joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsGeorge Buhnici pierde un prim contract, cel cu BCR, după refuzul de...

George Buhnici pierde un prim contract, cel cu BCR, după refuzul de a-și retrage declarațiile sexiste. „Am crezut în a doua şansă, dar este evident că vedem diferit lucrurile”

-

Pe George Buhnici începe să-l usture derapajul sexist de la Neversea. El a pierdut deja un prim contract, unul consistent, dat fiind că Banca Comercială Română (BCR) i-a fost partener consecvent în numeroase proiecte gazetărești, derulate pe mai mulți ani.

BCR a rupt parteneriatul cu George Buhnici, la o zi după ce a taxat pe Facebook derapajul acestuia. Banca spune că a crezut în a doua şansă, însă răspunsul dezamăgitor primit de la vlogger a dus la ruperea colaborării cu acesta.

Marți, BCR a transmis clar ce așteaptă din partea lui Buhnici: „Este adevărat că oricine poate greși, dar la fel de adevărat este că, în orice greșeală, cu toții putem realiza impactul, exprima scuze și remușcări sincere, dar mai ales găsi o cale de a repara și a construi mai bine: înțelegere, valori, dialog”.

Dar „scuzele” și „remușcările sincere” n-au venit. Dimpotrivă, George Buhnici a scăldat-o, părând să-și mențină nefericitele declarații nocturne de la Neversea. El a căutat vagi nuanțări, atitudine care i-a determinat pe cei de la BCR să ia astăzi o decizie radicală: încheierea parteneriatului cu fostul Pro TV-ist.

- Advertisement -

Vă prezentăm cele două comunicate integrale emise de BCR.

Marți, 19 iulie. BCR se dezice de Buhnici, dar îi mai dă o șansă

„La BCR lucrăm cu mulți influenceri. Plecăm de la premisa că putem fi parteneri de proiecte și de valori. Dar am vrea să fim foarte clari: ne disociem ferm de sexism și discriminare, indiferent de formă – nuanțe, aluzii sau interpretări. Avem, de asemenea, așteptări ferme de limbaj, de atitudine și de conștientizare a greșelii când există derapaje:

– Credem că, deși sănătatea primează, nimeni nu trebuie judecat, cu atât mai puțin făcut de rușine pentru cum arată. Dimpotrivă, educația în acest sens este necesară cu blândețe, înțelegere, incluziv;

- Advertisement -

– Credem că limbajul public, cu atât mai mult al unor lideri de opinie, trebuie să evite orice nuanță despre sexism și obiectificare sexuală la adresa oricărei persoane;

– Și credem că, în ceea ce privește tinerele și tinerii din România, este necesar să evităm sexualizarea la vârste fragede, cu atât mai mult cu cât România ocupă un neonorant loc în ceea ce privește sarcinile și avorturile în rândul tinerelor minore.

Credem că cel mai util și corect demers în acest moment este ca subiectul prevenției discriminării și cel al drepturilor femeilor să fie adresat în mod direct și responsabil printr-o dezbatere la nivel public cu potențial educațional relevant. Ne dorim ca acest dialog deschis să fie susținut de acțiuni concrete, cu impact real, în misiunea organizațiilor pentru apărarea drepturilor femeilor. Noi vom susține aceste acțiuni, vom facilita discuțiile cu părțile relevante (influenceri, jurnaliști, societate civilă etc) și vom continua / construi parteneriate doar cu cei care împărtășesc aceleași valori.

Este adevărat că oricine poate greși, dar la fel de adevărat este că, în orice greșeală, cu toții putem realiza impactul, exprima scuze și remușcări sincere, dar mai ales găsi o cale de a repara și a construi mai bine: înțelegere, valori, dialog.

În cele din urmă, credem că soluția stă în educație, pentru care toți trebuie să punem umărul, inclusiv cei care greșesc. Altfel, vom rămâne în tranșeele noastre, mai dezbinați, mai lipsiți de înțelegere și de acel împreună de care este nevoie ca să construim o «țară ca afară».”

Miercuri, 20 iulie. BCR rupe contractul cu Buhnici

Situația din ultimele zile generată de unul dintre partenerii noștri, George Buhnici, ne-a pus în poziția de a reacționa la acest derapaj.

Am respins și vom respinge întotdeauna orice atitudine de sexism și discriminare în limbajul public.

Totuși, am crezut și credem în a doua șansă, nu în execuții sumare, în piața publică.

Continuăm să credem că orice greșeală se repară mai ales cu implicarea celui care a greșit.

Adevărul simplu spus este ca am așteptat în ultimele zile (din respect pentru un partener de mulți ani) poziția lui la reacția publicului și, mai ales, la solicitarea noastră de angajare într-o campanie de educație împotriva discriminării și sexismului.

Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile.

L-am anunțat pe George că vom încheia parteneriatul cu el.

Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă și nuanță, implicită sau explicită.

Derapajul euforic al lui Buhnici

Prezent la festivalul Neversea, care a avut loc pe litoral în perioada 7-10 iulie, George Buhnici (41 de ani), aflat într-o evidentă stare bahică, a făcut câteva declarații nesăbuite pentru Antena Stars. Inclusiv „complimentul” pe care i l-a făcut soției sale, Lorena (40 de ani), a căpătat o formă jenantă: „arată ca o minoră”.

  • „Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, fetelor, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine.”
  • „Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul.”
  • „Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”
  • „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Uitați-vă la ea! Asta e șansa vieții mele.”

VIDEO: Afirmațiile nesăbuite ale lui George Buhnici

Fostul jurnalist de la Pro TV, în prezent vlogger și youtuber pe cont propriu, a primit critici din aproape toate direcțiile.

S-a autosesizat și CNCD. Posibilă amendă: între 2.000 și 100.000 de lei

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în urma declarațiilor lui George Buhnici privind femeile care merg la mare.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a explicat, în mai multe ontervenții televizate, ce ar putea urma în „cazul Buhnici”.

Amendă minimă pe care o poate primi George Buhnici este de 2.000 de lei, iar cea maximă de 100.000 de lei. Așadar, între 400 și 20.000 de euro.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Marele sforar de la Agricultură nu era demisionarul Chesnoiu, ci actualul ministru, Petre Daea! „Nea Petrică” l-a rugat „două lucruri, trei, cinci, aproape șapte”, inclusiv să-i angajeze o pilă prin măsluirea concursului

* Cel mai feroce lider PNL cere pedepsirea aspră a lui Buhnici: „Instituțiile statului trebuie să intervină ferm pentru a sancționa aceste afirmații”

* Putin va încerca să anexeze ilegal, până la 11 septembrie, teritoriile ocupate în regiunile ucrainene Herson, Zaporoje, Donețk și Lugansk

* Partizanii ucraineni din Crimeea oferă 15.000 de dolari pentru lichidarea comandantului unei divizii de submarine rusești

* Ucraina e amenințată cu Apocalipsa, în caz că va încerca să recupereze Crimeea. Medvedev: „Într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi”

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Cutremur la vârful puterii în Ucraina! Zelenski i-a demis pe procurorul general și pe șeful serviciilor secrete, pentru „înaltă trădare” a unor subalterni ai acestora

* Destine crunte pentru trei trădători ucraineni care au trecut de partea Rusiei teroriste. Bilanțul: un mort (împușcat) + un spitalizat (otrăvit) + un arestat

* Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

7 COMENTARII

  1. BCR se promoveaza cu banii luati prin clauzele abuzive din contractele consumatorilor. Aceasta banca ticaloasa declara scadenta anticipata la credite sanatoase doar pentru a pune presiune pe consumatori sa le accepte ofertele si sa stearga abuzurile din trecut. Dupa ani in instanta pe contestatie in executare banca a pierdut pe toata linia. Urmeaza daune morale de 100.000 euro. Din fericire justitia a reusit sa opreasca vanzarea imobilului ca daca era dupa ei il vindeau la 10% din valoare samsarilor imobiliari pe care ii are in portofoliu. Daca era baiat de baiat Bufnici nu ar fi acceptat bani murdari de la jegul asta de banca. Intre camatari si BCR nu este exista nicio diferenta, ambii cer bani si te ameninta daca nu le platesti cat vor.

  2. A inceput nazismul politicii corecte si in Romania?
    Daca te intreaba un reporter ceva si ii spui, de ce sa fie asta un delict? Delict de opinie? Eventual poate fi amendata televiziunea care a dat pe post. Daca nu e OK atunci ca televiziune cenzurezi.
    Astfel orice cetatean de pe strada poate fi amendat daca raspunde unui reporter. Nici macar nu e amendabila afirmatia lui, eventual neinspirata dupa niste beri.
    Te intrebi daca e cineva in spatele linsajului mediatic. Nu poate fi nebuna toata Romania.

  3. D-le Cartianu de ce permiteti rostogolirea unei astfel de diversiuni?

    Baiatul acesta, Buhnici, a vrut sa fie cool la 40+ ani si a spus niste prostii la un pahar. Prostii care nu afecteaza real pe nimeni, in nici un fel. Baiatul este atat de domestic ca vrut si el sa o faca pe macho si pe bad boy. Pentru atat lucru chiar nu merita sa fie executat sau pus la stalpul infamiei. Serios.

    In schimb ratati un subiect cu implicatii reale si extrem de grave. Cand un neputincios intelectual dar plin de ura demonizeaza o clasa sociala intreaga, singura clasa ESENTIALA, si apune ca e formata din „babuini antreprenori”. Dupa demonizare urmeaza genocidul prin INFLATIE si TAXARE.

    Catu, un economist cu scoala pe bune a fost macelarit de presa. In schimb agentul de vanzari Caciu este iertat in conditiile in care face toate prostiile posibile.

    Asta era o stire de abordat. Pentru ca are implicatii reale si grave. Nu o prostiuta fara consecinte ca cea comisa de Buhnici.

    In plus ar fi un bun moment ca USR sa incerece sa atraga clasa antreprenoriala!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -