești la gura sobei:

5. Coricovul

4. Dudul

3. Primiți cu Moș Crăciun?

2. La săniuș

1. Pițărăul

2 COMENTARII

  1. Cat de priceputa era lumea atunci.Mai mult ca sigur casa din imagine e facuta cu imbinarea lemnului fara a fi folosite clasicele cuie de metal.Pereti drepti,pozitionarea casei pt a crea adapost fata de bataia crivatului,cate si mai cate.Plus arta tesutului gospodinelor dar si preocuparea lor de a sorta si pastra semintele pt a cultiva plante si legume.Din cauza ca nu mai sunt femei care sa stie sa urzeasca razboiul de tesut clasic,cel care ocupa aproape o camera, a ramas piesa de muzeu cu suveica aceea in forma de barcuța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here